Am cucerit toate cele 14 vârfuri de peste 2500 m din România în doar 82 de ore,SELF SUPPORT! (29 iul-01 aug 2026)

Există provocări pe care le faci pentru o medalie și există provocări pe care le faci doar ca să afli cine ești cu adevărat. Timp de patru zile am trăit aproape exclusiv între stâncă, poteci, izvoare și kilometri de asfalt. Obiectivul era simplu doar pe hârtie: să urc toate cele 14 vârfuri din România cu altitudini de cel puțin 2500 de metri, în regim complet self-support. Fără echipă. Fără mașină de asistență. Fără cineva care să mă aștepte cu apă, mâncare sau haine de schimb. Tot ce aveam era în rucsac sau în camperul meu improvizat.

Ziua 1 - Retezat și Parâng: începutul unei provocări

Unele proiecte de munte se nasc dintr-o dorință simplă: să vezi cât de departe poți merge. Altele apar după ani de experiență, după trasee care te-au format și după momente în care îți dai seama că mai există o provocare de acceptat.

Pentru mine, provocarea a fost clară: cucerirea celor 14 vârfuri din România cu altitudini mai mari sau egale cu 2500 de metri.Nu era vorba doar despre a bifa niște vârfuri pe o listă. Era vorba despre un test de rezistență, organizare, strategie și adaptare. Un proiect în care fiecare kilometru, fiecare diferență de nivel și fiecare decizie aveau să conteze.

Drumul spre primul vârf

Startul aventurii a început cu drumul spre Cârnic, punctul de plecare pentru ascensiunea în Munții Retezat.Am plecat din Pitești la ora 19:30. Drumul a fost lung, iar după ore bune de condus am ajuns în Petroșani, unde am făcut o pauză binevenită. Ca de fiecare dată când ajung prin zonă, o shaorma de la turci a fost alegerea potrivită pentru a-mi reface energia.Am continuat drumul și am ajuns la Cârnic la ora 1:30 noaptea.

Un detaliu care m-a surprins plăcut a fost parcarea de la intrarea pe traseu. Era luminată, lucru pe care nu l-am mai întâlnit în alte puncte de plecare montane. Un mic detaliu, dar care îți oferă un sentiment de siguranță atunci când ajungi noaptea într-un loc izolat.Deși eram obosit după drum, somnul a venit greu în campervan-ul meu improvizat. Aveam emoția începutului, gândul la ceea ce urma și poate și puțină tensiune înaintea primei zile din acest proiect.

Ceasul a sunat la ora programată: 5:00 dimineața.Pentru câteva minute bune am mai rămas întins. Apoi m-am ridicat și am început pregătirile. Rucsacul trebuia aranjat, echipamentul verificat, iar momentul mult așteptat sosise.

Era timpul să încep cucerirea celor 14 vârfuri de peste 2500 m din România.

