Trezirea și startul

M-am trezit la ora 4:00, cu inima bătând ușor mai repede decât de obicei. Afară plouase, iar aerul mirosea a pământ ud și asfalt rece. Echipat sumar, bluza subțire și pantalonii de vară, am făcut ultimele pregătiri și mi-am verificat bicicleta.De data aceasta, startul a fost special pentru mine: Pitesti, orașul meu natal, a devenit punctul de plecare pentru BRM400, iar Iulian a fost de acord să plec de aici. 

Soarele abia se înălța peste oraș când am ajuns la locul de start. Cerul era senin, deși prognoza anunța vânt puternic și ploaie pe parcursul zilei. Lângă mine, zeci de rutieri își verificau ultimele detalii, roțile, lanțurile, echipamentul. Atmosfera era electrică, o combinație între emoție și concentrare.Am ridicat rucsacul pe umeri, ușor, pentru că știam că va trebui să mă bazez pe el pentru mersul de noapte. Erau acolo hainele de rezervă, pentru orice schimbare neașteptată de vreme. În rest, eram îmbrăcat lejer, simțind aerul proaspăt al dimineții pe piele.

La 7:45 ajung la Arcul de Triumf, cu emoția aceea familiară care apare de fiecare dată înaintea unei ture lungi. Aerul e plăcut, cerul înnorat, iar asfaltul pare că încă nu s-a hotărât dacă va rămâne uscat. Suntem cam 45 de participanți,fețe cunoscute, dar și câțiva noi, toți cu același gând: 200 de kilometri nu se vor parcurge singuri.Semnez declarația, schimb câteva vorbe scurte, verific bicicleta încă o dată. La start, liniștea e spartă doar de clicul pedalelor și de câte un “baftă!”. Pornim.