Gorunul 75 K! O noua limita atinsa ! (11 mai 2024)

-Cu 54 de zile înainte de cursă, pregătirile pentru ultramaraton continuă. Astăzi am testat rucsacul cu rezervorul de apă. De la începutul anului și până astăzi am alergat 265 km. Se spune ca antrenamentul de iarnă este cel mai bun pentru competițiile din primăvară-vară. În mare parte, fiecare sesiune de antrenament a fost cu diferență de nivel.

- 53 zile rămase până la start. Deși frig de dimineață -1°C, la prânz soarele a mai încălzit atmosfera și am ieșit pe la 12:00 la tură clasică de antrenament de 10 km prin parcul Trivale. Din păcate ploaia de luni a înmuiat pământul din padure și încă nu pot alerga pe poteci. Cum stadionul cu pista de tartan a fost demolat, vremea instabilă, singurele locuri unde mă pot antrena sunt aleile asfaltate ale parcurilor orașului. Asfaltul, o suprafață dură.

- 51 zile rămase până la start. Încă o sesiune de antrenament pe asfalt, din păcate. Astazi ceva mai rapid, 10 km dinamici. Toti kilometrii au avut timpi sub 6 min/km. Încep să mă apropii de forma sportivă de la sfârșitul anului.

- 45 zile rămase până la start. Pe la 18:30 ies la o sesiune de antrenament în Parcul Trivale. Pe unul din segmente, las asfaltul și iau la pas alergător 400-500 metri de potecă în pădure. Încă mai este umed, dar dacă nu mai plouă, în următoarele zile pot încerca o alergare mai lungă și prin pădure. Astăzi au fost 12 km ușori fără să forțez.

- 43 zile rămase. Zi de primăvară autentică. Afară sunt 20°C. Mă imbrac cu echipamentul de vară (tricou și pantaloni scurți) și mă duc alergând spre pădure. Reușesc să fac 14 km prin pădure pe poteci și restul de 2.5 km prin oraș. În total 16.6 km. Nu am forțat, am alergat ușor. Ca idee, cea mai bună suprafață de antrenament este tartanul, apoi iarba, pământul, asfaltul și betonul. Peste 70% din antrenamente trebuie să se desfășoare pe suprafețe bune.

- 42 zile rămase. Înca o zi minunata de antrenament. De data asta doar 10 km, în mare parte prin pădure.

- 41 zile rămase. Descarc traseul cursei de 75 km in format GPX de pe site-ul organizatorului și-l încarc pe gps-ul meu. Constat că s-a încărcat doar o parte din el. Încerc același lucru și pe platformele (strava și garmin) și îmi dă eroare. Am contactat organizatorul și a spus că or să găsească o soluție. După un calcul simplu, că să reușesc să termin cursa de 75 km în cele 15 ore date de organizator, trebuie să alerg/merg  minim 5 km pe oră.

- 39 zile rămase. Pe la 20:00, ies la o tură de noapte prin Parcul Trivale, atmosfera este plăcută, nici cald, nici frig perfect pentru alergare. Greu cu timpul, greu cu alergarea când vi după tura de noapte, dar a fost o alergare de volum, ușoară.

- 35 zile rămase. Fac o analiză detaliată a hranei de care am nevoie în timpul cursei. Concluzia este: 20g proteină/h, între 60-90g carbohidrați/h și săruri de hidratare (electroliți). Mai rămâne să aleg hrana.

- 34 zile rămase. 15% asfalt si 85% pădure, a fost antrenamentul din seara asta cu cei 10 km alergați.

- 32 zile rămase. Pe la 19:30, ies la un antrenament de seară prin pădure, 10 km. Pe anumite sectoare forțez un pic și scad sub 6 min/km. Destul de placut să alergi la amurg. Am ajuns pe întuneric acasă. Trebuie să vad cum planific antrenamentele de 20+ și 30+ kilometrii ca să prind vârful de formă sportivă la concurs.

- 30 zile rămase. Seara, pe răcoare, la lumina becurilor, se aleargă bine. La 21:37 termin 10 km de asfalt și astfel închid încă o sesiune de antrenament.

