Napoli & Pompeii ! Nou si Vechi !(10 aug 2014)

O noapte de odihnă în micul orășel Gaeta pe plaja Serapo, imi prinde chiar bine, pentru ca am avut parte de o seară minunată cu foc de tabară, muzică bună, o bălăceală în apa caldă a Mediteranei sau a Marii Tireniană si un somn odihnitor. Dimineata ma gaseste deplasându-mă spre Napoli.

După orașele vizitate anterior nu mă aștept ca Napoli să mă uimească, dar sunt și aici de vizitat niște castele medievale care oferă priveliști minunate, în plus ajung în orașul care a dat lumi, poate cel mai răspândit fel de mâncare de pe glob, pizza. Panourile care indică orașul Napoli sunt din ce în ce mai dese, motiv pentru care introduc pe gps coordonatele de la primul obiectiv. Urmez calea indicată de gps și ies după tangențială A56 (așa numesc italieni, bucățile de autostrăzi care traversează orașele) lângă stadionul San Paolo. Fără să realizez asta imediat, odată ieșit de pe tangențială am intrat pe o străduță pe interzis, fiind oprit imediat de un cetățean care m-a făcut atent arătându-mi semnul interzis. Este clar, gps-ul meu nu este actualizat. Ies repede de pe strada respectivă și opresc mașină câțiva zeci de metri mai jos pe marginea altui drum. Mă dau jos și mă uit în jur. Pe lângă stadionul uriaș și strazile goale, mi-au atras atenția multiple grămezi de gunoaie. Așa ceva nici măcar la periferia Piteștiului nu vezi, dar aici, lângă stadion. Cauciucuri întregi împrăștiate, pungi, peturi. Nu am stat mult pe gânduri și am intrat imediat în mașină întrebându-mă, dacă cumva am nimerit într-un cartier rău famat. Teama s-a instalat și ea puțin. Pornesc motorul și cobor încet pe stradă urmărind cum gps-ul îmi calculează o nouă rută spre Castelul Sant'Elmo, că acesta era primul meu obiectiv din acest oraș. De data aceasta, reușesc să ajung în parcarea amenajată a castelului, traversând străduțe înguste, intersectând bulevarde largi și șerpuind printre case spre vârful unui deal pe nume Vomero, unde este construit acesta. Mă îndrept spre intrare și descopăr că sunt primul turist pe ziua de azi. Asta pentru că barbatul de la intrare îmi aduce la cunoștință că nu are sa-mi dea rest la hârtia de 10 euro, biletul fiind 4 euro, gesticulând din degete că sunt primul. Dar m-a lăsat să intru să vizitez iar când termin să revin să plătesc. Despre castel, de-a lungul timpului a avut mai multe forme și a servit diverselor cauze ale vremurilor. De la 1329 când este atestată o locuință fortificată pe această locație și până în 1976 clădirile și zidurile care alcătuiau fortificația au suferit distrugeri masive, de la cutremur, exploatare, asedii, explozie depozit de munitie. Din 1988 s-a deschis publicului.Astăzi este cel mai frumos punct de belvedere asupra orașului Napoli la 360°. Lucru de care am profitat și eu la maxim, odată ajuns pe zidurile castelului la 250 m deasupra nivelului mari. Ce se poate vedea de sus, întregul oraș, centrul vechi, centrul nou, portul, golful și Vezuviu. După ce m-am săturat de privit și făcut poze, părăsesc castelul, nu înainte să plătesc biletul.

Mă urc în mașină și mă îndrept spre următorul obiectiv. Castelul dell'Ovo (Castelul Ouălor). Acesta este construit pe o fostă insulă (Megaride), acum peninsulă datorită intervenției omului în Golful Napoli. Este cea mai veche clădire atestată din oraș, în fapt aici este locul de unde s-a început constructia orașului de coloniști greci. În mare parte toate clădirile antice au suferit transformări până au ajuns la forma de astăzi. Castelul oferă o priveliște minunată asupra orașului, este ca un promontoriu. După ce îmi satisfac poftele vizuale, 

am liber la plimbare pe bulevardele orașului.  Găsesc ușor loc de parcare și îmi propun să merg în port, apoi să mă plimb pe faleză, ca intr-un final să servesc o pizza Margherita. Portul turistic nu este mare dar este bine organizat. Străzile care urmează faleza sunt curate, au piste de biciclete și nu sunt denivelate. Cred că zicala care definește orașul Napoli este "Din față muzeu, în spate wc". Acelaș lucru l-am observat și în proximitatea falezei. În plus toate străzile sunt supravegheate cu camere video. 

