Florența ! Marmura renascentista !(08 aug 2014)
Florența ! Marmura renascentista !(08 aug 2014)
Turul meu prin Italia, mă aduce în regiunea Toscana pe Râul Arno spre Florența, orașul renașteri italiene. Când spui Florența te gândești la unul din cele mai mari centre comerciale din evul mediu. Unii din cei mai mari artiști ai lumi, își au locul nașteri aici. Două nume grele, dintr-o listă lungă sunt, Michelangelo și Leonardo da Vinci, cei drept, cel din urmă, nascut în localitatea Vinci la câțiva zeci de kilometrii (48) de Florența, care au lăsat lumii, uriașe capodopere.
După ce găsesc repede loc de parcare pe strada Lungarno Guicciardini, chiar pe marginea Râului Arno, pornesc la pas pe strazile capitalei toscane. În departare se vede turnul de la ceea ce ar trebuie sa fie Palatul Vechi (Palazzo Vecchio), asta înseamnă că direcția de mers este bună. Din curiozitate merg spre jumatatea podului Santa Trinita de unde am o vedere de ansamblu a tot ce este construit atat pe malul drept cât și pe malul stâng al Râului Arno. Apa râului era tulbure și avea o nuanță maronie, dar era placută ochiului mai ales ca era in contrast cu tencuiala clădirilor de pe cele doua maluri. Privind mai atent în fața mea se întrezărea Podul Vechi (Ponte Vecchio). Puțin ciudat față de ce mă așteptam să văd. Era împânzit de tot felul de construcții care mai de care mai ciudată care păreau locuințe. Construcțiile nu respectă nicio regulă geometrică ce poate defini o casă și în plus erau multicolore. Pentru un scurt circuit prin Florența aș putea spune că traseul ar trebui să înceapă de aici.
pe strada in Florenta
Podul Santa Trinita si o parte din Orasul Florenta
1. Podul Vechi (Ponte Vecchio).
Cel mai vechi pod din Florența, construit pe la 1345 de Neri di Fioravante, este traversat de Coridorul Vasari. Acest coridor care domină podul le servea aristocraților să ajungă în siguranță de la Palatul Vechi la Palatul Pitti. Micile locuințe au fost folisite de-a lungul timpului, drept ateliere, măcelării și magazine de suveniruri.
2. Coridorul Vasari este un alt punct de atracție al orașului care vine în continuarea itinerariului prestabilit. După ce privesc în aval și-n amonte de pe Podul Vechi, merg pe sub Coridorul Vasari spre Statuia lui Galileo Galilei și el un autohton, care avea sa ducă spre intrarea în Galeriile Uffizi.
Podul Vechi vazut de pe Podul Santa Trinita
Pe Podul Santa Trinita
Raul Arno
Podul Vechi si Raul Arno
Vedere de pe Podul Vechi
Coridorul Vasari sa mergem pe sub arcade
Podul Vechi vazut de sub Coridorul Vasari
3.Statuia lui Galileo Galilei și Galeriile Uffizi.
Galeria Uffizi este cel mai mare muzeu renascentist, care găzduiește colecții ale celor mai celebri pictori ai epoci, Leonardo da Vinci, Michelangelo, Botticelli. Atât pe stânga cât și pe dreapta, clădirea este într-o simetrie perfectă. De pe coridorul ce desparte cele două clădiri, privind în față se întrezărește Palatul Vechi și Piața Signoria.
Galeriile Uffizi
4.Palatul Vechi (Palazzo Vecchio)
Se află la una din intrările în Piața Signoria, mai exact lângă Coridorul Vasari. Este ușor de observat datorită turnului Arnolfo (94 m) care domină o parte din oraș. Se poate urca în turnul palatului pentru 12 €. Palatul Vechi mai este cunoscut cu numele Palatul Signoria (numele originar), Palatul Poporului, Palatul Ducal, Palatul Priori și în prezent găzduiește sediul primăriei din Florența. Floarea de crin este simbolul orașului și este prezent pe tot ceea ce înseamnă heraldica Florenței. Intrarea în palat este flancată de statuile lui David și Hercules. Palatul a fost construit in 1299 de catre Arnolfo di Cambio pe ruinele a doua palate ale familiei Uberti, pentru a se asigura că aceste palate nu vor mai fi construite în același loc. Cladirea are forma unui cub, iar ferestrele sunt in stil gotic.