Primul obiectiv: Vârful Peleaga - 2509 m

La ora 6:15 am început ascensiunea spre primul vârf: Peleaga, în Munții Retezat.Traseul ales a fost: Cârnic - Cascada Maria Magdalena - traseu triunghi galben - Șaua Pelegii.De aici urma ieșirea între cele două mari obiective ale zilei: Peleaga și Păpușa.Am pornit într-un ritm bun. Cu fluierul mai mult în gură, încercam să-mi fac simțită prezența. Era o măsură de siguranță, chiar dacă drumul forestier era dificil, plin de bolovani.La bifurcație am părăsit traseul bandă albastră care ducea spre Cabana Pietrele și am traversat pârâul Stânișoara, intrând pe traseul triunghi albastru.Aici peisajul s-a schimbat complet.Totul era acoperit de un verde intens: mușchi pe copaci căzuți, pe bolovani, peste tot în jur. Aveam senzația că traversez o grădină amenajată, nu un traseu montan.În acel moment mi-am dat seama că fluierul devenise aproape inutil. Sunetul lui era acoperit de zgomotul puternic al Pârâului Pietrele.Am ajuns la Cascada Maria Magdalena și am rămas impresionat. Nu prin dimensiune sau debit, ci prin întregul peisaj din jur. Combinația dintre apă, verdele intens al mușchiului și liniștea dimineții crea o atmosferă aparte.După câteva zeci de metri am intersectat traseul triunghi galben și am continuat ascensiunea.Liniștea dimineții și zgomotul apei curgătoare îmi ofereau o stare de concentrare. Mergeam atent, prezent în fiecare pas.După câteva minute, în față a apărut un pisc abrupt.Poteca nu urca în serpentine, ci direct în sus, de la aproximativ 1500 m spre 1650 m. Primele picături de transpirație și-au făcut apariția, dar după acest pasaj urcușul s-a mai domolit și traseul a continuat prin pădurea de brazi.Dacă nu ar fi existat poteca, aș fi spus că traversez o zonă cu vegetație virgină.Am ajuns apoi din nou lângă apă, de această dată pe marginea Văii Rele.Mă simțeam bine și înaintam rapid. Am traversat o mică poiană care făcea trecerea dintre pădurea de conifere și jnepeniș. Atunci mi-am amintit că am fluierul la gât și l-am folosit de câteva ori pentru siguranță.

În golul alpin însă, iarba înaltă de lângă potecă avea să-mi creeze o problemă.După câteva sute de metri de urcare, jumătate din pantalonii mei arătau ca scoși direct din mașina de spălat. Nici încălțămintea tehnică nu avea protecție împotriva apei, iar rezultatul era clar: șosetele erau deja serios ude.Am ajuns lângă Lacul Mutătorii și am decis că este momentul pentru prima pauză. Trecuseră aproape două ore de la plecare.Aveam la mine un bidon de 2 litri de apă, dar am ales să scot cana și să beau direct dintr-un pârâu. Apa puternic mineralizată îți oferă o senzație aparte și parcă îți dă un plus de energie.Pauza nu a fost doar pentru hidratare. Era și momentul să testez noua mea combinație alimentară pentru energie:glucoză și fructoză din curmale, combinate cu două-trei cristale de sare grunjoasă de mare franceză.Am pus din nou rucsacul în spate și am pornit.După două urcări de vârfuri mai mici am avut contact vizual cu ceea ce păreau a fi cele două obiective principale: Peleaga și Păpușa.

Am scos telefonul și am verificat harta.Era exact cum anticipasem.Golul alpin era brăzdat de numeroase fire de apă. Cu ochii ridicați spre înălțimile din față, mai puneam uneori piciorul în câte o mocirlă.În această zonă am întâlnit primul drumeț al zilei, care cobora agale pe lângă Lacul Pietriș.Urcarea spre Șaua Pelegii, aflată la 2285 m, a fost abruptă și solicitantă, dar timpul de 2h40' era unul bun.În față aveam imaginea celor două piramide: în dreapta Peleaga, în stânga Păpușa.

Primul obiectiv era clar: Peleaga.Urcarea nu a fost ușoară, dar am reușit să o parcurg fără oprire.Când am ajuns pe vârf, am constatat că nu eram singur. Un grup destul de numeros de turiști străini se pregătea să coboare.Era momentul perfect să celebrez.Vârful Peleaga - 2509 m.Primul vârf din cele 14.Ora era 9:15.Din acest moment am pornit al doilea cronometru al expediției. Primul fusese pornit la începutul traseului, la ora 6:15. Ambele urmau să se oprească atunci când voi atinge al 14-lea vârf.După o scurtă odihnă am coborât în șa și am pornit spre al doilea obiectiv al zilei.

