BRP400 ! Calea Soarelui ! (2-3 aug 2025)

Cum la BRM400 nu am avut cum sa particip din motive personale, a trebuit să aștept până la începutul luni august când se deschide sesiunea de restanțe, exact ca la facultate. Acest brevet trebuie sa-l mai parcurg ca să obțin al 7-lea titlu de super randonneurs.

În primul weekend din august, mai exact sâmbăta pe 2, îmi planific această tură. Mă uit pe vreme și îmi dă speranțe. Soare cât cuprinde, temperaturi peste 30°C și ceva vânt, acum să vedem la fața locului din ce parte bate. Decid să plec cât mai de dimineață pentru a evita să rulez cu viteză pe arșiță. La 3:00 mă trezesc, mă îmbrac, cobor la mașină cu bicicleta și plec spre București... iar la 5:15 iau startul de la Arcul de Triumf.

Km 0 - 16 Arcul de Triumf -Balotești (Mega Image). Sâmbătă dimineața o parte a Bucureștiului este trează și freamătă, deci trafic mult pe DN1. Iau în picioare toate pasajele rutiere care aveau să mă încălzească zdravăn. Poate cel mai circulat drum din România, dar pentru bicicliști s-a stricat destul de rău mai ales pe linia de rulaj. Fac slalom printre canale, denivelări, găuri și sectoare sparte de drum. Ajung la intrare în Balotești, mă opresc la PC, fac poză și încep să rulez. Testez o nouă șa și niște branțuri care ar trebui să-mi ofere mai puțin disconfort la orele petrecute pe bicicletă.

Km 16 - 61 Balotești - Jilavele. În sfârșit după încălzirea de pe dn1, urmează un sector tocmai bun de rulaj. Drumul bun mă ajută și sunt în grafic pentru un timp in jurul a patru ore pentru prima sută de kilometri. Soarele răsare și aduce cu el și un pic de căldură. Încheietura de la mâna stângă, cum era de așteptat a început să-mi creeze probleme și sunt momente în care nici nu o pot ține pe ghidon. Căzătura de la fotbal, nu a fost ușoară. La km 61 aveam o medie de mers de 26.2 km/h. Fac poza în PC și mă pregătesc de intrat pe dn1d .

