BRM 200 Primus ! Vânt și frig ! (12 apr 2025)
BRM 200 Primus ! Vânt și frig ! (12 apr 2025)
Start în al nouălea sezon al ciclismului de anduranță, cu Primus, așa cum se numește primul brevet de 200 km din 2025
Un început de aprilie cu ninsori, vânt puternic și vreme rece, schimbă perspectiva abordări traseului. La ora startului se anunță temperaturi pozitive, doar două grade pe plus și ceva vânt.
Ajung la locul de start, pornesc aplicația și ne îndreptăm spre Parcul Teilor unde facem poza de grup. Plecăm în pluton compact.
Km: 0-37 Deși bine îmbrăcat, cu mănuși întregi resimt din plin cele doua grade. Prin București nu se simte așa rău vântul, ca suntem apărați de construcțiile din jur. Semafoarele rup grupul mare de câteva ori, dar reușesc să rămân lipit de cei din spate. În câmp deschis vântul se resimțea destul de tare așa că sunt nevoit să o las mai încet. La km 30 în localitatea Moara Vlăsiei mă desprind de grup. Însă la km 37, în pc 2 îi prind pe băieți. La punctul de control de la Rustic Pub, bifez în noua aplicație că am ajuns, fac câteva poze și pornesc la drum. 37 km/1h35' cu o medie de mers de 26km/h nu-i rău ținând cont de semafoare.
poate chiar mai putin
gata de start
al doilea PC
cam atat am facut pana aici
Km: 37-107 Nasul meu este un robinet, care curge fără oprire și nu sunt răcit. Pe la km 50 decid că trebuie să mă hrănesc asta după ce am trecut pe la barul lui Bobiță. Pauza de masă trebuie să fie pe la km 70+, dar datorită vântului am decis să servesc un sandviș mai devreme. Mănânc din mers și bine fac, iar la km 66 fac o primă pauză mai mare.(poza strava). În cei 18 km până la Axintele am mers relativ bine, doar un câine agresiv care era mai să mă muște m-a oprit din cursă. De aici pentru 8 km am avut vânt din spate și ce bine am mers. Ajung în pc 3,la Lehliu Gară după porțiuni cu vânt din față unde împingeam în pedale de parcă urcam nu știu ce pantă în plus era și crâncen de rece, dar și scurte porțiuni când primeam ajutor de la același "prieten". Media de mers în condițiile astea este destul de bună, 24km/h. Aici erau toți colegi sau în mare parte din ei. Deși nu îmi era foame, decid să beau o doză de pepsi. 15 lei, m-a costat, unde mi-a fost capul. Nu stau mult și mă pun în mișcare după 5h ore și ceva.
am trecut si pe la Bobita !
mereu cate doua
prima pauza mai mare
cam pe aici,km 70
verde crud
aici am atins borna 100
La Partid
km 107
Km: 107 -149 Primii 32 km au fost cei mai răi, 95% dintre ei au fost în câmp deschis. Nu am rulat niciun metru fără sa fiu bătut de vânt din față în plus mai aveam și rafale. In localitatea Fundulea, mă bucur de razele soarelui într-o stație de autobuz, savurând al doilea sandviș preparat acasă. Pauza este bine venită, iar razele soarelui pică bine. Încă 10 km până la punctul de control pe care îi fac printr-o zonă clasică de podiș. O haită de câini mă reperează si se năpustesc spre mine, dar față de prietenul lor de la km 74 aceștia renunță destul de ușor. Pc-ul 4 este la Domeniu Solacolu, unde ajung la 15:38.
haita...m-au iertat de data asta
am ajuns si aici dupa 32 km de vant din fata
soare cu dinti
la pc 4
Km: 149 -180 Chiar daca zonele rurale s-au îndesit, vântul încă se simte din plin. Pe la km 170 mai fac o pauză mare. Unde puteam să mă opresc, decât la o bodegă din localitatea Cucuieți. Îmi iau o doză de cola, trag un scaun de la o masă și mă așez la soare. Stau liniștit fără să mai am grija timpului, mai aveam 30 km și 4h si ceva până la final. Resimt efortul depus contra vântului. Cei 10 km până în localitatea Poșta au fost relativ ușori. Poza de control, checkin-ul în aplicație și la drum.
pauza la Cucuieti
Km: 180 -200 Traficul aglomerat din jurul Bucureștiului își face simțit prezența. Străzile se aglomerează. În jurul centurii Bucureștiului se lucrează din plin, la noua centură ocolitoare. Bateria gps-ului dă semne că este pe final, dar nu mai este mult și ajung la finiș după 10h26'
pc 5
final de BRM200
Concluzii:
-Deși distanța de 200 km nu este una lungă pentru ciclismul de anduranță, cursa a fost grea, datorită vântului și frigului.
-Din toți câinii care m-au alergat ăsta de la km 70 era cât pe ce să mă muște.
-Un început bun de sezon!