Vârful Păpușa - 2508 mDeși era puțin mai mic, Vârful Păpușa mi s-a părut că cere mai mult efort. Urcarea părea mai lungă.Am depășit grupul vorbitor de engleză și am aplicat aceeași strategie: ritm constant, fără oprire.La ora 9:59 am atins al doilea vârf de peste 2500 m.Un timp bun.Am repetat alimentarea cu combinația de curmale și sare de mare franceză. Glucoza din curmale ajută la absorbția sodiului, iar fructoza este eliberată treptat după metabolizare.Bineînțeles, fotografiile nu au lipsit.Chiar dacă aveam timpul pornit, nu puteam trece indiferent pe lângă creste, lacuri, reflexii sau peisajele spectaculoase din jur.Coborârea a urmat același traseu.Am ajuns în parcare după 6h01', la ora 12:13.Prima parte a provocării era încheiată.

Datele primei drumeții:

• 21,5 km parcurși

• 1770 m diferență pozitivă de nivel

Dar ziua abia începea.

Spre al treilea vârf: Parângul MareAm băut puțină apă și am pornit spre următoarea destinație: Stațiunea Parâng.Distanța dintre Cârnic și Parâng era de aproximativ 70 km, iar logistica trebuia să continue.Pe drum căutam cu disperare un magazin local. Aveam nevoie de șosete de schimb.Experiența anilor precedenți, mai ales traversarea Munților Făgăraș pe creastă, când în ziua a doua am mers după o ploaie de dimineață cu echipamentul ud, îmi revenea în minte.Atunci lipsa unei perechi de șosete de schimb se terminase cu două bășici pe tălpile picioarelor.De această dată norocul a fost de partea mea.Am găsit magazinul și, pentru siguranță, am cumpărat trei perechi.În Petroșani am făcut din nou oprire pentru o shaorma. Servirea a fost rapidă, iar turcul m-a recunoscut.Afară era foarte cald, așa că am căutat un loc la umbră. L-am găsit abia în parcarea de la primul telescaun.După prânz am urcat cu mașina până în stațiune. Pantele de 19% și 22% au fost o provocare chiar și pentru mașină.După ce am găsit loc de parcare, m-am retras la umbră și am consumat liniștit un iaurt și apă.

La ora 14:16, după ce am verificat și completat rucsacul, mi-am pus șapca anti-UV și am pornit în a doua drumeție a zilei.Dacă Retezatul fusese o experiență complet nouă, Parângul era un teren cunoscut.Era o drumeție de rulaj. Aveam nevoie de un ritm care să-mi permită să respir și să conserv energia.Aveam două urcări mai solicitante:

• din Stațiunea Parang spre Vârful Badea;

• urcarea spre Vârful Cârja.

Aveam o ușoară teamă să nu cedez fizic. Soarele arzător, lipsa unei odihne corespunzătoare și efortul din Retezat puteau duce la epuizare.Dar pulsul era bun.Continuiam.Fizic eram atent, dar psihic eram foarte motivat. Nici nu se punea problema abandonului. Aveam tot ce îmi trebuia pentru a continua, chiar dacă rucsacul nu era deloc ușor.Prima pauză am făcut-o la baza Vârfului Cârja.Din nou, câteva curmale cu sare de mare franceză.Pauzele nu erau lungi. Durau exact cât să mestec 4-5 curmale și să beau apă.Fotografiile și filmările erau aproape făcute din mers. Telefonul era într-un buzunar exterior al pantalonilor, asemănător unui pistol. Când trebuia să surprind un cadru, acționam ca un pistolar.Următoarea oprire a fost pe Vârful Parângul Mare.La 2h57' de la plecarea din Stațiunea Parâng, atingeam:Vârful Parângul Mare – 2519 m.

Al treilea vârf de peste 2500 m.Ultimul pentru această zi.Lipsa turiștilor de pe traseu părea puțin ciudată, dar era oarecum de înțeles. Era miercuri.Coborârea a urmat același traseu.La un moment dat, când am dat jos rucsacul, am atins accidental butonul de pauză al ceasului fără să îmi dau seama. Când am verificat mai târziu, am observat problema.Am ajuns la mașină și am finalizat a doua drumeție la ora 19:35, după 5h19'.