Km 61 - 160 Jilavele - Săveni. Vânt, vânt, vânt. Când mergi cu viteză mică nu simți așa rău puterea vântului, în schimb dacă vrei o cadență ridicată se resimte din plin opoziția lui. De la Jilavele la Urziceni nu sunt decât 18 km, așa că trag tare unde se poate. La ieșire din Urziceni este un Kaufland pe stânga, din stradă se simte mirosul de grătar. Cu o jumătate de oră în plus față de cât aveam planificat, nu contează, hai să opresc îmi zic. Mă duc acolo, dau turul gheretei și toate ușile închise, dar mirosea teribil de bine, îmi răscolise stomacul. Probabil cineva acolo înăuntru gătește la greu. Mă uit la program și grilul deschide la 9:30. Greu îmi iau stomacul de acolo păcălindu-l că Slobozia nu este foarte departe. Mă urc pe bicicletă și pedalez. La câteva localități distanță, mai exact în localitatea Ion Roată, tot pe stânga zăresc un Profi Loco. Imediat îmi vin în minte hamburgerii calzi de la Baia de Fier. Mă opresc, las bicicleta rezemată și intru în magazin. Aflu repede ca uleiul nu este încins și că durează, deh, asta este când pleci așa dimineață, alergi zdravăn după micul dejun. Poate și eu sunt exagerat și vreau totul repede, dar deh și eu depind de reguli. La recomandarea vânzătoarei iau doi hot-dogi, acum dacă tot am oprit. Ies afară și încep să mănânc. Foarte rar spre deloc servesc așa ceva. Nu știu de unde, în jurul meu se strâng 4 jivine, toate cu ochii blocați pe îmbucătura mea. Ei blocați eu blocat, niciunul nu mai făcea nicio mișcare. Într-un final, când îi vezi cu ochii aia bulbucați fixați pe tine, că deh, nu te lasă sufletul, le împart și lor câte o bucățică. Așa că termin repede micul dejun și mă pun in mișcare. Nu foarte departe ating borna primei sute de kilometrii în 4h35'. Nu este rău, având în vedere numeroasele pauze făcute. Slobozia se vede și după ce intru în oraș, mă opresc la o benzinărie, pentru o pauză mai mare. Aici mai ronțăi câte ceva, mă hidratez bine și la o scurtă analiză, mai îmi rămân 25 km până în PC4 care este la intrarea în localitatea Săveni. La ieșire din Slobozia, părăsesc dn-ul, scap de trafic și intru pe dj201. Drumul este bun și se rulează bine. Ies din localitatea Mărculești pe la km 153 și pe drum apar mici movile de pământ bine teșit, probabil de la utilajele agricole. Dâra de pământ teșit se întinde destul de mult pe stradă. Ocolesc aceste grămezi când pe stânga când pe dreapta, exact ca la slalom. La un moment dat când făceam aceste viraje simt roata față cum se dezumflată, iar in maxim 15-20 secunde eram pe jantă. Trag o înjurătură, mă opresc și mă uit în spate, dar nu văd cioabe (cauza celor mai frecvente pene). Mă uit de un loc la umbră, merg către acolo pe lângă bicicletă, o întorc cu roțile în sus și mă apuc să remediez pana. Dau roata jos, scot camera și o umflu să văd unde este spărtura. După ce găsesc locul, pun camera pe lângă roată și începând de la valvă fac măsurători vizuale, pentru a vedea dacă în cauciuc a rămas ceva care ar putea sa-mi cauzeze altă pană. Iau cauciucul la verificat pe interior și ce să vezi, un spin de aproape un centimetru stătea bine înfipt în cauciuc, abia vizibil cu ochiul liber. Îl scot cu greu și răsuflu ușurat. Pun altă cameră, montez roata, o umflu, întorc bicicleta și plec la drum. Mai aveam o cameră, încă 250 km de rulat plus mersul de noapte. Trec de localitatea Sudiți și ajung în Săveni, fac poza în PC4 și merg mai departe.

Km 160 - 195 Localitatea Săveni - Fetești (rompetrol). Cerul se acoperă de nori, parca oferindu-mi o mână de ajutor. Dar tot vreau să fac o pauză că am de străbătut un drum mai lung și pe acest tronson nu există decât o localitate, iar probabilitatea ca magazinele să fie închise este mare. La șes lucrurile astea sunt frecvente, ca în timpul prânzului micile magazine să fie închise. Și fix peste lucrul ăsta dau, în localitatea Platonești, primele doua magazine întâlnite să fie închise. Noroc că la ieșire din localitate, pe stânga, îl găsesc pe al treilea, deschis. Mă opresc, iau un bidon de apă rece, mănânc o înghețată și nu pierd mult timp aici, deși dialogul cu o echipă de muncitori stradali, care erau în pauză la o bere, a fost foarte amuzant și aș mai fi rămas. Am parte de o urcare solicitantă imediat după ce plec, dar nu este lungă. Ajung într-un fel de podiș. Aici am de traversat o zonă destul de lungă. Termenul de plat nu există, dar atât de mult îmi place acest tip de drum, încât pedalez cu zâmbetul pe buze. Zici că drumul a fost făcut special pentru bicicliști, în plus vântul bate acum dintr-o parte și nu îmi mai creează probleme. Ca prin minune, nici încheietura mâini nu mai mă doare, probabil sectoarele de drum prost mi-au așezat oasele așa cum trebuie, îți vine să crezi așa ceva? Ajung la Fetești și am parte de un drum rupt în bucăți. Dar PC-ul 5 este  foarte aproape. Fac poza de control și plec.

