Mățău...Pardon !  (26 oct 2023)

Tura de toamnă a acestui an are planificate pe langă pastelul de culori oferite de natură și câteva obiective, cum ar fi : urcare cu bicicleta pe cel mai inalt deal din România, dealul Mățău (1017 m), crucea din piatra  de pe vremea lui Constantin Brancoveanu din localitatea Mioarele, Bulevardul Pardon din Câmpulung Muscel, proaspăt reabilitat, Rezervația Naturală Fosilisferă din Surdulești și muzeul folcloric al Mușceleanului din Boteni. Cu acestea stabilite ca obiective, traseul a fost: Pitești - Mihăești - Drăghici - Jugur -Mățău - Campulung - Surdulești - Boteni - Mioveni - Pitești.

In dimineata zilei de 26 octombrie pe la ora 6:49 dupa ce fac verificările luminilor și  pornesc dispozitivele gps, plec la drum. Pentru o dimineața de octombrie, temperatura este placută, 10°C. În cursul nopți a plouat puțin, pentru că asfaltul este ud. Fără să fac un calcul estimativ la cât dureaza aceasta iesire cicloturistica, am decis sa plec cât mai de dimineața, așa ca la ora plecari, strazile erau foarte aglomerate. Aveam să străbat drumul cel mai aglomerat dintre Pitești și Mioveni DN73. Pe langa vesta și stop mai aveam și alte obiecte reflectorizante in cât eram foarte vizibil in trafic. Oricum, 35 km pe acest drum nu este mult. Dupa ce ies din Mihăești, mai merg câteva sute de metri si virez dreapta spre loc. Drăghici (DJ738). Până aici am făcut 1h40', exact așa cum estimam. De aici incepe o lunga urcare. Pe raza localitați Drăghici panta este in medie 1-2% cu mici rampe. După părăsirea localitați Draghici drumul de asfalt se termină și urmează o porțiune de aproximativ 4 km de drum pietruit dar bun. Probabil in următoarea perioadă o sa fie asfaltat, pentru că șanțurile erau betonate. Pentru cursiera ar fi fost dificil. Am 10 km parcurși pe DJ738 și intru în localitatea Jugur. Localitatea se întinde pe 5 km și casele sunt frumos gospodărite. Spre sfârșitul localitați urmează o urcare foarte abruptă de aproximativ un kilometru. Am început urcarea pe foia de mijloc si pe la mijlocul pantei am vrut să trec pe foaia mică, dar schimbul nu a reușit și am fost nevoit să cobor de pe bicicletă și să intervin mecanic. Ultima sută de metri am parcurs-o pe lângă bicicletă, până la intersecția cu DC40

Conform indicatoarelor, că erau două, mai aveam 3 km pâna in vârful celui mai înalt deal din România. Privind în față nu părea că am de urcat mult, însă nici măcar nu puteam să-mi imaginez ce urmează. Drumul DC40, este proaspăt reabilitat, are șanțurile de drenaj betonate și este îngust. Încep să urc. Cu fiecare sută de metri urcată gradele pantei creșteau și ele. De la 2% la 5%, apoi la 10-11%. Când ziceam că ăsta este maximul, după curba de nivel apare și panta de 17% , iar următoarea curbă de nivel gps-ul îmi afișează 21%. Nu mai rezist și mă dau jos de pe bicicletă extenuat. Nu mai aveam decât 70-100 metri de urcare. Ajung undeva pe o zonă plată. Cineva, probabil un localnic îmi zice "că pe altundeva nu mi-am gasit să urc!?". Îcep să zâmbesc, deși pe fața mea se citea crispare. Îl intreb dacă mai am de urcat și acesta îmi dă raspunsul liniștitor. "Urcarea s-a terminat". Fac câteva poze, mă urc pe bicicletă și caut cu privirea pe unde pot ajunge in vârful Mățăului. Mă opresc înainte să inceapă coborârea și o întreb pe o doamnă în vârstă pe unde pot ajunge în vârf. Deși amândoi vorbitori de română, nu reușim să ne înțelegem. Eu întreb, pe unde pot să ajung în vârful dealului, iar ea îmi zice că urcă și cu motocicletele. Clar ! În stânga mea erau niște poteci, care formau un drum în abrupt. Pe unul din stâlpi era desenat o literă M. M-am gândit că este M de la Mățău. Mă risc și încep să urc pe lângă bicicletă. La 100 de metrii mai în față apare desenat un nou M, iar urcarea se mai domolește. Un nou M se întrevede în față și odată cu acesta și antenele din vârful dealului. Asta mai mă liniștește puțin în ceea ce privește traseul urmat. Dar nu am timp să cuget mult că imaginea din dreapta mă blochează într-un mod plăcut. Valea de sub Mățău este impresionant de frumoasă. Câteva cadre sunt bine venite. Soarele nu m-a ajutat cu strălucirea lui, norii înca predominau cerul după ploaia de dimineață. Dar și așa este magnific. De aici până in vârf nu mai sunt decat 200-300 metrii, pe care îi parcurg pe bicicletă. Din vârf se vede foarte bine orașul Câmpulung sau Campolongo cum se numea in latină, numele slav, Dlugopoli iar cel nemțesc Langenau. Mă uit de jur împrejur pentru a admira peisajele și pentru a face câteva cadre. Întreaga zonă este plina de încărcatură istorica. Cătune care dateaza din perioada medievală, chiar mai vechi.  Revin pe bicicletă în drumul asfalt. Încep coborârea și scrutez cu privirea în stânga și-n dreapta după Crucea de piatră care datează de pe timpul lui Constantin Brâncoveanu. Deși mă opresc, întreb cateva persoane nu reușesc să o găsesc. Un mare minus pentru turismul argeșean, lipsa indicatoarelor spre obiectivele turistice, de care m-am izbit in tot acest circuit cicloturistic. Trec mai departe și când să mă bucur de coborârea până în Câmpulung, mai depășesc câteva zone valonate, chiar cu urcări serioase. După două astfel de zone începe coborârea. Curbe strânse, înca umed pe jos, cobor încet. Cu 2 km înainte să ajung in Câmpulung intr-o curbă strânsă frânez doar pe spate și dintr-o dată simt cum îmi fuge bicicleta de spate și se îndreaptă spre axul drumului. Pun piciorul drept jos, dar bicicleta mă trage după ea și mă proiectează în fața. Aterizarea se produce pe ambii genunchi și mâna stânga. Rămân totuși pe banda mea. Mă ridic repede și mă retrag pe margine. Simit dureri groaznice la toate membrele. Pun lanțul care sărise la loc, mă uit la roți, frâne și ghidon si mă urc pe bicicletă. După 500 metri coborâți, pe partea dreaptă găsesc două bănci. Una este a mea, îmi zic. Mă opresc și mă așez pe una din bănci. Încerc să mă liniștesc deși durerile sunt mari. Refuz să ridic pantaloni să vad rănile. Profit de pauză și mănânc un sandviș. Bag și niște ciocolată, doar- doar. Pauza este bună și chiar dacă nu mi-au trecut in totalitate durerile îmi gasesc resursele necesare să urc pe bicicletă.

