Exploratorii M - Marmolada

Marmolada,Regina Dolomitilor! (13-14 iul 2018)

Parcul national DOLOMITI.Varful PUNTA PENIA 3343 m.

Locul de pornire-sosire: Pasul Fedaia(lacul)2057m

Traseul urcare: Partial pe ruta 606(5h)-pe ghetarul Marmolada.

Traseul coborare: Partial pe ruta 606(5h)-pe via ferrata.

In drum spre Ponte Nelle Alpi

Trecem granița dintre Slovenia și Italia pe la Opicina, intrăm în zona metropolitană a orașului Trieste, pe malul Adriatici. Traversarea orașului de coastă este spectaculoasă. Străzi înguste, șerpuite, ochii fugeau catre marea de un albastru strălucitor, când pe dreapta, când pe stânga. Încet părăsim regiunea Friuli-Venezia Giulia și intrăm în regiunea Veneto cu destinația Marmolada. Am mers pe E70 până în orașul Portogruaro unde am intrat pe A28 și am înaintat aproximativ 50 km până am intersectat A27. Pe bucata asta de autostradă care duce până în zona montană am mers aproape 40 km. În orașul Ponte Nelle Alpi am continuat drumul montan cu mașina încă aproximativ 60 km prin Parcul Dolomiților până în Cortina d'Ampezzo. Imaginele Dolomiților cu ale lor creste stâncoase sunt fascinante. Aici facem o pauză mai lungă, nu că până aici nu am fi oprit pentru cascat ochii.

După pauză bine meritată am mers pe SR48 traversând niște pasuri fabuloase. Unul dintre acestea fiind Pian Falzarego 2117 m, de unde achiziționăm și o hartă a Dolomiților. De aici avem prima imagine a ghețarului Marmolada. Din acest pas, mai mergem până la lacul Fedaia încă 33 km, traversând alte pasuri și văi. Pantele sunt foarte abrupte și mașina trage greu. Mă întreb, cum resimt cicliștii care vin in Giro aceste pante. Frecvent, turul Italiei trece prin regiunea Veneto. Trecem prin pasul Fedaia, ajungem la lacul Fedaia, care este un baraj amenajat. Ne aruncăm ochii la deschiderea dintre versanții Marmoladei și vedem o întindere mare de zăpadă, care îi stătea precum o caciulă. Traversam barajul și ne îndreptăm spre parcarea amenajată. În dreapta după ce am trecut barajul se află Muzeul Grande Guerra 1914-1918, dedicat primului razboi mondial, în care sunt expuse mai multe arme, dar și obiecte vestimentare. Era ora 20:00, când ne găsim loc între cele câteva autorulote. Coborâm din mașină și dintr-o dată un aer rece și curat ne izbește. Ne îmbrăcam și facem o scurtă plimbare prin zonă. Lângă parcare este și refugiul Cima Undici (11), dar nu făcea parte din planul nostru. Mai exact țintim pe unde este intrarea în traseu. Găsim locul, bandă roșie, ruta 606, apoi ne întoarcem la mașină. Până pregătește Mary ceva de mâncare, consult harta achiziționată pentru a avea o perspectivă a traseului. Deși aveam cortul la mine, am preferat să întindem sacii de dormit în mașină și să ne facem comozi. Nu am văzut țipenie de om pe acolo cât ne-am învârtit în sus și-n jos. Se lasă întunericul, geamurile se aburesc, iar noi, după lungul drum, picăm într-un somn de voie, adânc. Doar ropotul ploii din timpul nopți m-a făcut să deschid ochii și să șterg cu mâna o porțiune mică de geam pentru a privi afară. Dar geamurile erau de ne străpuns vizual. Las capul pe hanoracul care ținea loc de pernă și îmi continui somnul.

Mă trezesc buimac pe la 6:00 si repet procedura din timpul nopții, dar de data asta totul părea alb. Credeam că a nins. Chiar îi spun lui Mary, puțin dezamăgit, că nu cred că o să urcăm că a nins. Parcarea se afla la altitudinea de 2100 metri. Ies din sacul de dormit, mă încalț, deschid ușa la mașina, cobor și privesc in jur. Era un aer rece și atmosfera curată, soarele tocmai se pregatea să se arate după colții stancoși ai Dolomiților. Zăpada, a fost doar o iluzie.

