BRM 400 Randonneur Aniversar ! Psihic contra fizic! (22 iul 2023)

După doua curse, una de 600 km, cealaltă de 300 km, urmează o a treia cursa de 400 km, in mai puțin de o luna. De data asta o cursa centenara. Se împlinesc 100 de ani de când a fost lansata prima cursa de 400 km in Franța. Ce tânăr sunt, in raport cu aceasta latura a ciclismului. Am vizualizat traseul cursei centenare si acesta trece prin Pitești, dar startul are loc in București, in același loc. Am făcut o propunere organizatorului pentru a accepta sa iau startul din Pitești. Răspunsul a fost pozitiv, așa ca pregătirea cursei a început. Dintre toate lucrurile, care trebuise puse la punct, cea mai mare absenta este gps-ul, care din păcate nu a mai putut fi reparat. Cat ajutor mi-a oferit si cat de multe informații îmi dădea in cursa, cu siguranță o sa-i resimt lipsa

Km 0 - 40 Pitești - Găești. La ora 23:30, încep cursa centenara de 400 kilometri, de la mine de acasă. Ies repede din oraș pe drumul vechi spre București. După primii kilometrii rulați, constat ca am vânt din fata, dar măcar adie si nu bate constant. Rulez bine, strada este luminata, din când in când mai mă aleargă câțiva câini, dar depășesc momentul. La orizont cerul este luminat, am crezut ca inițial sunt fulgere, dar cu cat mă apropiam de Găești aceste lumini, urmate si de sunete erau in fapt niște artificii. Opresc la stația de alimentare cu carburant si întreb de unde provin artificiile. Aflu rapid ca sunt zilele orașului Găești. Mă odihnesc puțin, iau un bidon cu apa si umplu rezervoarele. Greu fără gps. Habar nu am cu cat rulez, doar încerc sa fac estimări la o medie de deplasare uitându-ma la kilometrii parcurși in timpul afișat. Aveam 40 km rulați in 1h46'. In schimb mă simit bine, aerul este plăcut si rulez fără dificultăți. Drumul este bun, mai ales in județul Dâmbovița.

Km 40 - 65 Găești - Titu. Este foarte vizibil, ca a fost mare sărbătoare, strada plina de mașini, trotuarele pline de pietoni, iar drumul din centrul orașului închis. Îl întreb pe un polițist daca pot trece prin centru, iar acesta foarte amabil, mi-a spus ca da, nu este nicio problema. Odată ieșit din oraș, îmi continui deplasarea spre Titu. Aici traversez prima porțiune mai mare intre doua localități. Luminile sunt foarte bune, vad fără nicio problema si înaintez lejer. Stopul, vesta si celelalte obiecte vestimentare, care întregesc garderoba sunt la locul lor si își fac treaba. La km 63, la o benzinărie fac pauza de masa. Mă apropii de km 70 si trebuie sa consum ceva. Aveam la mine un bidon de iaurt si câteva sandvișuri. Mi-am ușurat rucsacul cu un bidon de iaurt si un sandviș. După scurta pauza mă pun in mișcare. Aveam 63 km rulați in 2h53'. Nu este rău îmi zic. Mers noaptea, vânt ușor din fata, sunt aproape sa fac 100 km in 5 ore.

