Nu degeaba în calendarul popular românesc luna iulie se mai numește și cuptor. Știau bătrâni noștri ce știau. Nu trebuie să ni se pară aiurea temperaturile de peste 35°C (38°C cazul zilei de 7 iulie), care la nivelul asfaltului se resimt la valori de peste 43°C sau chiar mai ridicate în Bărăganul nostru drag.
Mai în glumă, mai în serios, Atinge Buda și chiar de două ori.
Brm400 pe care organizatorul la numit, nu întâmplător "stamina", iar eu l-am renumit "Provocarea", începe sub semnul scepticismului. Cursa asta este despre a reuși sau nu, să depășesc cei 400 km cu 2800 D+ in cele 27 ore. Greu traseul, grea provocarea. Este vorba despre un segment de aproximativ 60 km, pe care îl parcurgi dus-întors, mai exact de la km 140 până la 255. În această secțiune sunt 12 cățărări...
Ar fi fost mai bine mach și totuși, în luna mai natura este una deosebit de colorată și încântătoare pentru zonele de șes. Culturile de rapiță, macii salbatici de pe marginea drumului sau alte flori, colorează peisajele plate ale Bărăganului.
Drumul Pitești-București decurge fără probleme. Ajung la Arcul de Triumf, mă întâlnesc cu băieți, semnez declarația, pornesc dispozitivele de urmărire și fac câteva fotografii.
!!! ÎNCĂ UNA DE 200 KM !!!
Al 8-lea sezon consecutiv pentru mine, al ciclismului de anduranță ia startul pe 20 aprilie, cu BRM200 Friendly așa cum a fost botezată cursa de început. Traseul nu pare să fie dificil, ba aș spune că este unul de viteză și este aproape identic cu cel de anul trecut. Am o pauză de pedalat de câteva luni bune, abia în martie am făcut o tură de 47 km cu ceva diferență de nivel...