5. Piața Signoria
În această piață se găsesc două obiective turistice foarte interesante. Unul este Fântâna lui Neptun și al doilea Loggia dei Lanzi. Dacă Fântâna lui Neptun este dominată de statuia zeului apelor și mărilor din mitologia romană, Loggia dei Lanzi este un muzeu în aer liber. Aici se află numeroase sculpturi în marmură care înfățișează diverse personaje în acțiune și a fost construită între 1376-1382 pentru a servi adunări sau ceremoniilor poporului. Printre sculpturile reprezentative se află "Miticul erou grec Perseus, care ii taie capul Medusei". 10 ani s-a lucrat la această operă de bronz. "Rapirea Polixenei", "Hercule și Nesus", "Hercule și centaurul", "Meneleu purtând cadavrul lui Patroclu",
Fantana lui Neptun si Piazza della Signoria
Loggia dei Lanzi sau Loggia della Signoria cu ale ei sculpturi renascentiste
Paltul Vechi si Piazza della Signoria in zi de sarbatoare
In stanga statuia lui David,iar in dreapta statuita lui Hercules si Cacus
David si Turnul Arnolfo
Menelau purtând cadavrul lui Patroclu. Epoca Flavian (secolul I d.Hr.).
Hercule și Centaur (1599) . Plasată aici în 1841 din Canto de' Carnesecchi. A fost sculptat dintr-un bloc solid de marmură albă cu ajutorul lui Pietro Francavilla.
Rapirea Polixnei de Pio Fedi
Aici, semizeul Hercule, care l-a ucis pe monstrul care eructa focul Cacus
o harta veche cu orasul Florenta
Palatul Vechi
6.Piața Republica (Piazza della Repubblica) și Arcul de Triumf.
Accesul la această piata sub formă dreptunghiulară se poate face din 6 drumuri adiacente. Eu am ajuns aici pe Via Calimala. Sunt dovezi, în urma unor săpături arheologice că aici exista o piață încă din perioada romană. Sub această formă, piața a apărut în urma dezvoltări urbane a orașului când acesta a fost capitala Regatului Italiei din 1865 pana la 1871.
Arcul de Triumf a fost construit in anul 1895. Deși criticat pentru arhitectura sa, care nu are nimic în comun cu stilul Florenței, ci mai degrabă cu cel roman, acest edificiu poarta o epigrafa "L'ANTICO CENTRO DELLA CITTÀ DA SECOLARE SQUALLORE A VITA NUOVA RESTITUITO" care în traducere ar suna așa "Centrul antic al orașului a revenit de la mizeria veche de secole la o viață nouă". În Piață Republica un alt edificiu, iese în evidență. Coloana Abundenței sau Dovizia, care s-a prăbușit de mai multe ori fiind recondiționat de-a lungul timpului de mai mulți artiști.