- 28 zile rămase. Zi insorită, călduroasă. Pe la 9:30, ies la o alergare de volum. Mi-am propus sa alerg 2h fără întrerupere prin pădure. Mi-au ieșit 17.7 km. Pe durata celor doua ore nu am susținut cu nimic efortul. Și aici intră toate (apa, mancare, etc). Totul este verde.

- 24 zile rămase. Din nou pe asfalt, puțină ploaie,10 km antrenament.

- 15 zile rămase. O noua sesiune de antrenament pe asfalt. 12,6 km pentru volum, seara pe la 20:00.

- 13 zile rămase. Un semimaraton de dimineață în totalitate pe asfalt. Câteva date; 21.30 km și 520 D+. Înainte de alergare aveam 79.5 kg, după 77.6 kg. Consult meteograma pe aplicația meteoblue și pe data de 11 mai probabilitatea de a ploua este de 60%, dar mai este ceva timp până atunci.

- 9 zile rămase. Urmăresc vremea pentru 11 mai în fiecare zi de doua ori dimineața și seara. Meteogramele oscilează între (zi cu ploaie, zi parțial innorată, zi parțial senină). Foarte important de știut ce pun în rucsac.

- 8 zile rămase. Ultimul antrenament înainte de ultramaraton. Afară este închis stă să plouă. Astazi trebuie să fac 30 km sau 3h. Am ales să alerg în cele doua parcuri Lunca Argeșului și Ștrand, pe traseul de la maratonul din decembrie, 3 ture, a câte 10 km fiecare. Hidratat corespunzător și cu compania lui Mihai, fix același tandem de la maraton, doar că acum am alergat împreună doar 20 km, pentru ca fară să vorbim sau să planificăm ne-am întâlnit întâmplător, reușesc sa-i fac pe toți 30 de km. Media nu a fost strălucită, undeva la 6.16 min/km, timp 3h08', dar m-a interesat volumul. Pot spune ca sunt pregătit pentru provocarea celor 75 km cu 2800 m D+. Acum trebuie sa ma recuperez, să fac gimnastică și ceva mers mai dinamic fără alergare.

- Ultimele zile am stat cu ochii pe vreme, am pregătit rucsacul cu echipamentul obligatoriu, am făcut o analiză detaliată a traseului și am încercat să fac o schemă cum să mă hrănesc în timpul cursei.

Ziua concursului STR ( Subcarpați Trail Run)

Mă trezesc pe la 2:00 am, când am pus ceasul să sune. Arunc o vitamina C (1000 mg) efervescentă într-un pahar cu apa și ma apuc să prepar o omletă simplă cu ceva grame în plus de sare. Iese fix de trei sandvișuri. Două pentru concurs și unul să-l mănânc pe drum. Între timp termin de băut și vitamina C și mă apuc să umplu rezervorul de rucsac (1,5 litri) cu apă. Gata și rucsacul, mai rămâne să alimentez cu benzină și să merg spre Cocorăștii Mislii. La 3:15 sunt la ieșirea din Pitești pe autostradă. Am ales varianta Pitești-Găești (pe autostradă, pentru un plus de viteză)-Târgoviște-Ploiești ca să strabat cei 126 km până la baza sportivă de la Cocorăștii Mislii. S-a circulat bine și pentru că am caștigat timp, la ieșirea din Ploiești, pe DN1 am decis să fac o scurtă pauză. Mi-am propus să ajung la 5:30, iar la oprirea la patiseria Luca, pe DN1, era 5:03, deci timp de pauză suficient. Am fost tentat să iau câteva produse de patiserie, dar m-am mulțumit cu un iaurt. Mă întorc la mașină și încep să mănânc. La un moment dat în abdomen s-au auzit niște bolboroseli ciudate. Intestinul gălăgios avea să-mi producă puțină panică, noroc că lângă era stația de carburant Petrom. Mă întorc la mașină liniștit dar cu niște semne de întrebare vis-a-vis de starea de mai devreme. Deschid aplicația Waze și descopăr că mai am 17 km până la baza sportivă. Termin de mâncat sandvișul și iaurtul. Încep să apară raspunsurile la semnele de întrebare. Apa minerală pusă în pahar cu vitamina C și în rezervor este oligominerala. Oligo vine limba greacă și înseamna "mai putin", în cazul de față puțin mineralizată. Dah, asta este cauza, mai mult ca sigur. Ajung foarte repede la baza sportiva traversând multe zone cu liziere întinse de stejar și găsesc loc de parcare. Mă dau jos din mașină și aerul rece se simte destul de acut. Sunt doar 8°C în această zonă deluroasă. Pun un hanorac pe mine, iau cardul de identitate și merg să ridic kitul de concurs. Operațiunea se desfășoară repede încât în 5 minute sunt înapoi la mașină. Mă uit spre cer și constat că vremea pare stabilă, câțiva norișori mici nu pot schimba mare lucru, iar la orizont nimic de speriat. Este momentul să iau deciziile finale legat de vestimentație. În picioare, ghete de alergare trail, șosete de compresie lungi, colanți scurți de alergare care să ma ajute să evit fricțiunea, peste colanți pantaloni scurți de alergare, am înlocuit tricoul trail luat de acasă cu tricoul competiției, iar peste tricou am pus, geaca "foița de ceap", ca să-mi pastreze temperatura corpului. Pentru că mai era drum lung până să alerg la propriu sub soare, am renunțat pentru moment la șapca. Bețele de treking le-am setat la 115 cm. Inchid mașina, pun rucsacul la spate și pornesc spre zona de start, unde ședința tehnică începuse. Apare o mica modificare pe ruta propriu zisă, dar abia după kilometrul 65. O mică scurtătură de un kilometru și ceva care să evite alergarea pe un drum județean. Câteva poze, numărătoarea inversă și start. Suntem în jur de 50 ultramaratoniști. Ultra înseamnă orice distanță mai mare de 42 km. Pentru mine alergarea de astăzi are multiple semnificații. In primul rând să vad dacă pot sa-mi bat recordul de 52 km alergați la Transylvania 100 k, să vad cum mă simt la kilometrul 75 ca să deschid calea pentru 100 k. 