Datele celei de-a doua drumeții:

• 17,8 km înregistrați (în realitate mai mulți; la cele trei vizite precedente distanțele au depășit 20 km)

• 1281 m diferență pozitivă de nivel

Bilanțul primei zile

Prima zi se încheia cu cifre impresionante:

• 11h20' pe traseu

• 39,3 km înregistrați (aproximativ 44 km în realitate)

• 3051 m diferență pozitivă de nivel

Oboseala era prezentă, dar satisfacția era pe măsură.M-am descălțat și am scos șosetele care arătau groaznic: umezeală de transpirație, praf de pe poteci.

Urma un drum lung de 273 km până la Stațiunea Climatică Sâmbăta.Planul inițial fusese altul. A doua zi trebuia să urc Vârful Dara dimineața, apoi să merg pe Platoul Bucegi la Piatra Arsă, să urc Vârful Omu, iar apoi să revin acasă la Pitești pentru realimentare, după care să mă întorc în zona Bâlea Lac pentru cele mai grele trasee.Dar drumul lung avea să schimbe planurile.Poate în bine.Economiseam aproximativ 260 km de condus și implicit combustibil, iar traseele din ultimele zile, cele mai grele, urmau să fie mutate în zilele 2 și 3.După ce am părăsit A1, în apropiere de Tălmaciu, am oprit la o stație Petrom.Am alimentat și am profitat de patiseria Luca din stație: doi covrigi și o sticlă de iaurt.Am completat masa cu o cutie de ton în ulei de masline.Hrănit bine, am pornit spre Transfăgărășan.Am ajuns în jurul orei 1 noaptea.Am găsit loc de parcare.Nu am mai pierdut timpul.M-am băgat la somn.Mâine urma o nouă zi

Ziua 2 - Negoiu, Lespezi și Cornul Călțunului: o zi de anduranță totală

Ziua 2 începe la 7:05 cu cea mai grea drumeție. Astăzi trebuie să urc pe Negoiu, Lespezi și Cornul Călțunului, pe un traseu parțial cunoscut, dar și cu sectoare noi precum trecerea de la Negoiu la Lespezi.S-au făcut 25 de ore de când am început acest proiect și timpul se scurge rapid, dar nu trebuie să mă grăbesc pentru că sunt în regim self-support.

Parcarea Bâlea - Curmătura Bâlei (2150 m), o urcare susținută, urmată de o altă urcare la fel de susținută până în Șaua Paltinului (2365 m).Timpul este bun, motiv pentru care, pe scurta coborâre spre Valea Pisicii, mă opresc la pârâul cu același nume și servesc „cafeaua”. Rece, dar bună.Cu imaginea celor trei vârfuri în prim plan, motivația este mare. Ziua este destul de însorită.Traversez o zonă accidentată spre Șaua Doamnei, pe sub Vârful Lăița (2397 m).Când mă apropii de zona tehnică a Șeii Lăițel (2290 m) am parte de o surpriză greu de văzut. O marmotă îmi traversează calea și pentru câteva minute mă lasă să o filmez. Acolo, în spațiu îngust, de necrezut.Astfel de momente îți dau un alt elan.Cobor la baza Vârfului Lăițel și apoi încep urcarea susținută spre vârf, la fel ca până acum, fără oprire. Ceasul arată doar 1h48', ceea ce nu este rău.

Din vârf privesc ca la televizor imaginea celor trei vârfuri, dar și drumul până acolo. Mă uit la ceas, îmi fac un calcul unde trebuie să ajung în următoarele 15 minute și tot așa.Coborârea de pe Lăițel în prima parte este abruptă, pe alocuri chiar dificilă datorită ploilor și zăpezii care schimbă an de an configurația potecii.Dar până la Lacul Călțun mai am de coborât și urcat, așa că mă mișc.Trec pe lângă refugiul gol, apoi pe lângă lac și mă opresc la peretele stâncos din dreapta din care se țârâie niște apă. Încerc să umplu paharul, dar geometria nu mă ajută. Deși aveam apă la mine, îmi place să servesc din astfel de surse.Urmează urcarea pe lespezi până în Portița Călțunului (2259 m), care se desfășoară normal, iar apoi intru în febra vârfului Negoiu.Aleg Strunga Doamnei (2348 m) pentru siguranță și cartografierea potecii care face legătura cu Vf. Lespezi.Ocolesc Vârful Dintre Strungi și chiar sub el, un alt izvor îmi face cu ochiul, dar nu mă opresc să beau acum.Cu ochii după vârf și la poteca accidentată, nu privesc la ceas și aproape când să ajung pe Negoiu îmi îndrept privirea către el. Arată 3h31' de la start.

