BRM400! Atinge Buda ! (15 iun 2024)

Mai în glumă, mai în serios, Atinge Buda și chiar de două ori.

Brm400 pe care organizatorul la numit, nu întâmplător "stamina", iar eu l-am renumit "Provocarea", începe sub semnul scepticismului. Cursa asta este despre a reuși sau nu, să depășesc cei 400 km cu 2800 D+ in cele 27 ore. Greu traseul, grea provocarea. Este vorba despre un segment de aproximativ 60 km, pe care îl parcurgi dus-întors, mai exact de la km 140 până la 255. În această secțiune sunt 12 cățărări( pe dus sunt 7, din care: 6 de categorie 4 și una de categorie 3, pe întoarcere sunt 5 din care: 3 de categorie 4 și 2 de categoria 3 ). Pe lângă acestea 12, mai este una aproape de km 300, de categoria 3 cu panta medie 10.1%. Calcule si măsurători multe. Împărțim traseul în tronsoane, segmente doar-doar dă mai bine la măsurători. Minutele nu trebuie irosite, pauzele măsurate la secundă. Lucrez la strategia cursei, deși sunt conștient că proba practică o să fie complet diferită. Un lucru care mi-a sărit în ochi, la analiza cursei, este o operație matematică simplă. Dacă înmulțim cu 3, distanța, diferența de nivel și cu același 3 și timpul limită, ar rezulta 1200 km, 8400 D+ șî 81h (aproximativ ca la Paris-Brest-Paris), deci un test practic această cursă. Ca idee, una din cele mai vechi curse de bicicletă din lume, Paris-Brest-Paris are următoarele date: 1220 km, 10000 D+ și 90h ca timp limită.

Si uite-mă la startul celei mai grele curse de 400 km. Cu temele făcute, ascult ședința tehnică și încerc să aud dacă sunt noutăți. Și da sunt, ultima și ce-a mai grea cățărare nu este asfaltată, oricum nu conta pentru mine, nu aveam de gând să o urc pe bicicletă. Pushbike era în notițe, de acasă.

Km 0 - 19 Parcul Herăstrău - Balotești. Traversăm Bucureștiul spre nord pe ruta clasică de anul acesta Pipera-Tunari-Balotești. Deja, în față s-au format grupuri care trag foarte tare. Rămân în spate, conform strategiei de acasă. Rulez la o viteză la care să nu resimt efortul sau pulsul mărit, o viteză de confort. Afară temperatura este perfectă și nu adie vântul. Am un mic incident cu schimbatorul de viteze, apărut din cauza transportului, pe care îl remediez rapid.

Km 20 - 53 Căciulați - Grădiștea- Dridu. Virez dreapta pe DJ101 și rulez la fel de constant. Insă cu fiecare pedală dată, înaintarea mi se pare foarte ușoară. Cresc cadența și constat ca ating ușor viteze în jurul valori de 30 km/h. Față de celelalte două dăți când am trecut pe aici și am avut opoziție la înaintare, acum este altceva. Se pare că ar adia puțin vântul din spate, nu sunt sigur de lucrul asta și pentru câțiva zeci de metri urmăresc vegetația după marginea drumului. Ma uit la crengile copacilor, la plantele înalte nici urmă de mișcare. Decid să mențin cadența ridicată și sa merg cu viteză mai mare, oricum nu resimțeam efortul. Ajung destul de repede la km 53, unde era punctul de control 2. 1h56' în primii 53 km ,nu-i rău, în plus nu mă simțeam obosit. Nu stau mult aici, încerc să surprind câteva cadre cu scrisul 3D și mă pun în mișcare.