Alerg și ăsta este un semn bun. Suntem toți ultra alergătorii înca o masă compactă, care nu o sa dureze așa multă vreme. Traversăm plaiul înierbat Goruna și alergăm acum spre padurea cu același nume. Trag câteva guri de apă din rezervor și reușesc să deschid fermoarul la "foița de ceapă". După 1,5 km facem stânga și intrăm în pădure. Trag tare și aici, forțez cu alergarea și pe urcare, vreau să ajung cu un timp bun la primul punct de control cu atat mai mult, timpul limită este de 3h pentru acest punct aflat la km 9. Emoții nu am, chiar daca nu aș alerga tot aș ajunge, dar dacă nu caștigi timp acum! Urcarea pe culmea Chichira are 2,3 km dar nu este nici pe departe dificilă. La cursa asta am decis să nu mai fac pauză de fotografi, mai ales că telefonul este în rucsac, chiar dacă unele peisaje ar fi trebuit surprinse. După urcare vine și coborâre, alergăm și pe dc133, trecem pârâul Doftănet și intrăm pe culmea Goagei. Aici urmează cea mai grea urcare a traseului cu o lungime aproximativă de 2,2 km. Asta înseamnă kilometrul 6 și 7 al cursei. Mă hidratez, folosesc bețele de treking din plin și înaintez chiar bine 12'26" și 10'54" au fost timpii pe acești doi kilometri. După urcușul susținut lucrurile revin la normal, terenul este unul valonat cu suișuri și coborâșuri, dar rând pe rând depășesc aceste zone și ajung la km 8.68, unde este primul punct de control. Timpul de 1h13' este unul bun. Dau "foița de ceapă" jos, scot telefonul și fac rapid două fotografii. Una pentru că acest punct de control era într-o zonă de belvedere și alta pentru ceas. Tot aici comit și prima greșeală în alimentație care era să ma coste scump mai târziu. Manânc un pumn de stafide, beau două pahare mici de cola, iar după ce părăsesc punctul de control mănânc 3 bucăți de cașcaval, toate astea combinată cu apa oligominerală !!!

Plec în alergare, la vale până ajung în localitatea Bordeni cu gândul la al doilea punct de control de la km 18, aproximativ. Timpul limită pentru acest punct este de 5h (de la startul cursei). Deci, trebuia să parcurg aproximativ 9 km în 3h30'.

