Bucuria Marii ! Tuzla ! (24-28 iul 2024)

Apropierea de mare este acum familiară și totul în jur este de partea noastră. Clima blânda, doar 25°C, apa foarte caldă, aerul respirabil. După ce leapădă hainele in grabă și crema de soare este întinsă bine, se duc amândoi direct în apă și încep bălăceala. Se joacă fix unde se sparg valurile la țărm. Bucuria este mare, parcă nu le mai dai de nas, oricum greu te înțelegi cu ei și asta că le place bălăceala. Dacă anul trecut cu greu intrau în apă, nu doar că era steag roșu și valuri mari , dar și datorită rețineri, acum sunt în extaz. Nu de alta am numit, prezența de anul trecut, inițierea. Suntem aproape singuri pe uriașa plajă, nici urme de alge, iar apa este limpede și calmă. Așa începe prima zi la mare. Cazarea a fost adjudecată înca de la prima oră a dimineții, un pic mai scumpă datorită aparatului de aer condiționat. În fapt este aceiași gazdă de anul trecut, doar că acum camera a suferit un mic upgrade. Deși nu ne era dor de plimbările prin stațiune, datorită aglomerației, seara am dat o tură prin centru după ce ne-am luat aerosoli pe plajă. Spre uimirea mea, pe plaja principală a stațiuni unde erau 95% dintre turiștii, insule de alge acopera o mare parte din plajă. Așa ceva nu am văzut în viața mea, de când merg la mare. La nici 200-300 metri de acest loc, unde ne-am petrecut prima zi pe plajă, nici măcar o singură algă nu am întâlnit. În drum spre cazare, o luminiță verde cât buricul degetului mic al lui Alex ne-a distras atenția pe trunchiul unui copac. Ne apropiem cu toți și ce să vezi, un licurici.

Ziua 2: Tuzla!

Cerul este înnorat în dimineața asta, dar asta nu ne oprește să mergem spre Tuzla. Traversam cele doua Efori si după 10 minute ajungem în Tuzla. La giratoriul cu avionul facem stânga, pornesc google maps, urmărind o rută spre plajă. Ies din zona caselor, se termină și asfaltul și merg pe câmp. Calea aleasă pentru a ajunge la plajă este greșită și după ce vizitez câteva lanuri cu porumb și floarea soarelui, revin în zona caselor unde caut și găsesc în sfârșit ruta care trebuie. Și pe această nouă rută se merge binișor off-road, doar că apar indicatoare cu plaja Tuzla. Privind de sus de pe faleză plaja arată sălbatic, dar pas cu pas traversând zona înierbată zărim cele câteva umbreluțe din trestie care umple plaja. Privim în dreapta și-n stânga și suntem aproape singuri, doar un salvamar stătea în dreptul bojdeuci lui și butona la telefon. Ne găsim repede loc, întindem șezlongul și ne facem comozi. Intru primul în apă, înaintez puțin și constat că este caldă. Nu sunt semne ca norii se retrag, deși atmosfera este blândă, iar noi ne bălăcim de zor. Încep să apară și alți turiști, dar toți preferă bucățica de plajă dintre șezlonguri. Într-un final norii se adună și încep să se descarce. Ne strângem lucrurile și ne băgăm sub umbreluța de trestie. Ploua blând și refuzăm să părăsim plaja. Intr-un sfert de ceas, rămânem iar singuri, cu speranța că norii se împrăștie și o să ne bucurăm de apa mari caldă, așteptăm. Dar în zadar a fost așteptarea, ploaia nu se oprește iar norii sunt tot mai negri. Ora prânzului se apropie și decidem să plecăm. Pe seară ieșim la o plimbare pe plaja din Eforie, dar nu apucăm să mergem mult că norii se rup și începe o ploaie ca-n vremurile bune. Facem dușul de seară până ajungem la mașină, dar ploaia este caldă și nu ne creează disconfort.

Ziua 3: Să mai mergem odată pe plaja din Tuzla. 

