TRIGLAV ! Peretele nordic !  (20 iul 2018)

Alpii Iulieni.Parcul Triglav.Vf Triglav 2846m.

Traseul dus-intors :PRAG.7h20' urcare 5h25' coborârea.

Dificultate:foarte dificil 

Harta Parcul Triglav:Da

Pe drumul de întoarcere spre România, mai aveam doua obiective. Unul era să reușim ascensiunea la vârful Triglav și cea de-a doua să ne relaxăm o zi la Budapesta.

Pentru primul obiectiv, mai aveam câteva lucruri de lămurit vis-a-vis de ruta Prag. Mai exact nu reușisem să găsesc informații de unde începe traseul. Pentru asta am făcut câteva opriri pe autostradă la diverse stații de alimentare cu carburant. La una dintre ele găsesc ce doresc. O hartă foarte completă a Parcului Triglav, cu indicații despre trasee, dificultatea lor, etc. Prețul ei fiind foarte piperat, nu mai puțin de 12 €. Oricum trebuia studiată mult mai bine. Ajung in localitatea Mojstrana după ce ies de pe autostradă A2 (E61) și mai merg câțiva kilometrii pe drumul 201. Drumul urmează cursul râului Sava Dolinka. Din această localitate aveam o priveliște superbă a Alpilor Iulieni, din care face parte și Munții Triglav. Mă opresc pe marginea drumului, deschid harta și găsesc calea de acces spre traseul Prag. Din localitatea Mojstrana se virează stânga pe drumul 908. Drumul este îngust, cât să aiba două mașini loc una pe lângă alta. Se urcă ușor, ieșind din zona rurală, drumul asfaltat traversează zone împădurite și poieni. În una dintre poieni, am văzut o turmă de căprioare. M-am oprit și am încercat să le fotografiez. Se termina asfaltul și încep niște urcări mai abrupte pe drumul forestier. Dintr-o dată prin pădurea de brazi se arată un perete impunător de stâncă. Drumul forestier se lărgește bine și apar primele mașini parcate pe partea dreaptă. Parcăm și noi lângă ele. Deschid ușa și aud zgomotul produs de un elicopter, dar nu reușesc să-l observ. Rămân minute bune fixat cu privirea la acel perete vertical de stâncă și mă întreb pe unde este urcarea. Mă bag în mașină și studiez din nou harta. Am ajuns unde trebuie, de asta pot fi sigur. De aici se pleacă pe ruta PRAG. Studiind mai bine descrierea traseului sus lângă titlu, era scris cu litere bold-ite "very dificulty". Mda !!! Asta este calea, trebuie să o urmăm. Zgomotul produs de elicopter este încă prezent, dar aparatul de zbor nu se arată. Probabil efectuează o misiune de salvare, bănuiam noi. Văd un cuplu venind pe drum și îi abordez în legătură cu traseul PRAG. Îmi confirmă că de aici începe și că este foarte greu. Durează între 6-8 h urcarea. Le mulțumesc și mă retrag la mașină.

Noapte vine repede, așa că pregătim mașina pentru odihnă. Scot sacii de dormit, rabat scaunele și ne băgăm la somn. Somnul vine și el destul de repede.

Ascensiunea.

Ne trezim pe la 5:15, iar in 11 minute eram gata de drum. Afară era rece, dar plăcut. Dimineața începe tot cu ochii spre peretele de piatră. Privirea era blocată acolo, parcă eram hipnotizat. Încercam să înțeleg pe unde poate fi poteca în acel zid. Mă întrebam singur, dacă dificultatea traseului constă în escaladarea acelui zid. Ne urnim din loc. Din parcare, poteca ține drumul forestier pe marginea pârâului Bistrica aproximativ un kilometru. La sfârșitul drumului forestier atât pe dreapta cât și pe stânga sunt două cabane. Indicatoarele spre Vârful Triglav sunt niște plăcuțe roșii cu vârf pe care este scris foarte citeț timpul estimat. Pentru vârful Triglav 6h30'. Se merge aproximativ 500 metri, până la o nouă bifurcație, aici înaintăm pe poteca din față, încă aproximativ 1.8 km. Se virează stânga și se urcă ușor. Trecem peste locul de unde izvoraște aproximativ pârâul Bistrica și se urcă ușor până sub prima zonă unde trebuie să ne cățărăm. Când am trecut noi, locul de unde izvoraște pârâul era acoperit de o calotă mare de zăpadă înghețată. Prima cățărare nu pare ceva de speriat, existența prizelor pentru mâini și picioare abundă. Pe alocuri sunt fixate în bolovani și prize metalice pentru un plus de siguranța.