Km 53 - 85 Dridu- DN2A-Urziceni-Gârbovi. Rulez în același mod. Pe drum mă intersectez de câteva ori cu coleg pe care nu l-am mai întâlnit la cursele de anduranță. Schimbăm de câteva ori trena. Doar că spre uimirea mea, când trecea la trenă, scădea viteza la 23-24 km/h, nu era rău, dar simțeam că pot mai mult. Ne oprim în Urziceni și facem o scurtă aprovizionare. Golesc bidonul si rezervorul de apă, completez cu alta puțin mai rece. Beau o doză de cola și ne punem în mișcare. Colegul pare puțin dezamăgit, că nu are o echipă care sa-l ducă în față și în plus îmi aduce la cunoștință ca la Buzău este hotărât să nu mai continue. După ce plecăm din Urziceni mai merg 10 km și la intrare in localitatea Gârbovi la o stație de alimentare cu carburant mă opresc. Trebuie să-mi urmez strategia, ca să reușesc. Kilometrul 85, cu ceva dureri musculare la ambele picioare, mă opresc pentru pauză de masă. Scot unul din cele 3 sandvișuri rămase, preparate acasă cu mușchi și ou, mă așez pe o bancă și mă apuc să mănânc. Pentru cursa asta, din punct de vedere gastronomic, m-am pregătit destul de bine, cel puțin până depășesc kilometrul 300. Am făcut o omletă din 8 ouă, pe care le-am împărțit în 4 sandvișuri, iar în plus am adăugat și câte două feli de mușchi la fiecare. Câteva batoane de ciocolata, geluri, săruri de hidratare și două pachețele de pudră proteică, au completat toată desaga. Mă pun în mișcare și cu stomacul plin este altfel pedalatul.

Km 85 - 138 Gârbovi-Scutelnici-Maxenu-Buzău. Mai fac câteva opriri scurte pentru fotografii de peisaj și să contemplez momentul primei sute de kilometri parcurse. Am fost la 14' sa cobor sub 4h/100 km, dar astăzi lucrul ăsta contează mai puțin. Important este că nu resimt oboseala celor 100 km. Odată cu apropierea de Buzău a început să se simtă în pedală înclinația drumului. Intrarea în Buzău este aproape identică cu oricare oraș din România, din punct de vedere al drumurilor. Sunt praf. Găsesc Muzeul Județean, după ce trec de stadionul echipei Gloriei Buzău. In plus am parte și de trafic restricționat pe Bulevardul Nicolae Bălcescu, tocmai bine să pedalezi. La muzeu, mă întâmpină un domn, care îmi ștampilează BC. Îmi încarc bidonul și rezervorul cu apă și plec. Ma opresc la o șhaormerie și îmi comand "una mica de pui, cu de toate". Pentru că nu era aglomerație în 5 minute a fost gata. Timpul era important și am decis să mănânc din mers. Oricum aveam de traversat o mare parte din oraș și repede nu puteam merge, că oricum erau semafoare.

Km 138 - 151 Buzău -Săpoaca. La ieșire din Buzău, un tirist supărat că nu merg pe pista de biciclete m-a claxonat în draci. Ce-i drept, regulamentul așa spune, dar pista era scurta și se termina fix în drumul lui, adică trebuia să oprească și să mă lase să trec. Am depășit momentul. Se urcă încet pe tot drumul, panta fiind 1-2%. După o șhaorma caldă, merge ceva răcoritor, așa că mă opresc în Săpoca, cu câteva sute de metri, înainte să intru pe segmentul de foc la o stație de alimentare cu carburant și beau o doză de pepsi. Segmentul acesta de stradă, Buzău-Săpoca este prevăzut, atât pe stânga cât și pe dreapta cu benzi destul de late pentru biciclete, doar că erau obstrucționate de mașini, deci în mare parte, inutile.

Km 151 - 166  Săpoca- Izvorul Dulce. Peisajul din jur este complet schimbat. Nu se văd colțuri de stânci dar vaile Slănicului au devenit mai înguste. Apare și prima cățărare repertoriată a traseului.Catararea 1 nu este dificilă după cum arată cifrele și nici în practică nu a pus probleme. Nu am resimțit un disconfort muscular, pentru că sunt genul de urcări care îmi plac. Coborârea este una scurtă.

Km 166 - 177 Valea Părului - Beceni-Mărgăriți. Acest segment vine la pachet cu a doua cățărare. 

Și de această cățărare trec ușor, fără să resimt probleme fizice. Imediat după coborâre în localitatea Mărgăriți am facut o pauză mai mare. Am savurat un gel energizant, câteva guri de pudră proteică și am stat pe bancă la umbră.