Ouch! Un timp grozav. Nici nu știu cum să mă exprim.Al 4-lea vârf de peste 2500 m a fost atins. Negoiu este al doilea vârf ca înălțime din România, 2535 m.Încep coborârea cu grijă, datorită potecii pline de colți de stâncă.Mă opresc la izvor și beau 4 pahare de apă. Urcarea nu a fost ușoară, dar am făcut-o dintr-o bucată.Când mă apropii de ieșirea din traseul de creastă (bandă roșie) și intru pe traseul bandă albastră, scot telefonul și verific pe mapy.cz dacă aceasta este poteca.După câțiva pași am confirmarea.După o lungă coborâre și o porțiune de mers pe sub baza muntelui, traversând câteva pârâuri, încep o urcare susținută spre Vf. Lespezi chiar pe firul unui astfel de pârâu.Aici mă întâlnesc cu un băiat (Mihai) și intrăm în vorbă.Atât de abruptă este urcarea în prima parte încât nu suportă o comparație.După ce lăsăm firul pârâului în urmă, urcăm pe marginea unei stânci.Harta de pe telefon îmi arată o scurtătură prin care să ocolim Șaua Lespezi (2265 m) și o urmăm.

După 5h08' ating al 5-lea vârf de peste 2500 m, Vf. Lespezi (2517 m).Nu stăm mult aici: câteva poze, filmulețe și ne îndreptăm spre Vf. Cornul Călțunului.Gresim poteca, dar ne orientăm și găsim astfel calea.

Al 6-lea vârf de peste 2500 m era atins în 5h31'.Un timp foarte bun, neașteptat de bun. Sincer, mă gândeam la 7-8 ore doar pe dus, dar...Până la Lacul Călțun am mers împreună cu Mihai, povestind despre biciclete, trasee pe munte și sport.Pe drumul de întoarcere, în apropierea Strungii Doamnei, mi-a atras atenția un grup mare de copii (aproximativ 15) însoțiți de ghizi, care urcau spre Negoiu.La lac ne luăm la revedere. El rămâne la cort, eu îmi continui drumul de întoarcere cu gândul la o răsplată caldă (friptură, cârnați), ceva de genul.Ajung la Bâlea Lac după 10h09', la ora 17:21.

Câteva date despre a treia drumeție:

• 20.8 km

• 2192 D+

După a doua zi și a treia drumeție, datele arată așa:

• 21h29' pe traseu

• 60.1 km (64 km în realitate) parcurși

• 5243 D+

Înainte să ajung la mașină m-am oprit la una din bodegile de pe Transfăgărășan pentru a servi o ceafă de porc, un cârnat și o porție de cartofi. Cam piperat prețul, dar aveam nevoie de proteină. În plus, la mașină am servit și o conservă cu ton în ulei de măsline, luată de acasă.Stau cu picioarele în apă rece, apoi mă retrag la mașină, unde pregătesc rucsacul pentru mâine.Pentru că somnul a fost fragmentat sau insuficient, decid că este momentul să fac ceva în acest sens.Afara era senin, prin lunetă vedeam luna plină și bolta plină de stele.Somnul vine de la sine.