Puțin supărați pe scurta ploaie de ieri care ne-a luat o oră din timpul dedicat statului la plajă am decis să revenim. În plus aveam de făcut și un mic circuit la pas în jurul Farului din Tuzla. După ce parchez mașina pe marginea falezei, lângă poteca care coboară la plajă, pornim la pas pe drumul de pământ către far. Traseul pe faleză, urmează în paralel țărmul mări. După câteva sute de metri ajungem în dreptul farului care este vizibil pe o rază destul de mare. El este așezat pe ceea ce se numește Capul Tuzla, o faleză lutoasă înaltă de aproximativ 50 m. Din păcate în jurul lui sunt așezate, sper, temporar două ante militare și una de telefonie. Semnul cu fotografiatul interzis l-am respectat, iar după ce-am trecut de el, pentru 100 de metri, în scurta drumeție am fost ținuți în gardă de o haită de câini care mai de care mai feroce, ieșiți de prin toate curțile instalațiilor menționate. Coborâm ușor faleza și ne apropiem de o bifurcație a drumului. Dacă am fi mers in față ,am fi ajuns în stațiunea Costinești, așa, am virat stânga, am coborât pe țărmul mări, care este foarte frumos amenajat și ne-am întors pe plaja din Tuzla. Micul nostru circuit s-a încheiat fix după 2 km. Vântul de ieri a doborât câteva umbreluțe. Urc repede la mașină să iau șezlongul, punga de jucări și geanta de plajă și când mă intorc cu fața spre mare, îmi apare în priviri acel azur al mari. Este pentru prima dată când văd Marea Neagră într-o altă culoare. 

Începe distracția, băieții se stropesc între ei cu puștile, apoi se iau la luptă cu valurile și în scurtele pauze de la apă, construim castele de nisip. Se strâng ceva turiști, dar cele două rânduri de șezlonguri rămân libere. Chiar dacă ieri pe zi a plouat puțin apa a rămas caldă. Bălăceala are și ea farmecul ei, nu doar pentru copii ci și pentru noi. Astăzi stăm ceva mai mult pe plajă pentru că vremea ne permite. Ne întoarcem la cazare, mâncăm și ne odihnim. După-amiază coboram pe plaja din Eforie unde ne plimbăm până se întuncă, apoi facem o tură în jurul Lacului Belona, care este reamenajat într-un mod placut, iar noaptea reflexia apei este încântatoare.

Ziua 4: Inapoi pe plajă, la Eforie!

După două zile minunate pe plaja din Tuzla, decidem să revenim între cele două Efori. Sâmbătă fiind, situația s-a schimbat, parcarea pe strada Mari, este acum aproape plină, șezlongurile s-au ocupat, plaja s-a aglomerat, vremea era excelentă. Fiind deja acomodați cu marea, băieții și-au intrat rapid în rutina dimineții. Intrarea în apa caldă a mări s-a transformat în sărituri prin valuri și chiar înfruntarea lor în apa care le trece ușor peste șolduri. Sunt în proximitatea lor și îi supraveghez îndeaproape. Le propun să-i duc în apropierea geamandurii, par reticenți, dar Alex acceptă primul. Îl iau în brațe și înaintez prin valuri. La început mă strânge cu putere, dar trecerea prin valuri îl mai destinde puțin. Începe sa-i placă și se desprinde ușor de mine cu picioarele simulând înotul. Asta este, îl încurajez! Mai stăm ceva timp rătăciți prin valuri apoi îl scot din apă, că îi cam clănțăneau dinții. Urmează Max, care este mai temător, simțind asta din încleștarea lui. Fiind mai înalt, cu el am experimentat altfel trecerea prin valuri. Golul lăsat de trecerea valului îl ajuta să atingă cu vârful degetelor de la picioare nisipul. Aproape de geamandură pe fundul mări este un nisip fin. La țărm unde se sparg valurile sunt multe scoici sparte, care creează un oarecare disconfort. Se cere pe țărm așa că îl ajut să iasă din apă. Ora prânzului se apropie și timpul nostru la plajă este pe final. Profit de momentul în care am rămas singur și bag câteva ture de înot. Ies din apă și o ajut pe Mary să strângem echipamentul. Iau șezlongul ca pe o geantă de umăr, ca fix așa arată după cel strâng, punga de jucării și mergem spre mașină luand-ne astfel la revedere de la plaja dintre cele doua Efori. Pe seară, după ce am servit cina, am coborât lângă apă și ne-am plimbat cam doua ore pe țărm profitând la maxim de aerosoli care se simt destul de bine.

Ziua 5: Sau ziua explorări. 