Km 177 - 207 Beceni-Buda-Biceștii de Sus. Zona de foc, unde nu exista termenul de plat. Am intrat încrezător în această zonă. Trec de cățărarea 3 de la Podu Muncii și îmi zic că nu-i nimic de speriat pe aici. Cu timpul stăteam foarte bine, ne sperat de bine. Părăsesc DJ204C și intru pe drumul comunal DC220, într-o coborâre scurtă și abruptă. Frânez maxim cu ambele mâini,pentru că urmează un viraj la stânga și este nisip pe jos. Începe ce-a mai lungă cățărare. La început cu pante foarte scurte și ușoare, chiar și cu porțiuni de gravel. Însă este abia începutul cățărari 4, greul abia avea să urmeze. Această urcare este sub formă de trepte, iar lucrul ăsta îmi displace. Urci pe foaia mică (eu m-am încăpățânat și am rămas pe ce-a de mijloc T39) cu pinionul cel mai mare T34 și după ce termini de urcat, dai din picioare ca șoarecele până schimbi configurația. Am reușit și eu să urc 5 trepte din cele 12, restul am recurs la procedura standard pushbike. Cert este, că la un moment dat, unele rampe erau atât de înclinate încât gps-ul de la bicicleta a intrat în auto pauză, pentru că mergeam sub 4 km/h, chiar și pe lângă ea. Deși cu doar 3.74 km lungime, parcă nu se mai termina, ultima parte fiind o rampă dreaptă. Deși aveam pe gps, localizarea pe urcare și cât mai este până în vârf, am preferat să intru în dialog cu oamenii locului, pentru detalii legate de finalul cățărări. Din față au început să apară și primi colegi, care erau deja pe calea de întoarcere, trei la număr. Ajung în vârful dealului, istovit. Cele 12 trepte, care formează toata cățărarea au fost solicitante. Nu stau să ma odihnesc că urmează o coborâre. Admir peisajele din jur, dar pentru mine, par mai degrabă familiare decât uimitoare. Coborârea este la fel de grea și sunt nevoit să țin bicicleta înfrânată, pentru că atunci când o lăsam pe liber depășeam 50 km/h, ceea ce mi se pare periculos. La o astfel de viteză nu mai poți evita nimic. Ajung în satul Valea Salciei, unde drumul printre case este valonat iar la ieșire începe cățărarea 5 (Atinge Buda). Am dus-o până aproape de vârf, unde am descălecat iar și am făcut pushbike până am atins Buda. Coborârea după acest deal este la fel de periculoasă, dacă lăsam bicicleta pe liber, atingeam viteze de peste 50 km/h, în plus erau și viraje în scurt. Ajung în localitatea cu același nume și spre surprinderea mea mă întâlnesc cu un grup consistent de colegi. Spre ghinionul meu, ei erau pe drumul de întoarcere. De acolo mai erau 10 km până la capătul traseului. Nu pierd mult timp și încurajat de Mihnea că urmează un fals plat în ușoară urcare încep să pedalez. "Fals plat!!!"...coboram 50 metri, urcam 200-300 și tot așa pâna am ajuns la cățărarea 6 (Mucești-Dănulești) care este ultima din județul Buzău. O urc pe bicicletă, că nu este dificilă, iar coborârea mă trece în județul Vrancea. În prima localitate unde găsesc un magazin deschis (Biceștii de Jos), pentru că mă apropiam de ora 19:00, iar rezervele de apa erau aproape epuizate, mă opresc pentru alimentare. La ce să te aștepți la un magazin sătesc, a trebuit să caute prin toată magazia un bidon de 2l apă plată și abia dacă a găsit prin vitrinele frigorifice o sticlă de pepsi de 0,5l rece. Beau sticla de pepsi și plec spre ultima cățărare care este pe DN2N. Urc 200 metri pe bicicletă, apoi fac 300-400 metri pushbike, iar pâna la troiță mă urc iar pe bicicletă. 10h56' până la kilometrul 207.  Puțin obosit, bucuros că am reușit să ajung aici cu o ora mai devreme decât aveam planificat, eram entuziasmat. Scot din rucsac al 3-lea sandviș cu omletă și mușchi și mă apuc să mănânc, uitându-mă în toate parțile. Dintr-o dată mă opresc brusc din mestecat și realizez că prezența mea aici este pentru a comemora trecerea în neființă a colegului nostru Petre Popa. Fiind amândoi din Pitești am avut ocazia să stăm de mai multe ori de vorbă, biciclete, anduranță, paris-brest-paris și multe alte lucruri. Ultimul dialog l-am purtat cu 3 zile înainte de tragedie. Mă așez pe gardul de protecție și realizez că ce-a mai bună formă de comemorare este să fi prezent aici. Termin de mâncat sandvișul, beau apă, mă urc pe bicicletă și îmi dau drumul la vale. 