După 500 metri de coborâre virez brusc dreapta spre culmea Goaga unde traseul continuă cu urcări și coborâri prin livezi de pomi fructiferi, zone salbatice, pe marginea pârâului Runc. În zona aceasta sălbatică era să greșesc traseul, dar baieții pe care i-am prins din urmă aveau traseul pe ceas și am mers cu toți în direcția bună. Erau veseli, vorbeau, cântau, spuneau glume una peste alta se bucurau de cursă. Am decis să rămân lânga ei, pentru că aveau o înaintare așa cum îmi doream și eu. Unde era de alergat, alergam cu toți, unde era de mers, mergeam.  Ajungem la o a treia urcare, de aproximativ 3 km, nu foarte grea. Drumul forestier sau petrolier pe care îl străbatem face legătura între diverse sonde de gaz sau petrol care sunt destul de multe și funcționale în aceasta zonă. Era ușor sa-ți dai seama care sondă este de gaz și care este de petrol, după miros. După 2 km aproximativ, ajungem la km 18 la punctul 2 de control unde aveam timp limita 5h. Am ajuns în 2h33', un timp foarte bun pentru mine și dătător de speranță pentru finalizarea cursei. Dar și așa, ceva nu funcționează bine la mine. Se aud mațele ghiorăind și acea senzație apăsătoare care te împinge spre boscheți. Iau un pahar cu apa și unul de cola în cele două minute de staționare petrecute acolo. Plecăm în același format din punctul de control și urmează să facem o buclă de 8 km, care ajunge în același punct de control. Începe o lungă coborâre pe un drum petrolier, tocmai bine de alergat. Rămân lângă băieți pe coborâre și chiar forțez puțin. Aproape de finalul coborâri, nu mai rezist si părăsesc traseul, eliberandu-mă. Apa oligominerala este problema. Acum aveam doua probleme majore. Dubla deshidratare. Eram obligat să consum lichide, dar cum, că tranzitul intestinal era praf. Pun apă în gură, dar nu înghit și mă opresc din alergat și trec la un mers mai rapid. Acum sunt singur și trebuie să rămân concentrat sa nu ratez traseul. După coborâre virez brusc dreapta pe lângă parcul petrolier Mislea și continui să merg spre Tontești. Când nu mai întâlneam marcaje mă opream, scoteam telefonul și foloseam platforma garmin explore să văd dacă sunt pe traseu. Încet începe și urcarea pe un fel de uliță îngustă, aproximativ 2 km, până în punctul de control 3 de la kilometrul 25. Aveam 3h43' de la start și urma punctul de control cu timp 8h, de la km 42. Aici mă întâlnesc cu o parte din băieți care tocmai plecau. Nu mai mănânc nimic, iau un bidon de apă plată de 0,5l și merg la pas. Beau câte o gură de apă la 200-300 metri înaintați. Mai aveam 50 de kilometri până la final. De la punctul de control din Buștenari, începe o lungă urcare de aproximativ 5 km pe un drum forestier , circulat și de mașini, care duce spre localitatea Cosminele. Am intrat în faza în care mușchii cereau sa-i hrănesc, iar eu nu puteam să le dau nimic, datorită disconfortului abdominal. Nu aveam dureri, astea ar mi fi lipsit, doar că eliminam sever lichidele. Termin urcarea când ajung în satul Bosilcești și nu apuc să ma bucur de coborârea până la Melicești că sunt nevoit să părăsesc iar traseul. Eram la kilometrul 31 și norii negri se adunau și la propriu și la figurat. Trebuia să găsesc soluții să ies din starea asta. Nu aveam niciun medicament de stomac și dacă mi s-ar fi dat, nu îl luam. Reintru pe traseu și apelez la unul din sandvișurile cu omletă făcute de dimineață. Continui să merg, mușcând și mestecând. Am coborât la pas. Apelez tot la rucsac și imi scot un bidon de 250 ml cu pudră proteică preparată tot acasă și iau câte o guriță. Ajung și la Crucea Domnitorului, un frumos monument pe vârful unui deal. Am vrut sa-l fotografiez, dar aveam mâinile ocupate și nici nu prea voiam să mai fac pauză. De la crucea Domnitorului traseul urmează Culmea Plaiul Geților aproximativ 10 km, până în localitatea Cosmina de Sus. O porțiune de traseu superb, pe care o sa-l țin minte. Deși am pierdut multe poziții în clasament, nu mai conta, scopul principal, era sa-mi revin și să termin cursa. Traseul pe culme nu a fost ușor, creasta fiind valonată. După sandviș, pudra proteică și un gel, încep să-mi revin. Nu mai simt acel disconfort. Pe creastă chiar am avut unele porțiuni pe care am alergat, chiar dacă scurte, dar am alergat. Este un semn ca pot și că acea energie lăuntrică revine.