parcul national Dolomiti

Cortina d'Ampezzo

Pasul Falzarego 2117m

Marmolada vazuta din pasul Falzarego

Marmolada vazuta de la Pasul Fedaia

Start,traseul 606

Lacul Fedaia

Începem pregătirile, ne echipăm, luăm rucsacurile și ne îndreptăm spre potecă. De jos, privind spre presupusul vârf, părea un traseu destul de lung. Urcarea începe în abrupt. Poteca traversează porțiuni de stânci, dar și pietriș bătătorit. Vegetația din jur este tipic zonelor alpine. Depășim un prim pisc destul de solicitant și poteca se mai domolește. Odată cu asta vegetația dispare. Trecem pe sub vârful Col De Bousc 2491 metri. Cu fiecare metru urcat panoramele munților erau încântătoare. Soarele le dădea o strălucire aparte. Ne continuăm urcarea pe ruta 606, spre capătul telescaunului de la Pian dei Fiacconi 2626m. Poteca până la Pian dei Fiacconi a trecut de câteva ori pe sub instalația de telescaun. Ajunși la capătul telescaunului, avem o plăcută surpriză să găsim un jilț/tron din lemn de aproape 3 metri înalțime cu un mesaj foarte simpatic "MARMOLADA La Regina delle Dolomiti". Profităm la maxim de acest tron și tragem câteva fotografii. După ședință foto, aveam și o replică "să cucerim regina". La 200 metri mai în stânga este si refugiul Capanna al Ghiacciaio pe care nu-l vizităm. Înainte să ne pregătim de mâncare înfulecăm și câte un sandviș. Părăsim poteca 606 și continuăm traseul spre mărețul ghețar pe o nouă rută, fără nume. Urcăm un pisc pietros. Din capul piscului se vede tot traseul care traversează ghețarul. Destul de lungă porțiunea de gheață. Urcarea se mai domolește și printre stânci apar primele porțiuni de zăpadă. După câteva sute de metrii ajungem la baza ghețarului. Aici facem o scurtă pauză de echipare. Gheruțe și ham. Ham pentru a sta legat cu Mary și pentru porțiunile de via ferata. Suntem pe la 2750 și începe urcarea în abrupt, susținută, spre uimirea mea chiar drept in sus. Zăpadă înghețată este topită și înaintarea este greoaie. Abia spre capul piscului la 2950 metri poteca merge în zig-zag, oferindu-le astfel picioarelor momente de repaus. Întâlnim primele crevase. Nu par să aiba mai mult de câțiva zeci de centimetri în deschizătura maximă. Poteca virează dreapta și merge de-a curmezișul până în peretele de stâncă. Afară era cald, soarele dogoare, iar noi suntem infierbântați datorită urcușului. Cu cât ne apropiam de peretele de stâncă urcușul devenea abrupt. Făceam cațiva pași, ne opream, ne uitam de jur împrejur, iar mai făceam câțiva pași. Ajungem la perete la o altitudine de 3150 metri. Acum avem via ferata. Scot carabinele și șnururile din corzi și le prindem de ham. Facem un salt și ne agățam de firele de oțel. Urcarea nu este grea, prizele pentru mâini și picioare sunt peste tot. Aproximativ 100 metri de via ferata. Ajungem pe muchia Schena De Mul și de aici până în vârf mai avem de urcat pe o limbă de gheață de 350 metri. Urcarea nu este dificilă. Ajungem destul de repede în vârful Punta Penia 3343. În vârf o cruce metalică cam de 4 metri ne confirmă reușita ascensiuni. Aveam niște momente de uluire. Peisajele iți taie respirația. După ce adulmecăm crestele Dolomiților, luăm steagul României și tragem câteva cadre cocoțați pe cruce. Al doilea cel mai înalt vârf din Marmolada este Punta Rocca 3310 m. Deși părea foarte aproape la doar 360 metri, aveam un lung traseu de parcurs până acolo, încât chiar dacă am cochetat cu ideea asta, nu aveam timp să ne întoarcem pe lumina zilei. Pentru noi ascensiunea la vârful Punta Penia a fost un record de altitudine.

La Pian dei Fiacconi

...sa cucerim regina!!!

Ghetarul Marmolada si crevasele

...pregatirea pentru traversarea ghetarului

crevasa la inceput...

un drum lung peste ghetar si o parte mica de via ferrata

ultima parte de gheata pana la vf Punta Penia 3343m

am reusit !!!!!!

Începem coborârea, pe un alt traseu care urmează marginea Ghetarului Vernel. De data asta traversarea ghețarului a fost mai scurtă și mai ușoară. Terminăm de traversat ghețarul și avem parte de o surpriză oarecum așteptată. Via ferata Cresta Ovest. Citisem că traseul are porțiuni de via ferata și eram pregătiți. Dar nicăieri nu era specificat că erau atât de expuse. Traseul continuă pe via ferata aproximativ 700 metri până întâlnim din nou poteca 606 în dreptul vârfului Forcella Marmolada 2885 m. De aici virăm dreapta, tot pe via ferata, și mai mergem 100 metri, după care coborâm iar pe o parte de ghețar. Porțiunea asta de potecă pe via ferata a fost cea mai tare aventură montană de până acum. Pereții drepți pe a caror fațade sunt scări din fier beton, porțiuni de stâncă de doar 2-3 centimetri unde să-ti fixezi picioarele, întâlnirea și trecerea pe lângă alți montaniarzi care urcau pe acest traseu, înălțimea la care este această via ferata. Toate acestea au dat o altă conotație drumeției. Senzațiile și trăile au fost la maxim. Traseul până la Pian dei Fiacconi a fost ușor, iar de aici până la parcare, este comun cu urcarea de dimineață. Doar curcubeul format deasupra lacului Fedaia ne-a mai distras atenția de la crestele pietroase ale Dolomiților. Dacă rocile uriașe ar fi fost roșii, ar fi semănat, pastrând proporția cu Marele Canion din S.U.A. Oricum această drumeție rămâne una dintre cele mai frumoase.