După un TOTAL de 12,33 km urcare, 751 m D+ ,acum obiectivul secundar este să trec cele două cățărări de categoria 3 pe lumina zilei.

Km 207 - 263 Dacă stai să te gândești la o simetrie, doar pentru ca te întorci pe același drum, acest lucru pică în cazul de față. Întoarcerea, chiar dacă are mai puțin cu o cățărare ca la dus, are în plus o cățărare de categoria 3. Coborârea aia abruptă de pe Buda, este acum o urcare grea. Fac o ultimă oprire in centrul localități Buda, la magazinul unde m-am întâlnit cu colegii și iau o doză de cola și niște apă minerală. Pe prima urcare de categoria 3, mă întâlnesc cu un coleg. Cum bănuiam, mai erau cicliști în spate. Stăm puțin de vorbă și-l încurajez să nu abandoneze. Termin de urcat Buda, apoi urmează coborârea, trec rapid prin satul Valea Salciei și când să încep a două urcare de categoria 3, mă mai întâlnesc cu un alt coleg. Avea probleme cu frânele, i se tocise sabotul și scârțâiau groaznic. Dar și el părea că merge mai departe. Pe cățărarea asta fac pushbike până ajung în vârf. Respir ușurat, ce-a fost mai greu a trecut și bucuros că afară am încă lumină. Cobor cele 12 trepte ale pantei cu mâinile încleștate pe frâne. Chiar fac o scurtă pauză de câteva secunde pentru a dezmorți degetele. Ies în DJ204C și îi dau pedală să merg cât mai mult pe lumină. Era bine trecut de 21:00 ,când mă întâlnesc cu un al 3-lea coleg. Singurul străin din cursă, mă întreabă cât mai este? Apuc să-i spun "că destul de mult" și îmi continui deplasarea. Mă opresc și mă echipez  de mers noaptea, la fel procedez și cu bicicleta. Într-un final ajung la bifurcația din Săpoaca. Aici fac o pauză mai mare unde mănânc ultimul sandviș. Am început să resimt oboseala.

Km 263 - 300 Mă ridic de pe treptele unde am servit cina și mă pun în mișcare. Într-un plan făcut la începuturi în locul ăsta mi-aș fi dorit să ajung ziua să pot vedea cum Râul Slănic se varsă în Râul Buzău. În planul super optimist, trebuia să ies de pe traseu câteva sute de metri să admir această confluență și apoi să-mi continui deplasarea. Traversez podul peste Râul Slănic și la câteva sute de metri virez brusc, spre stânga  într-un ac de păr și schimb asfaltul cu un drum pietruit. Drumul trece chiar prin albia Râului Buzău, desigur, nu prin apă ci peste un pod de tuburi. Ajung la drumul de asfalt după ce parcurg alte sute de metri de drum pietruit. Cei aproximativ 32 km până la cea mai grea cățarare și ultima au fost în ușoară urcare. Atât timp cât am rulat prin sate sau comune, totul a fost în regulă. Trecerea dintre județele Buzău și Prahova a fost ca un tunel fără lumină, care m-a pus puțin în suspans. De jur împrejur erau pante abrupte impădurite, nu exista lumină și nici sate s-au alte forme de locuințe. Într-un cuvânt, beznă! Drumul era impecabil, dar avea și niște rampe abrupte. Apare primul sat (Glod), deși casele aveau lumină, pe stradă era aceiași beznă. În cele din urmă ajung într-un alt sat, Valea Unghiului și aici drumul se transformă intr-un calvar, asfaltul era râcâit. Un indicator în dreapta îmi spune ca urmează o urcare de 3 km cu pantă 14%. Rămân uimit, că eu știam că are 2 km. Înaintez greu, pe drumul scobit, trec două dâmburi și în față apare rampa. Mă dau jos de pe bicicletă și fără să mai stau pe gânduri încep să împing. În stânga padure, în dreapta pădure, nu tu casă, nu tu iluminat stradal, beznă totală. Aud diverse sunete și fosnete și încep să șuier. Mai îndreptam farul puternic spre acele zone pentru a descuraja orice mișcare. Trebuie să recunosc, zona astă mi-a creat ceva emoții. Greu să împingi și bicicleta, dar să mai urci și călare. Apar primele case în ceea ce trebuia să fie vârful pantei. Mă uit în toate părțile și nu zăresc nicio pensiune cu numele Marginea Păduri. Intru ușor în panică. Că să nu ratez punctul de control, decid să cobor 50 metri înapoi să fac poze cu indicatorul localități. Când revin sunt atacat la propriu de doi câini foarte agresivi, care au venit până lângă bicicletă. Noroc că lumenii farului erau puternici și când îndreptam raza spre ei o rupeau la fugă. Când luam lumina se întorceau pâna lângă bicicleta. Am repetat scena asta de câteva ori, până m-am îndepărtat de acel loc. Consult harta gps-ului și urcarea mai continua cu 200-300 metri, iar la interogarea google maps, pensiunea apărea ceva mai în față. Drumul este la fel de rupt, chiar dacă panta s-a mai îndulcit, continui să rulez pe lânga bicicleta. Ajung la PC 5 la 1:40 noaptea. Fac poze, schimb tricoul care era fleașcă, cu o bluză termica, peste care pun foița de ceapă. Urmează o coborâre de 7 km și trebuie să înfrunt curentul rece. Mai fac câțiva pași și asfaltul devine foarte bun. Până aici au ajuns cu asfaltarea. Când să mă urc pe bicicletă o frumoasă panoramă cu luminile orașului Ploiești și București apar la orizont și ca bonus o lună portocalie.