Km 195 - 254 Fetești - Călărași. Drumul prin Fetești este la fel de prost. Ieșirea din oraș este într-o coborâre rapidă și oferă o panoramă superbă asupra brațului Borcea al Dunării, cu podurile de rigoare. Ating borna 200 kilometrii chiar pe coborâre. Timpul pentru a doua sută, nu a fost unul strălucitor, chiar slab. După coborârea rapidă, drumul continuă într-un fals plat la vale. Chiar dacă șoseaua mai prezintă unele probleme, se rulează foarte bine. Nici urmă de vânt din față, dar nu îl simt nici din spate. Fac multe pauze și mă bucur de priveliștile oferite de drum, care ține în de aproape cursul Dunării. Ajung și în Călărași, traversez orașul chiar prin centru. Pentru că era umbră, bănci și liniște, decid să fac o pauză mai lungă. Dar cum noaptea îmi suflă în ceafă, iar eu aveam planificat să fac 300 km până se întunecă mă ridic și pe aici ți-e drumul. Nu intru bine pe stradă și în stânga se vede faleza, așa că mă abat de la drum. Fac câteva poze, casc ochii și îmi place ce văd, apoi îmi continui deplasarea. Până la PC-ul de control mai aveam de mers cam 8 km, pe un drum pe care l-am mai făcut cu ceva ani în urmă. Restaurantul Albatros este pe marginea Dunării, iar aici, după poza de control, fac cale întoarsă și merg pe centura Călărașului până la intersecția cu dn-ul ce duce spre Oltenița.

Km 254 - 326 Călărași (Albatros) - Oltenița (LukOil). Pe centura Călărașului se rulează bine pe toți cei 12 km. Ajung la bifurcație unde trebuie să merg spre Oltenița. Ma opresc la stația de alimentare cu carburant unde vizionez ultima parte din meciul lui F.C. Argeș cu Csikszereda (3-1) la un pahar de suc. Fac o aprovizionare cu apă și caut pe net unde mai sunt stații de alimentare cu carburant ca să știu câtă apă car. Încă era lumină și asta era bine, dar nu am ajuns înca la km 300. Apusul mă prinde pe marginea Lacului Gălățui, iar întunericul pe marginea Lacului Mânăstirea. Nu mult după acest lac, ating și borna 300 km. Am proasta inspirație și opresc sub un stâlp de iluminat public ca să mă echipez. Nu știu cum am nimerit în mijlocul unui roi de țânțari, dar știu că a fost cea mai rapidă echipare.  Drumul era plin de mașini, petreceri, muzică și voie bună prin toate localitățile. În Spanțov mă opresc la un foișor și fac o pauză mai mare, nu mai aveam mult până la Oltenița, iar noaptea îmi era acum prietenă. Înainte să ajung la Oltenița, mai am o coborâre, câțiva kilometrii și se văd deja indicatoarele cu orașul. Și aici drumul prin oraș este prost, doar că nu am de mers decât un km până în penultimul PC. In stația de alimentare cu carburant iau ultimul bidon de apă care să-mi ajungă până la București. Odihna este bine venită, mai ales că aici este cald. Da, am spus cald. Noaptea, pe lângă lacuri, bălți este foarte, foarte frig.

Km 326 - 400 Oltenița - București (Arcul de Triumf). Până la Budești am mai făcut o pauză forțată, când în fața mea a apărut brusc un arici, pe stradă, beznă totală. La mustață am reușit să evit impactul și astfel să scap de un accident stupid. Odată cu intrarea în localitatea Curcani, aveam să beneficiez de lumină stradală până la final. Doar trecerile peste șinele de tramvai aveau să-mi provoace oarecum un disconfort. Ajung la final pe la 04:29 după 23h18' petrecute pe traseul celor 400 km.

Concluzii:

-Cu acest brevet de 400 km, obțin al 7-lea titlu de super randonneurs

-Noua șa s-a comportat foarte bine, la fel pot să spun și despre noile branțuri.

-Cred că dacă aș fi tratat cursa puțin mai serios din punct de vedere al mâncării, aș fi obținut timpi mai buni. Dar am zis că deh, nu am diferență de nivel mare, căldura este la prânz și merg dimineața și seara, dar sunt totuși 400 km și chiar trebuie hrană.

-Experiența acumulată în timp a fost determinantă în evitarea unui abandon, când am făcut pană la km 153 și am decis ca înainte sa pun camera nouă să verific în detaliu cauciucul. Un lucru pe care daca nu îl vedeam la alții nu aveam de unde sa-l știu. În plus am fost martorul unei pene triple în apropiere de Giurgiu cu ceva ani în urmă,  care a dus in cele din urmă la abandonul unui coleg.