De data asta am optat pentru nordul litoralului, mai întâi trebuie să vedem plaja Vadu pentru o posibilă prezența aici în anii viitori. După ce alimentez cu carburant, traversez Constanța, stațiunea Mamaia și ajung destul de rapid în localitatea Corbu. La ieșirea din localitatea Corbu se virează dreapta și se merge aproximativ 7 km pe un drum de asfalt foarte prost si plin de gauri, care mă încetinește substanțial, DC83. Ajung în micuța localitate Vadu. Drumul până la plajă însă abia acum începe. La intrare în localitate se vireaza dreapta, pe prima stradă (str. Pescarilor) apoi iar dreapta pe lângă fosta intreprindere de metale rare, se iese de pe drumul asfaltat si se merge cateva sute metri pe un drum de piatra plin de gauri. Se ajunge pe un drum de beton, îngust, care și el are în anumite porțiuni zone cu șanțuri. Odată cu acest drum se începe traversarea zonei mlaștinoase, plină de vegetație (trestie și papură), dar și de faună. Pe acest drum am întâlnit ornitologi atrași de biodiversitatea zonei, echipați cu aparatură optică și aparate foto. Marea problema a acestui drum, este imposibilitatea de a se petrece doua mașini una pe lânga alta. Drumul are niste refugii pe partea dreaptă când te duci spre plaja dar pentru cineva care nu știe poate fi destul de stresant traversarea lui. Acest drum de beton se termină într-o trifurcație. Aici există și un indicator cu plaja Vadu, deși toate cele trei drumuri duc către plajă, doar că in locuri diferite. Cu mențiunea că cel din stânga ar ajunge până la Gura Portiței (asta după ce-am consultat harta). Decid să continui deplasarea pe cel din mijloc. De acum mergem printre grinduri de nisip și vegetație, chiar și drumul este de nisip. După aproximativ un kilometru ajungem lângă un ultim grind de nisip care separa plaja de restul salbatic. Un mic loc de parcare neamenajat, probabil făcut de-a lungul timpului de traficul din zonă. Ca o primă concluzie, după ce-am ajuns la plajă; drumul este o adevărată aventură, trebuie răbdare multă și atenție. Pentru cei care iubesc sălbaticul, liniștea, natura este locul perfect. Nu există muzică, buticuri, magazine, aglomerație, nicio o formă de comerț. Aici există o mică problemă că pe drum am întâlnit o grămadă de gunoaie, destul de neplăcut. Mă urc pe unul din grinduri și mă uit la orizont, corturi, rulote, autorulote și tot felul de mașini adaptate pentru odihnă în natură. Pe plajă am întalnit ce-l mai fin nisip de pe litoralul românesc, cele mai frumoase scoici (rapana, anadara,thracia). Marea este curată, nu sunt alge. Oamenii stau la plajă distanțați de zici că fiecare are bucata lui de plajă. Intru în dialog cu un om mai în vârstă și îi spun că plaja arată minunat, dar că drumul este groaznic. Deși îmi dă dreptate, nu își dorește ca autoritățile să-l reabiliteze, pentru că toată stațiunea Mamaia ar veni aici. Același lucru îl susține și un alt domn care a asistat la discuția noastră. Intru puțin în apă, apoi mă alătur celorlalți la adunat de scoici. Ne-am făcut o idee despre această plajă, dacă revenim aici cu copii, maxim două nopți am rezista. Ne întoarcem la mașină și plecăm spre urmatorul obiectiv. Drumul de întoarcere a fost la fel de dificil. Când am ajuns pe drumul de asfalt am preferat de data asta să merg pe un drum de pământ făcut pe miriște, unde am putut merge cu viteza 3, față de drumul de asfalt unde mergeam cu maxim viteza 2.

Ieșim în DJ226 și mergem spre Orașul Antic Histria. Drumul până aici este de vis. Un obiectiv turistic prea puțin mediatizat, prea puțin promovat. Sunt pentru a două oară aici și chiar dacă am plătit 40 lei (10 lei muzeu + 10 lei cetatea, copii până în 7 ani au intrarea gratuită), nu regret. Sunt la ruinele celei mai vechi așezări atestate pe teritoriul românesc. Orașul a fost fondat de coloniștii din Milet în secolul VII (657) înainte de Hristos. Deci, peste 2700 ani vechime. Ce oare este mai vechi pe teritoriul României ? Numele de Histria, vine din limba greacă de la numele dat de greci fluviului Dunarea (Istros). Chiar cu prezența noastră acolo, turiștii străini sunt mai mulți decât autohtoni. Concluziile nu sunt prea bune. Cu siguranță se poate face mult mai multe, pentru ca Orașul Antic Histria a fost și sub stăpânire romană.