Arcul de Triumf si Colonna dell'Abbondanza sau Dovizia din Piata Republica
7.Domul Santa Maria del Fiore, una dintre cele mai frumoase catredale din lume. Este a doua ca mărime din Italia dupa Basilica Sf. Petru din Vatican. Construcția domului a început pe la 1296 din planul conceput de Arnolfo di Cambio. Domul a fost terminat abia in 1436 dupa construirea cupolei. Nu doar marimea impresionează la acest dom ci și arhitectura exterioară în stil gotic. Placile de marmură roșie și verde dă acea unicitate catedralei. Interiorul este simplu, doar vitraliile și picturile de pe cupolă ies în evidență. Nu am știut că se poate urca pe cupola domului decât după ce am urcat cele 414 trepte ale turnului clopotniței. Urcarea și coborârea din turn sunt dificile. Scara în formă de spirală este foarte îngustă și trebuie să te sucești pe o parte când îi întâlnești pe cei care coboară, iar ochiurile de aerisire sunt mici și rare. Simți foarte des că nu ai aer să respiri. Adevărul este că am prins o zi foarte calduroasă de august. Nu recomand urcarea în turn a persoanelor cu fobii pentru spați înguste și nici celor care nu au rabdare. Odată ajuns sus, turnul are plasă de protecție pentru a evita evenimentele nedorite. O imagine superbă cu zona deluroasă a Toscanei, care înconjoară Florența și cele mai emblematice clădiri se pot vedea foarte bine. Basilica Santa Croce, Turnul Muzeului Bargello,Turnul Mânăstiri Badia, Palatul Vechi cât și domnul. Din păcate Baptisteriul lui San Giovanni era în renovare totală și posibilitatea de a vedea Poarta Paradisului cu pasajele biblice și mozaicul de pe cupolă, a fost imposibil. Alături de Turnul Clopotniței și Baptisteriul lui San Giovanni, catedrala cu tot ansamblul ei poate fi numită oricând una din minunile lumi moderne. Oricum, tot centrul Florenței este in patrimoniul Unesco. În drum spre ultimul obiectiv important am trecut pe lângă un fost palat construit in stil medieval care în prezent servește ca muzeu. Muzeul National Bargello este aproape identic cu Palatul Vechi și în trecut a servit ca edificiu pentru cazarmă și închisoare.
Domul din Florenta sau Domul Santa Maria del Fiore
Turnul Domului
Intrarea in Dom
Cupola vazuta din interior
Altarul
Turnul Domului si ale lui 414 trepte
Domul vazut de la mijlocul turnului
Vedere din turnul Domului:de la stanga spre dreapta, Bazilica Santa Croce,Turnul de la Muzeul National Bargello,Turnul Manastiri Badia Fiorentina si Palatul Veci cu turnul sau Arnolfo
Bazilica Santa Croce sau casa de veci a artistilor italieni
Muzeul National Bargello fost Palatul Bargello,cazarma si inchisoare
8.Templul Gloriilor Italiene (Tempio dell'Itale Glorie), Bazilica de Santa Croce (Bazilica Sfânta Cruce) se găsește în piața cu același nume pe malul Râului Arno într-o fostă mlaștină, care pe la 1294 era la periferia Florenței. Este cea mai mare bazilică franciscană din lume. Fațada din marmură neogotică a fost adaugată în 1857. Aici își au locul de veci Michelangelo, Galileo Galilei, Machiavelli, Dante Aligheri și alții. Tot ceea ce trebuie să faci este să intri în basilica și să te apuci să cauți printre zecilie de cripte și capele. Pentru unii dintre artiști aceste capele sunt adevărate opere de artă.
Bazilica Santa Croce,vedere din Piata cu acelasi nume.Capela marilor artisti si personalitati Italiene.
Capela lui Carlo Marsuppini
Cripte
Altarul
Vitralii
Turisti cautand cripte ale unor artisti sau personalitati ale timpurilor trecute!
Capela lui Machiavelli
Cultul italienilor pentru sculptura in marmura este fabuloasa!
Capela lui Dante Aligheri
Capela lui Michelangelo,cea mai cautata si fotografiata
Capela lui Michelangelo
In concluzie:
-Florența merită vizitată cel puțin odată în viață, pentru Domul Santa Maria del Fiore, care, după părerea mea poate fi considerată o minune a lumi moderne.
-Nu este un oraș ieftin. Costurile intrări la obiectivele turistice sunt ridicate.
-Din punct de vedere cultural, Florența este o adevărată oază renascentistă
-Pentru cultul și prelucrarea marmurei, eu le-aș spune "marmurieri" în loc de italieni
-Toate obiectivele principale sunt în zona centrală a Florenței ceea ce face ca tranzitul între edificii să fie făcut la pas.
-Pentru detalii suplimentare: https://www.visit-florence-italy.com/index.html