Odată trecut acest prim prag, avem o surpriză plăcută, există o potecă destul de lată care ne poartă aproximativ 700 de metri pe sub peretele de stâncă până în dreptul unui alt prag. Până aici nicio dificultate. Însă de aici și până pe platoul unde este cabana, au urmat o portiune de 25 de praguri mai mari sau mai mici. Partea proastă și probabil dificilă, constă în faptul că multe din praguri nu sunt prevăzute cu elemente de siguranță. Pe lângă această lipsă, o altă parte proastă este ca unele praguri sunt lipsite aproape în totalitate de prize pentru mâini și picioare. Stânca este tocită, netedă și lipsită de colțuri. Într-adevăr, foarte dificil, cum scria în prezentare. Părțile plăcute ale acestei escalade, sunt peisajele din jur oferite de altitudinea câștigată. Natura este foarte îngăduitoare, flori, salamandre negre, capre negre. Poți spune că Alpii Iulieni sunt de poveste. Cum pe o astfel de rută nu ai cum să nu întâlnești alți drumeți, mare ne-a fost uimirea când am întâlnit o familie cu doi copii care aveau în jur de 10-12 ani. Am intrat în vorbă cu tatăl lor. Întrebarea care ne stătea pe limbă i-am adresat-o. 

-Nu este periculos să urci copii pe ruta PRAG?

-Nu, nu este periculos! Chiar există o tradiție în Slovenia să urci la Vârful Triglav odată pe an cu familia.

Unii vorbesc de tradiții, alți drumeți ne avertizează că este greu si că mai avem mult de tras până la vârf.

Ajungem într-un fel de căldare stâncoasă, undeva în spatele peretelui de piatră. De aici se vede vârful muntelui, dar și o bucată de potecă. Chiar dacă am scăpat de cele 25 praguri tot mai avem de traversat câteva piscuri până la Triglavski Dom (Cabana Triglav). Un indicator ne informează că mai avem 2h30' până la vârf. Urcarea nu este ușoară nici aici, dar nu ne mai cățărăm. Întâlnim zone cu zăpadă înghețată pe care le traversăm ușor. Rămânem surprinși plăcut când întâlnim între crăpăturile stâncilor niște grupuri foarte frumoase de flori, deși poteca este formată din piatră sfărâmată, trepte de stâncă ne existând urmă de pământ. În această zonă aridă natura ș-a găsit locul ei. Ajungem la altitudinea de 2515 metri și un indicator ne arată că până la vârf mai avem doar o oră. Întorcând capul spre stânga pe un de platou se zărea și Cabana Triglav. După ce mă sfătuiesc cu Mary, decid să mergem spre vârf și la întoarcere să poposim la cabană. Zis și făcut.