La scurt timp sunt in centrul orașului Câmpulung, pe Bulevardul Pardon. 99% gata, deschis cetățenilor dar nu și traficului rutier. Fac câteva poze in centrul fostei capitale a Țării Românești 1330-1359 un lucru foarte puțin exploatat de turismul argeșan. Continui să merg pe bulevard. Ajung in dreptul cofetăriei-patiseriei Iepurașul și mă bate gândul să opresc, dar stomacul îmi spune să-mi vad de treaba mea. În plus uitandu-mă lung, nu aveam o zonă sigură unde să las bicicleta. Parcă nu aș vrea să alerg după unii și nici să mă întorc cu maxi taxi la Pitești. Un dezavantaj mare când mergi singur. Parăsesc bulevardul cu o ultimă fotografie și mă grăbesc să ajung pâna la ora 12:00 la combinatul de ciment. Bicicleta merge greu, dar dau vina pe ușoara urcarea care traversează orașul spre ieșirea catre Brașov. Mai fac o pauză, pe podul peste Râul Târgului, după care trag tare și mă văd în sfârșit în intersecție.

Urmează o coborâre pe lângă fabrica de ciment de câțiva kilometrii. Bidonul de apa este gol, oricum mai erau 5-6 km până în Suslănești. Soarele iese dintre nori și luminează dealurile din jur. Mă opresc și incerc să fac câteva poze la pădurea carămizie. Profitând de momentul de pauză, mai verific odată roțile bicicletei. Cea din față se învârte bine, însă cea din spate deloc. Ouh !!! De ce ???. Mă uit la ea și nu găsesc nimic suspect privind de sus. Când mă uit din lateral roata era ieșită un centimetru din ax. Așa ceva !!!. Desfac quick release și fixez roata. Învârtesc de ea și acum este altceva. Ajung in Suslănești. Caut cu privirea un magazin deschis și indicatorul spre Rezervația Naturala Fosiliferă, unde au fost gasți pești vechi de milioane de ani, dar nu doar pești. Din păcate nu găsesc niciun magazin deschis și nici indicatorul spre rezervație. Poate am să revin aici, intr-o alta formă de turist. Drumul este foarte prost, pe alocuri mici porțiuni sunt decopertate de asfalt. Ramân uimit când vad o mină de carbuni funcțională. Furnicularul este în lucru, carucioarele suspendate traversează valea, iar basculantele așteaptă sa fie încărcate. Drumul este in mare parte la vale, dar continua sa fie foarte prost. Rar când găsești porțiuni bune. Îmi plac livezile cu meri încă ne culeși, dar și dealurile galbene din jur. În localitatea Boteni, Muzeul Satului "Ion Chelcea", unde sunt prezente toate obiectele de folclor Muscelene este închis. Nici urmă de program, deși este joi, în cursul saptămâni. Puțin dezamăgit si cu dureri la încheietura mâini stângi, îmi continui traseul. Bucuria mersului pe bicicleta prin astfel de zone mă ține cu moralul ridicat. Valea Argeșelului este frumoasă, dar foarte puțin exploatată turistic, în plus poate deveni o zonă pomiculă de excepție.

Ajung la intrare in Mioveni și de aici totul pare familiar. Traseul continuă prin cartierul Făget, ajungând astfel pe dealurile Ștefăneștului. De aici îmi fac intrarea in Pitești după 129 km rulați în 9 ore .

Concluzii:

- Pentru o comparație între Mățău și Sultanul care este mai dificil pentru urcare cu bicicleta, am folosit platforma Garmin, iar rezultatele sunt.

- Cel mai înalt deal din România și zona de sub deal, deși au o încarcătura istorica din perioada medievala este foarte slab exploatat turistic. Nici orașul Câmpulung nu stă mai bine la capitolul ăsta.

- Multe localitați cu strazi foarte proaste

- Lipsa indicatoarelor care să te ghideze spre obiectivele turistice este de neînțeles.

- Noroc cu peisajele incantatoare care au salvat tura.