Km 65 -91 Titu - Lungulețul - Tărtășești - Gulia. După ce rulez câțiva kilometrii, vântul își schimba direcția si bate in rafale din spate - dreapta. In sfârșit am si eu noroc, îmi spun. Doar ca, atât in dreapta cat si in stânga fulgera continuu. Ce - i drept, fulgerele păreau destul de departe. Cu fiecare suta de metri rulata, vântul creștea in intensitate. A ajuns sa bata atât de tare din spate încât de frica am apăsat manetele de frână. In fata mea un nor de praf s-a ridicat, iar vizibilitatea era redusa. Vântul sufla acum atât de tare, încât decid ca este timpul sa mă opresc, tocmai intrasem in localitatea Lungulețul. Daca ar fi fost ziua, cu vântul asta din spate as fi continuat sa pedalez, dar acum trebuie sa mă opresc. Nici drumul nu era bun, destul de multe denivelări, crăpături, chiar si mici găuri. La viteze mari acestea devin o problema si pun in pericol integritatea corporala. Mă opresc la prima benzinărie din localitate. Aveam 74 km rulați si 3h34'. Începe sa picure, apoi sa ploua zdravăn. Minutele trec, se transforma in zeci de minute si ploaia nu se mai oprește. Ploaie de vara, dar daca tine mai mult de o ora ce fac? Nu este in regula, îmi zic. Scot vesta de celofan si mă echipez pentru mers prin ploaie. La drum, curaj, nu mai este mult, urma ca din localitatea Tărtășești drumul sa se dubleze, informație primita de la un om care stătea in benzinărie. Culmea, pe aplicațiile mele meteo, nici urma de ploaie. Pe una indica un 25% șanse, iar la fata locului turna cu găleata. Pentru ca s-a răcit transpirația pe mine, iar ploaia era rece, am început sa tremur. Din păcate nu era nicio panta sa o urc sa mă încălzesc, așa ca a trebuit sa rulez câțiva kilometrii buni. Drumul este oribil, iar acum plin cu apa este si mai greu. Îmi este teama sa nu cad sa mă lovesc sau sa-mi avariez bicicleta irecuperabil. Îmi aduce aminte de căzătura de acum câțiva ani când in drum spre Brașov, la un BRM300, după o ploaie de vara torențiala, am dat într-o groapa plina cu apa, iar in urma impactului am fost aruncat in fata si am căzut cu burta pe cornele de la bicicleta. Noroc ca era un dj puțin circulat, ca am stat in mijlocul străzi văicarindu-mă cam 10 minute. Așa ca înaintez precaut. Fulgerele nu mai păreau așa departe ci se descărcau lângă mine, o alta temere in plus. Intru pe o porțiune de drum in reabilitare completa, acum trebuie sa am si grija mașinilor. Traversez localitatea Tărtășești si in sfârșit ajung la drumul dublu. Dar bucuria pălește repede. Banda 1 era plina cu apa. Apa era așa de mare ca măsura cam 10-20 cm, poate chiar mai mare in unele zone si ajungea si pe banda 2. Stopul spate se oprește, mă opresc sa vad care este cauza, apa sau bateria. Din fericire bateria. Pun un alt stop si plec la drum. Eram ud pe încălțăminte. Oricum, când traversam porțiunile astea de drum încălțămintea se umplea de apa. In plus cea mai tare faza a fost când au trecut pe lângă mine, adică pe banda 2, mașini cu viteza, iar pentru ca bălțile erau pana acolo, m-au băgat sub dus. Apa aruncata de mașini a ajuns pana la nivelul capului. Așa ceva !!!....nu am mai pățit. Dar vesta celofan si-a făcut treaba bine. Era uda vesta reflectorizanta si încălțămintea, in rest totul era acoperit. Ploaia se oprește, iar eu ajung la giratoriu unde trebuia sa virez stânga spre Buftea, undeva pe la km 91. Eram bucuros c-am scăpat de ploaie si de trafic.