Km 300 - 382. Tohani-Mizil-Fierbinți Târg-Căciulați. Încep lunga coborâre. Cine spune că este ușor să cobori se înșeală. Nu genul ăsta de pante. Nu de puține ori am depășit 50 km/h, fiind nevoit să apăs manetele de frână la maxim și chiar să pun picioarele pe jos. M-am oprit odată, pentru a-mi odihni degetele încleștate. Spre finalul coborâri, în jurul orei 2:30, led-ul de control al farului începe să pâlpâie, asta înseamna că acumulatorii sunt aproape descărcați. Mă opresc aproape de Mizil și vreau sa conectez farul la bateria externă. Dar ce să vezi, bateria descărcată. Când am conectat gps-ul că era descărcat, ecranul s-a luminat mult mai mult decât trebuie, dar nu am luat seamă. Am mers așa aproape 5h. Scot farul de rezervă, dar ce să lumineze, abia vedem la 3 metri. Asta este, până la 4:30 am când se luminează mă chinuiesc așa. Trec de Mizil, apoi trec și de Baba Ana și urmează o lungă bucată prin câmp, peste autostradă. La un moment dat, mă opresc și scot farul mare, îl montez înapoi pe bicicleta șî-l pornesc. Lumina destul de puternic și chiar dacă pâlpâia ledul de control, decid să merg cu el până se golește de tot. Bună decizie, că a mai ținut aprins o oră și ceva. Ajung în Fierbinți Târg și încep să caut un magazin, pentru ca îmi era foame. Și pe stânga și pe dreapta, totul închis. Pedalez ușor, fără să forțez și ajung în localitatea Moara Vlăsiei. Aici sunt prins din urmă, spre uimirea mea de un grup foarte mare de colegi, despre care eu credeam că sunt deja în pat de două-trei ore. Dar uite că nu sunt. Mă leg de ei și încerc să păstrez ritmul lor, care era unul ridicat. Doar că după 3 kilometri pedalați se opresc la un magazin. Profit de ocazie și ma opresc și eu cu ei. Îmi iau un corn, niște cipsuri și o măgura. Le înfulec imediat, iar apoi ațipesc stând pe niște trepte.

Km 382 - 404 Eram în Caciulați cu 22 km înainte de finiș. Ne ridicăm și ne pregătim de plecare, doar că viteza era foarte mare. Decid să rămân în urmă. Virez stânga spre București și o țin drept înainte pâna în Parcul Herastrau, unde ajung la 08:14.  Reușesc să termin cursa în 24 h15'. Dacă nu mă inșel, este una din cele mai bune curse de 400 km

Concluzii:

-A fost ce-a mai grea cursă de 400 km de când particip eu la brevetele de anduranță.

-Strategia făcută de acasă,a fost determinantă în terminarea cursei.

-Și gestionarea hranei m-a ajutat să susțin efortul,până am trecut de km 300

-Cățărările de tip trepte, nu sunt pe placul meu.

-Pantalonii de ciclist de tip salopetă, trebuie purtați doar în cursele în care nu ai rucsac în spate, pentru a permite transpirației să fie eliminată. La cursa asta am simtit cum transpirația curgea pe spate în jos. Mi-a ajuns până la bazon și mi-a cauzat disconfort.