Ajung la kilometrul 42.47, la punctul de control 4 cu un timp de 7h04'. Puțin mai mult de 3 ore grele pe o porțiune de 17 km. Amabilitatea fără limite a celor din punctul de control m-au făcut să mă simt ca o vedetă. Aici am decis să zăbovesc ceva vreme. M-am așezat jos, cu picioarele îndreptate spre deal, așezate mai sus decât bazinul, pentru a da voie acidului lactic să părăsească picioarele. Unul din băieți foarte amabil mi-a desfacut rucsacul la solicitarea mea și m-a scăpat de apa oligominerală. Am schimbat-o cu una plată normală. Un alt băiat îmi aducea câte două pahare (unul cu apă, altul cu izotonic). Patru astfel de drumuri a făcut. Simțeam cum pătrunde apa prin toate cotloanele corpului. Aveam nevoie de aceasta hidratare. M-a revitalizat, eram altfel. Mă ridic în picioare, le mulțumesc pentru serviciul făcut și încep penultima lungă urcare de aproximativ 8 km.

Ce bine mă simit, cum se cunoaște înaintarea când ai puterea necesară să împingi în picioare. Mi-a plăcut această urcare. A avut câteva porțiuni abrupte unde am tras mai greu, porțiuni cu pantă cu înclinație mică și chiar unele zone scurte, unde am alergat. Ajung la kilometrul 51.28 în 8h52'. Timpul limită pentru acest punct era de 10h de la start. Stăteam bine ca timp, mă simțeam bine, am trecut cele mai grele pasaje fizice din traseu (mai rămâne o singură urcare de 1,2 km) așa că decid să fac o pauză de câteva minute. Profit din plin și mă hidratez cum trebuie. Următorul punct de hidratare este la kilometrul 60.

De la kilometrul 51 până la linia de sosire nu mai sunt timpi intermediari. Plec la drum după ce îmi iau la revedere de la voluntari și la 100 metri de punctul de control, scot al doilea sandviș cu omletă și îl mănânc la pas. Tot la pas consum și un al doilea gel, profit de terenul în ușoară coborâre de la km 54 și încep să alerg. Cobor sub 10 min/km și reușesc să ajung la ultimul punct de control de la km 60. Voie bună, aș putea descrie primirea. În fapt așa a fost la toate punctele de control. Voluntari foarte ospitalieri. Aici stau doar 5 minute, timp în care beau doua pahare mici de cola. Pun rucsacul la spinare după ce fac o poză la ceas și încep să-mi continui înaintarea pe drum. Din spate se aud strigăte, mă întorc și multe mâini îmi indică că traseul este în altă direcție. Fix din drum începea ultima urcare abruptă a cursei. Unul dintre voluntari se ține de glume "nu iți este frica singur?", "ști, blănosul, a fost văzut!". Îi zâmbesc și încep să urc.