Km 91 - 146 Gulia - Buftea - Căciulați - București. După ce rulez doi kilometri ajung într-o zona rezidențială. Decid sa mă opresc pentru o scurta pauza. Aveam 93 km rulați si 4h59'. Eram aproape sa-mi realizez obiectivul de 100km/5h. Dar este bine si așa, prin ce-am trecut. Ceasul arata 4:30 am, mai aveam o ora de întuneric si mai scăpam de o problema. Mă urc pe bicicleta si încep sa pedalez. Rar când trecea cate o mașina. Pe carosabil erau bălți. Evit sa merg pe marginea drumului si înaintez pe centrul benzi de deplasare înainte, când deodată poooc!!! fâssss!!! ....in câteva secunde eram pe janta. Roata fata. Nu se poate așa ceva, nu pot sa cred !!! Mă dau jos de pe bicicleta si rulez pe lângă ea pana intru intr-un fel de sat, pe harta nu are nume. Si ca beleaua sa fie completa in acest sat nu era lumina. Furtuna a avut grija sa oprească alimentarea. Parca eram intr-un film de groaza. Strada Guliei, gaura Guliei, pana din Gulia. Mă opresc la prima casa, razăm bicicleta de gard, scot roata, apoi restul echipamentului din rucsac si mă apuc de treaba in lumina farului meu. Reușesc in 10 minute sa remediez pana, după ce verific cauciucul de doua ori sa nu am alte obiecte înfipte in el. Aveam 96 km rulați si 5h20' de la start. Mă pun in mișcare si la scurt timp intru in Buftea, aici simit nevoia acuta de gps. Era o zona când trebuia sa fac multe viraje stânga-dreapta. După ce mă opresc de câteva ori ca sa verific daca sunt pe drumul corect, decid sa încarc traseul pe Strava si sa-l lansez de acolo. Zis si făcut. Era km 102 si reușeam sa depășesc aceasta situație. De aici pana in Căciulați drumul era simplu, intuitiv si cunoscut nu trebuia decât sa rulez. Exact asta am făcut, pana am ajuns la Palatul Ghica unde aveam punctul doi de control. Km 122 si ora 6:14. Mai aveam de rulat 24 km si o ora si un sfert ca sa ajung la București la Arcul de Triumf sa prind plecarea odată cu ceilalți rutieri înscriși la brevet. Bicicleta a început sa scârțiie si era plina de nisip. Am căutat pe marginea drumului o cârpa ca sa o curat, dar nimic. Mă opresc la ieșire din Balotești, in spatele aeroportului si ca un copil mic ,casc ochii la avioanele care se ridica de la sol unul după altul. Aici vreau sa-mi aduc si copii, cred ca este un loc care o sa-i fascineze, mai ales pe Alex. După ce fac o înregistrare video cu decolarea unui avion, mă pun iar in mișcare. Rulez pana in București, trecând pe rând de Tunari, Voluntari, Pipera. Ajung la parcul Herăstrău, pe care il traversez pana la Arcul de Triumf, unde-i întâlnesc pe băieți. Aici primesc brevet cardul, foaia de parcurs si chiar medalia aniversara, spre surprinderea mea. Merg către una din băncile de la intrare in parc si găsesc pe o banca niște haine abandonate. Profit de situație, pentru ca erau jilave in urma ploii si mă apuc sa curat, lanțul, angrenajele bicicletei si chiar cadrul. Pentru ca era km 146 a trebuit sa servesc si un sandviș, câteva bucăți de ciocolata neagra. Din păcate ratez o parte din ședință tehnica.

Km 146 - 173 București - Domnești - Tântava : Ora 8:00 se apropie si ne îndreptam cu toții către start. Eram in jur de 26 de cicliști. Pentru mine era km 146, iar pentru ei km 0. Singurul meu scop era sa mă țin de ei, pana ies din București, ca sa nu fiu nevoit sa mă opresc, sa scot telefonul si sa vad daca sunt pe unde trebuie. Așa ca după start forțez. Reușesc sa mă țin de ei pana sa intram pe Bulevardul Ghencea, când semaforul roșu produce ruptura. Chiar daca i-am văzut in orizontul îndepărtat, am continuat sa rulez. Angrenajul scârțiia rău, căutam cu privirea atât pe stânga cat si pe dreapta un service ca sa dau cu puțin ulei pe lanț. Ajung in Dârvari si mă opresc sa vad daca sunt pe ruta corecta. Din spate doi colegi mă îndeamnă sa mă țin după ei. Bun momentul, chiar aveam nevoie de asta, de cineva care sa știe traseul sa nu mai fac pauze inutile. Ii urmez in de aproape, însă bicicleta scârțiie rău. Ploaia, dar si mersul prin bălți, mi-a curățat tot uleiul de pe angrenaje. Acum se freacă fier pe fier si bicicleta mea parca era una de prin ani '80. După 27 km rulați de la București, băieți doresc sa facă o pauza. Eu eram la km 174 si aveam 10h02'. După ce mă aprovizionez cu apa plata si prima doza de pepsi încerc sa găsesc o soluție pentru lanț. Îmi vine in minte sa cer la un șofer niște ulei de mașina. Prima încercare, la o un șofer de pe o dubita de pâine, fără sorti de izbânda. In timp ce stăteam la magazin, lângă noi se oprește o duba de curierat a celor de la Sameday. Ii întreb pe băieți, daca au ulei de motor si imediat îmi pun in brațe un bidon de 3 litri. Îl desfac si pun câteva picături. Învârt angrenajul ca sa pătrundă uleiul si dintr-o data scârțâitul dispare. Le mulțumesc la băieți pentru ajutor. Noi mai stăm puțin ca sa ne facem siesta si apoi ne urcam pe biciclete. La drum. Bicicleta merge fantastic. Ce diferența!