Poposesc la o terasă de unde comand o pizza Margherita. Este cea mai simplă pizza dintre cele comercializate, tipic napolitană. Și în jurul aparației acesteia este o controversă. Unii spun că pizza a fost facută pentru regina Margherita în culorile drapelului Italiei (rosu de la culoarea roșiei, verde de culoarea busuiocului și culoarea alb de la mozzarella). Alții spun ca rețeta este de pe la 1796-1810. În fine, aluatul blatului se face din apă, făină și drojdie de bere. Pe blat se pune mozzarella de bivoliță, roșii zdrobite manual și busuioc proaspăt. Pentru ca timpul nu era de partea mea, o devorez la propriu, pentru că mai am multe de văzut (Pompeiul și Vezuviu), iar ora prânzului a fost deja depășită. După prânzul delicios, continui să ma plimb pe strazile orașului. Ajung într-un fel de parc, plin de palmieri numit Molosiglio Garden. Normal că atracția parcului, pentru mine au fost palmierii. Ies din parc și nu-mi vine să mă întorc la mașină, îmi place să mă plimb și să admir clădirile colorate. Neașteptat de frumos prin oraș. Gata, am decis, mă întorc la mașină, pentru a merge către un personaj care a zguduit împrejurimile zdravăn de tot. Acel personaj care domină Orașul Napoli. Vezuviu. Povestea este redată la tabul drumeții. Doar un lucru vreau să menționez, deși aveam coordonatele gps pentru a ajunge pe drumul care duce spre Veziuviu, m-am învârt prin Napoli aproximativ 50 km, pentru că aveau o tangențială închisă total pentru lucruri iar gps-ul meu era neactualizat. Într-un final reușesc să ajung pe acel drum magnific. M-am oprit de multe ori, pentru a admira întreg orașul care are aproximativ trei milioane de locuitori cu tot cu zona metropolitană. 

În apropiere de Napoli, la poalele Vezuviului sunt rămășițele orașul antic Pompeii, construit la 40 m deasupra nivelului mări. După ce primesc biletul de 20 €, mă avânt în interiorul sitului arheologic și mă opresc în fața hărți orașului. Aflu că actualul oraș roman s-a extins pe un nucleu de clădiri doriene (grecești) încă din secolul I înainte de Cristhos. Cu atât mai interesant îmi zic. Datarea așezări grecești se estimează că ar fi fost in secolul VI î.C., dar există dovezi cum că în sit există edificii din secolul VIII. Stratul de lavă care a acoperit complet orașul Pompeii măsura între 4 și 6 metri. Era un oraș bogat cu o populație numeroasă de peste 10 mii locuitori. Săpăturile ulterioare au găsit sute de case private și afaceri care reflectă diferite stiluri arhitecturale și clase sociale, precum și numeroase clădiri publice. Rămășițele organice, inclusiv obiecte din lemn și corpuri umane, au fost îngropate în cenușă. Pe pereții ruinelor, numeroasele graffiti sculptate în exterior și în camerele din interior oferă o multitudine de exemple ale latinei vulgare. După distrugerea sa, a rămas în mare parte intact. Pompeii este un sit al Patrimoniului Mondial UNESCO, datorită statutului său de „singurul sit arheologic din lume care oferă o imagine completă a unui oraș roman antic". 

Erupția a durat doua zile. Prima fază a fost o ploaie de bolovani, care a permis ca mare parte din locuitori să scape, astfel au fost găsite doar 1150 cadavre. Multe cadavre au fost găsite asupra lor cu bijuterii, monede și argintărie. Târziu în noapte sau de dimineață a început a doua fază a erupției, cand din vulcan a început să se reverse râuri de lavă care distrugeau tot în cale, inclusiv a reușit să modifice peisajul portului și în atmosferă erau aruncați nori de cenușă. Dovezile găsite in sit indică faptul că erupția a avut loc pe la sfârșitul lui octombrie începutul lui noiembrie, pentru că oamenii carbonizați erau îmbracați mai gros de toamnă, pe tarabe în piețe se vindeau fructe și legume de sezon, s-a găsit o monedă emisă spre sfârștiul lui octombrie. Timp de 2000 de ani, orașul a fost bine conservat datorită lipsei aerului și al umezeli, însă săpaturile au dus la o oarecare degradare. În prezent, datorită excavărilor și expunerea la lumină, umezeală a expus situl la o deteriorare accentuată. Oricum, multe clădiri, au fost reconstruite recent din roca vulcanică, amfiteatrul fiind una din ele. Pe mine, m-a uimit ingineria de construcție a străzilor, care în prezent arată excepțional. Modelul acesta de stradă este implementat astăzi în toată lumea. Cadavrele celor surprinși de cataclism arată înfiorător și o parte din acestea sunt încă prezente în sit. 

Îmi închei vizita în sit mai mult îngândurat decât entuziasmat. Mintea mea este la eruptia vulcanui si la agonia care a cuprins populația orasul. 

Lungul drum, de aproximativ 800 km până în regiunea Veneto avea să-mi ofere timpul necesar să reflectez asupra la tot ce-am vizitat în aceste orașe.

Concluzii:

-Napoli este un oraș minunat, chiar dacă nu are atâtea edificii aparținând secolelor trecute, ca urbele vizitate zilele precedente.

-Atunci când spui pizza, te gândești puțin sau mai mult la Napoli. Pe cuvânt că a fost delicioasă pizza Margherita.

-M-aș fi plimbat pe străzile orașului ore întregi, fără să ma plictisesc.

-Mizeria și strazile proaste sunt ceva de neînțeles pentru un asemenea oraș.

-Cele mai frumoase panorame ale orașului sunt vizibile de pe Vezuviu și de pe Castelul Sant'Elmo

-Drumul cu mașina și apoi pe jos până la buza vulcanului Vezuviu este la fel de spectaculos.

-Străzile din Pompeii sunt opere de arta chiar și la 2000 de ani distanță.

-Cadavrele oamenilor și copiilor surprinși de cataclism, care sunt prezente în anumite zone din sit, iți face pielea de găină pe tine.