Înaintăm pe poteca de piatră sfărâmată până în dreptul unui perete înalt de piatră. Mă uit de jur împrejur să văd dacă poteca merge cumva pe sub stânca uriașă, dar nici măcar nu exista o urmă, un indiciu sau un semn care să arate lucrul asta. Privesc în sus și văd niște prize metalice înșirate pe peretele de piatră. Colțurile stâncilor par lucioase. În concluzie, pe aici este poteca. Un perete vertical nu am mai urcat până acum. Îmi scot hamul și îl fixez în jurul șoldului, apoi prind și restul kit-ului de via ferata. Din fericire pe alocuri este și cablu de oțel. Mary însă refuză să-și prindă kitul de via feratta și începe curajos urcarea. Pare nebunesc dar frumos. Încep și eu să urc. Când ridic privirea, văd două persoane care coborau. Acum da problemă, să vedem cum ne petrecem, cum mai exact împarțim prizele. Distanța față de locul unde am început urcarea a crescut. Nu știu care este regula cu prioritatea în astfel de situați, dar cei doi ne-au văzut și într-un loc care le-a permis să se desprindă de prizele metalice s-au oprit și ne-a făcut loc să trecem. De acolo și până la terminarea peretelui nu au mai fost decat 40 metri. Un total de aproximativ 100 metri vertical am urcat. Când am întors capul și am privit în spate nu mi-a venit să cred cât de sus am putut urca, ca să nu mai spun ce priveliști frumoase erau. Cabana Triglav, care privită de jos, părea uriașă, acum privită de sus pare o mică casuță. Trebuie să recunosc a fost foarte palpitantă urcarea, dar nu mi-a fost frică deloc. Privind în față traseul până la vârf pare să urmeze creasta, dar nu se mai întrevăd astfel de urcări. Creasta este stâncoasă și înaintarea este greoaie, pentru că trebuie să pășești atent. Pe lungi porțiuni au reapărut cablurile de oțel, care aduc cu ele un plus de siguranță. Din față vin mulți drumeți, doar că de data asta este suficient spațiu să ne petrecem. Apar și norii de ceață, care par să rămână pentru mult timp acolo. Traversăm câteva piscuri ale crestei, că nu era dreaptă și dintr-o dată peste umărul lui Mary se vede Varful Triglav (2846 m). În mai puțin de 5 minute suntem acolo. La vârf întâlnim câțiva salvamontiști, 4-5 drumeți și un bișnițar (oportunist) care vindea tot felul de lucruri. Pe lângă suveniruri, omul avea și doze de băuturi răcoritoare. După 7h20' de urcat, parcă ar intra și o doză de cola. Așa pentru reușită scot 10 euro din buzunar și iau doua doze de cola. Ați ghicit cât a costat o doză! Vârful Triglav total în ceață, era amenajat, mai exact era construită o piramidă din piatră, iar în vârful iei era un cilindru metalic acoperit de un con de tablă, în vârful cărui era un steag metalic cu inscripția 1895. Tot acest angrenaj metalic era ancorat în doua cabluri de oțel. Facem poza la vârf cu steagul României ciocnind dozele de cola, apoi mai tragem puțin de timp, doar-doar dispare ceața. Dar cum totul nu putea fi perfect, ceața se încăpățanează să părăsească vârful.

Decidem că este timpul să ne întoarcem și începem să coborâm. Până la Cabana Triglav am facut 1h20', cât am făcut și la urcare până la vârf. De data asta intrăm in cabană și mirosul de la bucătărie ne invadează simțul olfactiv. Trecem cu privirea un meniu și ne comandăm câte o porție de supă cu fidea. Călduța și bună. În fapt am fi servit orice dacă mă gândesc câte ore au trecut de când am mâncat ultima dată. Ieșim afară și primul lucrul observat este că atmosfera se închide. Eram la peste 2500 metri și parcă ceața s-a transformat în nori. Poate ca ni se pare noua, dar ceva parcă nu este în regulă. Începem să coborâm și dintr-o dată se aud niște bubuituri. Ne oprim și ne uităm în jur, nimic schimbat. Suntem in căldarea de piatră, nu mai aveam mult și ajungeam în zona pragurilor. Ruta de întoarcere a fost aceiași cu ruta pe care am venit. Se mai aude o bubuitură înfundată și dintr-o dată un val de nori groși ne invadează câmpul vizual. Acum, este clar, aveau să plouă. La câteva minute după tunet apar și primele picături. Bag aparatul foto în rucsac și  grăbim pasul. Dar nu aveai cum să mergi mai repede, ca zona pragurilor trebuia traversată cu atenție. Pe lângă dificultatea ridicată, acum stâncile erau și ude. Dar norocul a fost de partea noastră a fost o ploaie scurta de 40 minute, cu picături rare, doar ce-a schimbat nuanța rocilor și astfel a crescut gradul de dificultate. Terminăm cu bine toate cele 25 de praguri și acum traversăm poteca de 700 metri ce merge pe sub stâncă îndreptându-ne spre ultimul prag. Datorită acestei ploi scurte poteca și rocile din jur au fost invadate de o multitudine de salamandre negre. Coborâm și ultimul prag și acum pe drumul rămas până la mașină tragem concluziile. Drumeția a fost spectaculos de frumoasă. Traseul poate fi dificil sau foarte dificil în funcție de aprecierea fiecăruia. Sunt zone expuse, care pot crea adevărate bariere psihice pentru drumeți. Cu aceste gânduri ajungem la mașină, după un drum de întoarcere care a durat 5h25', cu un total de 12h45'. Condiția fizică este exponențială pentru acest traseu PRAG. După ce ai o hartă de calitate în mână, constați că mai sunt și alte rute spre vârful Triglav, nu știu dacă mai spectaculoase. Cert este, ca ruta PRAG este ce-a mai populară și folosită de turiști atunci când vine vorba de Triglav.