Km 173 - 197 Tântava - Obedeni. Am rulat in spatele băieților ascultând muzica buna de la boxa lui Costel alias Boby. Vântul din fata deși prezent, nu era resimțit la adevărata lui intensitate, datorita localităților dese pe care le străbăteam. La un moment dat in localitatea Obedeni, într-o curba la 90° Boby face pana. Ne oprim cu toții. Încerc sa-l ajut cu pompa, sa umfle roata fata dar nu este mulțumit, așa ca mai încearcă si alte doua pompe. Profit de momentul asta si mai mănânc un sandviș. Intr-un final plecam la drum. Aveam 11h47' si 197 km rulați. Mă apropiam de 100km/6h, nu era rău. Era senin si soarele ardea foarte tare.

Km 197 - 231 Obedeni - Videle - Botoroaga. Cei doi băieți, pe care ii cunosc din cursele anterioare, au avut câțiva ani de pauza in anduranță si lucrul asta se vede acum. Pauze foarte dese. Si căldura a constituit un factor al acestor pauze. Pana la punctul de control de la pizzeria Yanis din Botoroaga nu s-a mai întâmplat nimic notabil, chiar daca am avut doua pauze, una la intrarea in Videle si alta la o benzinărie tot in Videle. La pc-ul de la Botoroaga m-au anunțat ca vor sa facă o pauza mai mare, de o ora. Am acceptat. Eram trecut de jumătatea cursei, aveam 230 km rulați si 13h43' si mai aveam nevoie de ghidaj încă 70 km aproximativ. In Botoroaga merg la magazinul "La doi pași"  si îmi iau o sticla de 0,5 iaurt pe care il consum cu doua sandvișuri. Înainte beau 250 ml de săruri de hidratare. Avem parte si de ceremonia unei nunti, cu muzica si alaiul cuvenit.

Km 231 - 300 Botoroaga - Roșiori de Vede - Măldăeni :Intr-un final plecam de la pizzeria Yanis. Nu facem decât 100 de metri, ca vântul năprasnic din fata ne-a încetinit enorm, plus soarele arzător care ne-a turnat plumbi in picioare. Înaintam greu, băieții fac pauze dese. Facem o ora pe 13 km de sosea cu vânt din fata. Cum intram in prima localitate pauza, iar acest obicei s-a repetat foarte des. Am vorbit cu băieții sa trec eu la trena, ca poate așa înaintam mai mult, dar din păcate rămân in urma. Ii aștept, mai mergem puțin si iar pauza. Trebuie sa schimbam ceva. După 5 km rulați, pauza, ne hidratam, mergem alți 3 km si iar pauza. Ne hidratam din nou. Ii las pe ei sa duca trena, iar pe prima urcare care ne iese in fata nu schimb viteza ci urc așa. Ii las puțin in urma, apoi îmi continui deplasarea, cobor un deal, urca altul si după 3 km rulați prin zona asta cu multiple urcări si coborâri mă opresc. Mă uit in spate si nimic. Aștept, aștept cam 10 minute si niciunul din băieți nu mai apare. Scot telefonul si consult harta sa nu fi greșit cumva traseul. Dar eram pe traseul corect. Pe unul din băieți îl aveam prieten pe Facebook. Așa ca deschid msg-ul si ii dau mesaj. Primesc imediat răspuns. Boby îmi spune ca exista un fel de oboseala si celălalt băiat s-a întins pe jos, la umbra, sa se odihnească si ca pot sa continui. Asta este îmi zic, mai sunt 30 km pana la Roșiori de Vede si alți 5-6 pana in Măldăeni la familia lui Iulian Ene, unde era punctul de control. Pornesc întins, cu o viteza destul de mare, urc, cobor si tot așa kilometru după kilometru pana ajung la Roșiori. Pe drum din mers am mai întrebat diverși oameni daca asta este drumul spre Roșiori. Fac o scurta pauza de orientare după ce trec calea ferata, apoi traversez orașul si intru in localitatea Măldăeni. Trec podul peste pârâul Bratcov si mă opresc pentru orientare. Aflu repede pe unde trebuie sa merg pana in capul comunei si o pornesc la drum. Câteva urcări scurte si uite-mă ajuns pe o ultima uliță. Vad un afiș, dar nu înțeleg pe unde se ajunge la casa familiei lui Iulian. Mă uit pe drumul pietruit si într-o zona nisipoasa, vad urme de bicicleta. Înaintez puțin si mă apropii de o curte cu porțile deschise. Un domn mă întimpina. Ne salutam si încep sa mă desfășor. Ne dam la vorba, beau doua pahare cola, merg sa mă spăl pe fata si mâini, apoi mănânc niște pepene. Aflu ca unul dintre băieți a plecat din punctul de control cu puțin timp înainte sa vin eu. Probabil era Andrei. Le mulțumesc pentru ospitalitate si plec la drum.