Nu a fost ușoară urcarea, dar am finalizat-o. De acum pot să alerg și chiar mă mișc bine. Combin alergarea cu mersul rapid, ajung la kilometrul 68. Dacă aveam această stare cred că timpul și poziția în clasament era mult mai bună. Dar este bine și așa. Ies din pădure fix în curtea unui conac. Semnul era chiar pe poarta conacului larg deschisă. Intru în curte și mă uit după următorul marcaj. Nimic. Cobor cațiva zeci de metri în curte și nu vad niciun marcaj vopsit pe jos, agățat prin copaci. Mă întorc înapoi, să caut marcajele pe lângă gard dar nu vad nici aici nimic. Îmi vine în minte ședința tehnică și scurtătura de care vorbea organizatorul. Ca să fiu sigur mă uit și pe garmin explorer, care îmi arată că sunt în afara traseului, dar daca traversez uriașa curte ies iar în traseul marcat. Deci, la vale, traversez uriașă curte cu livadă și ies într-o ale în fața conacului. Aici văd marcajele. Suflu ușurat. Sunt în satul Goruna. Străduțele înguste, ulițele pline de câini mă poartă spre final, doar că în melancolia asta a stări de bine și a faptului că finalul este aproape fară sa-mi dau seama ies de pe traseu. Mă opresc brusc în fața unei bifurcații de străduțe și ma uit de pe marcaje. Nimic agățat, nimic desenat, nimic vopsit. Mă uit în spate pe ulița îngustă niciun marcaj. Ouh, nu poate fi adevărat. Întreb un cuplu aflat într-o curte dacă știu pe unde este traseul, ridică din umeri surprinși că pe acolo trece un traseu de alergare. Din spate pe ulița vine un domn de vârstă mijlocie care mă luminează înainte să scot telefonul. Undeva în spate pe uliță pe lăngă un gard de casă și o livadă este o intrare îngustă. În mulțumesc omului și mă întorc aproape 100 metri. Într-adevăr această gaură există și culmea, era extrem de marcata, indicator, vopsea și bandă roșie. Cărarea iese în spatele caselor și livezilor oamenilor și duce lângă pădure. Dăm într-un drum forestier, care merge în paralel cu pădurea de stejari până în Plaiul Goruna. După 200-300 metri prin poiană intersectez drumul pe care l-am parcurs când am plecat și am contact vizual cu finișul. Să alerg sau să merg, întrebarea care nu îmi dă pace acum în momentele astea? Dacă mă gândesc că unul din obiectivele mele este să văd starea fizică după aproape 75 km , nu mai stau pe gânduri. Trag o gură lungă de apă, ridic genunchi și împing în vârfuri, ultimii 500 metri. Cei de la finiși mă reperează și ca să mă încurajeze au venit cu toți în jurul porți triumfului. Făceau gălăgie fiecare în felul lui, cu fluiere, trompete un lucru aparte pentru care am numai cuvinte de laudă. Trec linia de finiș în 13h01'. Primesc medalia de finișer. Mă felicit cu o parte din băieții care au alergat impreună cu mine pentru că și ei erau în zona sosiri. Trecuseră linia de final nu cu mult înaintea mea. Mă așez la una din mese și primesc o porție mare de tocăniță, sucuri și alte dulciuri. Stau liniștit și mănânc, mă uit de jur împrejur, este liniște. Alaiul se terminase de ceva vreme. Mai eram noi, cei din ultima linie. După mine au mai trecut linia câțiva, dar ce mai contează locul într-o astfel de cursă pentru mine, pentru ei. Important este să terminăm. Nu a fost foarte greu, dar nici ușor, 75 de km cu 2800 D+, o nouă bornă atinsă.

Concluzii:

-Știam de aproape un an că urmează să particip la acest concurs. Nu a fost ceva spontan. Pregătirea pentru 75 k a început de la jumătatea luni ianuarie. Din diverse motive,  nu m-am pregătit la un potențial de 100%, dar asta nu m-a descurajat.

-Organizarea evenimentului,voluntarii din punctele de control au fost la superlativ. Nu aș avea ceva de reproșat organizatorilor. Oricum, cine participă la cursă ultra o face pentru cu totul alte motive. 

-Despre starea fizică de după eveniment: 3 bășici împarțite astfel (una pe talpa piciorului drept si alte doua mici pe exteriorul degetelor mari), o unghie neagră la a două falangă a piciorului drept (inexplicabil, pentru că încălțămintea nu m-a strâns, au fața în forma ciocului de rață și nu îmi aduc aminte să fi lovit ceva cu piciorul) și 3 zile de febră musculară, culmea, de la genunchi în sus.

-Restul vestimentatiei ș-a făcut treaba și nu am avut parte de fricțiuni.Poate aș fi tentat să nominalizez breteaua dreaptă de la rucsac, care s-a frecat puțin de gât, dar fără să lase urme.

-Mâncare, deși cu rucsacul plin, nu am reușit să țin programul făcut acasă datorită disconfortului gastric. Dar, oul în orice formă ar fi preparat este la putere. Sandvișurile cu omletă m-au adus cu picioarele pe pământ.

-Despre starea psihică! Deja mă gândesc la o cursă de 100k, singura dilemă este, unde să o alerg la un trail sau sa-mi fac eu un circuit pe șosea?