Ne întoarcem în DJ226 și rulăm ceva kilometrii, apoi intrăm pe DN22 sau E87 și continuăm să mergem spre următorul obiectiv turistic. Capul Doloșman și Orașul Antic Argamum. Pentru a ajunge aici viram dreapta pe DJ222 și mergem până în localitatea Jurilovca. De aici continuăm pe DJ229P conform indicatoarelor, care, spre surprinderea mea, sunt. Drumul este bun. Ajungem la capătul drumului de asfalt unde este si o parcare. Drumul acesta este fabulos pentru iubitori de păsări și nu doar. Lacurile din dreapta sunt pline de păsări. De la distanța mi s-au părut pelicani, dar fiind în mers nu am trat cu atenție sporită lucrul ăsta. Opresc mașina și nu sunt sigur dacă să parchez acolo sau să merg pe jos 360 metri pe drumul off-road. Din față vine un logan, pe lângă mine trece un seat, așa că pornesc si eu spre capătul drumului. Noroc că au fost doar 360 m, nu mai spun nimic. După ce cocoț mașina pe o muche, avem plăcuta surpriză să întâlnim foarte mulți oameni care se bucurau de Lacul Golovița sau Lacul Razim, stând la plaje, înotând sau practicând diverse sporturi nautice. Noi începem urcarea pe muchia stâncoasă spre Capul Doloșman. Urcarea este scurtă și imediat se văd și ruinele Orașului Antic Argamum. Orașul antic cu numele originar Orgame se întinde pe aproape 100 hectare și în cea mai mare parte se află încă sub pământ. Ca și Histria, acest oraș a fost întemeiat tot de coloniștii greci pe la mijlocul secolului VII. Iar în secolul I a fost cucerit de romani și redenumit Argamum. Se consideră că această așezare este mai veche ca Histria, pentru că numele apare în niște izvoare istorice ale unor scriitori greci. Nu se plătește taxe de vizitare, nu există program, totul este la liber. Însa nu doar orașul și cetatea atrag atenția ci și peisajele din jur. Pe drumul de întoarcere, în dreptul Balții Lunca 3, am ieșit de pe DJ229P și am intrat pe miriște. Am mers pe câmp, până la capatul grindului pentru a lămuri și ultimul mister. Acel stol uriaș care acoperă aproape un sfert din luciul lacului, sunt pelicani sau nu ? Deși am vizitat si o parte din Delta Dunări, nu am reușit să vad atat de mulți pelicani. Și dintr-o dată, mă copleșesc o grămadă de gânduri și întrebări (De ce nu am luat eu aparatul foto și m-am bazat doar pe telefon ?). Parcă toți pelicanii din deltă s-au întâlnit aici. Nu am stare, ma uit de jur împrejur să caut o cale să ajung cât mai aproape, dar mă las iar păgubaș.

Mai aveam de vizitat o cetatea, Enisala, înainte să ne întoarcem acasă. Ajungem destul de repede la ea continuând să rulăm pe DJ222.  Drumul este foarte bun. De la locul de parcare, mergem pe jos 300 metri până la casa de bilete. 10 lei biletul de intrare. Urc niște scări metalice și ajung pe un platou calcaros într-un punct de belvedere fabulos. După o serie de fotografii, ma apropii de intrarea în cetate, urc alte scări metalice și sunt în curtea cetăți. Se pare că această cetate a fost construită în secolul XII de către negustorii genovezi. Este o fortificație de apărare și supraveghere a traficului la Marea Neagră, asta înainte ca să se închidă golful format acum din lacurile Razim și Golovița. Dealul Gras ofera niște priveliști minunate la 360°.

Ne intoarcem la mașină și alegem destinatia Hârșova unde ajungem relativ repede, plătim taxă trecere pod peste Dunăre 11 lei și în localitatea Giurgeni îmi aduc aminte că am trecut cu bicicleta pe lângă Orașul de Floci. De data asta decid să fac o escala și să vizitez situl arheologic.

Orașul de Floci este locul unde s-a născut Mihai Viteazul. Numele este amuzant și greu de crezut. În general când aduci în discuție subiectul, oamenii au tendința să râdă sau să creadă că faci glume. Însă asta este realitatea. Exista și o harta a Valahiei de la 1718 unde este menționat orașul. Multe lucruri nu sunt de văzut în situl arheologic. O alee de o jumătate de kilometru ne conduce la niște ruine ale unor biserici, cruci de piatră, ateliere. Vizitarea sitului nu costă nimic, însă există și un muzeu pe care nu l-am vizitat, deși taxa era 2 lei persoană. 

Dobrogea are o istorie bogată și fascinantă, pe aici au trecut (greci, romani, otomani, genovezi, etc)