Km 300 - 401 Roșiori de Vede - Pitești . Ies din Măldăeni si intru pe drumul național. Nu apuc sa termin coborârea ca ii vad pe cei doi pedalând. Ne salutam si merg mai departe. Pentru mine începe un lung sir de probleme. Înțepăturile de la genunchiul drept încep sa apară si sa fie mai frecvente. Am zis ca daca pedalez mai încet or sa treacă, dar cu fiecare pedala data, înțepăturile au început sa se transforme in durere. Mă opresc, la un supermarket, fac o scurta aprovizionare si plec la drum. După câțiva kilometri pedalați încet, mai fac o oprire si iau un nurofen. Profit de acest moment si mă echipez de mersul de noapte. Aveam ca obiectiv minor sa ajung in județul Argeș pana se întuneca. Nu l-am realizat pentru ca in localitatea Balaci a trebuit sa opresc pentru a schimba acumulatorii la far. Mă simțeam mai bine, acum puteam pedala fără probleme, nurofenul si-a făcut efectul. Însă aceasta ușurare a durat aproximativ 30 km, undeva  pe la km 350 micile înțepături reapar. Trec pe un pinion mai mare ca sa reduc din forța de apăsare. Mai aveam 50 si ceva de kilometri pana la final. Timp era suficient. Începe o lupta cu mine însămi, fizicul îmi spune sa mă opresc, sa renunț, ca o sa fac eu cursa asta altădată, iar psihicul nu mă lasă, îmi spunea, vezi ai mers 350 km, mai ai 50, doar 50, nici 50, uite vezi ai mai mers un kilometru, au mai rămas 49, cum sa renunți acum, iar după 49 mai sunt 48 si oricum ești in jurul casei. Am încercat sa nu mă mai gândesc la durere si sa-mi fixez mici obiective ca sa-i ofer creierului si corpului acea satisfacție c-am reușit. Vezi casa de acolo, apoi stâlpul luminat, curba la dreapta, i-a sa vedem de unde se aude muzica, doar era sâmbătă seara, uite acolo este indicatorul cu sfârșit localitate, iar după urmează o coborâre. Coborâre, uraaa! Nu conta ca avea 100 sau 200 metri, era coborâre si nu trebuia sa mai pedalez. Cu astfel de obiective am reușit sa rămân in sa si sa continui înaintarea. In localitatea Ungheni mă opresc la o banca luminata si savurez ultimul sandviș cu iaurtul luat mai devreme de la supermarket. Deși nu am mers strălucit si am făcut multe pauze cei doi colegi nu m-au prins din urma, ba mai mult la intrare in orașul Costești il prind din urma pe Andrei. Deși nu doream companie, pentru ca voiam sa merg in ritmul meu ne dam la vorba pedalând. I-am spus ca sunt accidentat la genunchi si nu vreau sa forțez. Se fac 27h de când am început aceasta cursa noaptea. Acum pedalez tot noaptea. Timpul limita de 27 ore pentru 400 km a fost depășit. Dar Iulian înainte de start, ne-a mai dat 3 ore pentru ( canicula, furtuna, drumuri proaste). Aveam 30 de ore la dispoziție sa termin cursa, iar eu mai aveam in jur de 19 km de parcurs. La fiecare urcare mai serioasa, mă dădeam jos de pe bicicleta si făceam push bike. Mai bine așa, decât sa nu mai pot merge deloc. Fiecare pauza era benefica, chiar daca musca bine din timpul total. Din localitatea Albota viram stânga spre localitatea Smeura. Un drum in urcare de aproximativ 14 km. Asta îmi mai lipsea. Dar am tras de mine si am reușit sa ajung in DN68B. Andrei m-a așteptat de fiecare data când apărea o schimbare de direcție, o bifurcație. După 100 metri rulați pe drumul de dale, viram stânga si intram pe o uliță. Urmează sa căutam casa cu numărul 59. Casa regretatului Petre Popa. Începe sa picure, dar reușim sa ajungem in fata porți. Băiatul lui, ne întâmpina si ne primește in curte. Așezam bicicletele sub o polata, apoi suntem invitați in casa. Suntem serviți cu cate un sandviș si cola. După ce savurează sandvișul, Andrei se ridica si anunța ca vrea sa plece. El mai avea 150 km pana sa termine cursa si se grăbea. După ce ne este lipit stikerul pe brevet card, le mulțumim pentru ospitalitate, ne luam la revedere si plecam la drum. Suntem informați ca pana la intrare in Pitești mai sunt 2-3 km si atâția au fost. Afara ploua bine, când începe coborârea de la Smeura, spre cartierul Trivale, pe strada Gazului sau 163A. Ouh !!! Sunt acasă, încă 3 km, poza de final de la Lidl Exercițiu si gata. Lui Andrei ii era foame si mă roagă sa-i spun unde sunt niște shaormarii. Fix in drumul meu spre casa, ii răspund. Nu te abați de la traseu decât 300 metri. Așa ca-l iau cu mine. Ne oprim in dreptul shaormeriilor, mai stăm puțin de vorba si apoi ne luam la revedere. Nu știu daca a rămas sa mănânce, dar eu am ajuns la 3:30 lângă Lidl. Fac poza de control, sting farul si stopul si țâr telefonul. Mă suna Boby ( Costel) si mă întreabă unde sunt. Ii spun ca tocmai am ajuns la final si fac poza de control. El îmi spune ca mai are 12 km pana ajunge la casa lui Petre Popa. Deci era aproape. Le urez bafta. Opresc ceasul si constat ca am terminat cursa in 28h03'. Noroc cu timpul dat de Iulian, ca altfel...

Concluzie:

-Atunci când am optat pentru gps, am făcut-o împins tocmai de aceste situații. Opri multiple pentru orientare. La cursa asta am retrăit primele mele curse de anduranță si era sa mă coste.

-Am a treia cursa centenara reușita după celelalte doua de 200 si 300 km.

-Am mers pe ploaie (2h), soare arzător (39.5°C), vânt (din fata), cu o durere ușoara de genunchi si ore bune noaptea (11h)

-Genunchiul drept, trebuie făcute investigații suplimentare. In plus trebuie sa verific poziția tijei si a șeii. Este posibil ca in timp aceasta sa se fi lăsat câțiva milimetri sau poate chiar mai mult, iar asta poate fi o explicație.

-Anul acesta, toate cele 6 curse de anduranță la care am participat au fost dominate de vânt. De cele mai multe ori din fata. In niciun alt an nu am avut atât de mult vânt din fata.

-Devin pentru a 5-a ora Super Randonneur. Adică, reușesc sa finalizez cele 4 brevete clasice ( 200km, 300km, 400km, 600km).

-Ating borna celor 16000 km. Kilometrii parcurși si omologați in turele de anduranță, in cele 7 sezoane.