Ziua 3 – Vânătarea lui Buteanu și creasta Făgărașului: ziua maraton

Ziua 3 începe la 5:00, odată cu trezirea. Este încă întuneric, iar liniștea de la Bâlea Lac face ca totul să pară ireal de calm înaintea celei mai lungi zile de până acum.Servesc rapid un iaurt, cu roșie și conservă de ton. Simplu, dar suficient pentru ce urmează.La 5:24 pornesc la drum și încep urcarea în Șaua Caprei. Astăzi am cel mai lung traseu de străbătut, la care se adaugă și o ascensiune importantă: Vârful Vânătarea lui Buteanu.

După aproximativ 55 de minute ajung pe vârf. Este al 7-lea vârf de peste 2500 m din acest proiect, Vânătarea lui Buteanu (2507 m). Un moment scurt, dar intens, cu creasta Făgărașului trezindu-se sub primele raze ale soarelui.Cobor ușor de pe vârf, urc apoi pe un alt vârf aflat în drum, Vârful Capra, după care cobor pe Piciorul Caprei până reintru în traseul de creastă.Traversez pe sub creasta Arpășel-Vârtopel, unde o serie de izvoare îmi domolesc setea. Apa rece de munte îmi dă un impuls binevenit pentru ce urmează.Urmează o urcare susținută până în apropiere de Fereastra Zmeilor. Când ajung acolo, fac o scurtă oprire pentru câteva fotografii. Este senin, iar creasta și vârfurile Făgărașului strălucesc în lumina dimineții.Intru apoi cu încredere în sectorul „La 3 pași de moarte”, pe care îl traversez fără griji. Privind înapoi, îmi dau seama că seamănă într-o anumită măsură cu Custura Sărății, doar că este mai scurt.

Urmează un sector pe sub Arpașul Mic, care mă duce lângă Monumentul Nerlinger. De aici, un „pod” aproape plat mă conduce spre Vârful Paru de Fier (2316 m), pe o creastă care pe alocuri abia are un metru lățime. Cobor ușor până la baza Vârfului Arpașul Mare (2468 m).Începe a doua urcare susținută a zilei, pe care o fac fără pauză până aproape de vârf. Ajuns aici, este momentul să mă hidratez și să mănânc. Pauza este scurtă, probabil nu mai mult de 10 minute.

Un alt „pod” de creastă, de câteva sute de metri, mă duce către Vârful Mirici (2470 m). Aleg însă o potecă nemarcată, extrem de expusă și periculoasă, după care revin din nou pe traseul de creastă.Coborârea este abruptă și solicită serios picioarele.Ajung la Lacul Podul Giurgiului, acoperit aproape complet de o calotă de zăpadă înghețată. La gura de vărsare scot cana și beau apă. Este incredibil de rece, probabil cea mai rece apă din Făgăraș, simți efectiv gheața în gură.

Cu setea potolită, urmează o urcare ușoară până în Șaua Podragului, iar apoi poteca urcă aproape insesizabil pe sub vârfurile Tărâța (2400 m) și Podul Giurgiului (2358 m).De aici am o vedere completă asupra trapezului Viștea-Moldoveanu. Este ceva superb. Pajiștea alpină este în plină floare, iar peisajul pare ireal.O coborâre până în Șaua Ucea Mare (2220 m) și o urcare moderată până sub Corabia (2406 m) mă aduc din nou în fața trapezului.Poteca continuă fără mari dificultăți pe sub vârfurile Uncea Mare (2434 m) și Uncișoara (2390 m), până în Șaua Orzăneaua, la piciorul Viștei. Găsesc un loc la umbră după niște bolovani, mă hidratez, mănânc câteva curmale cu sare, îmi pun rucsacul în spate și încep urcarea.

Fără oprire, cum este deviza mea până în vârf. După 5h31’ ating al 8-lea vârf de peste 2500 m: Viștea Mare (2524 m). Savurez momentul singur, în liniștea crestei.

Drumul spre al 9-lea vârf este scurt, cu porțiuni tehnice, dar ușor de trecut. Ajung aici după 5h45’. Un timp foarte bun. Cel mai important este că nu mă simt obosit.Traseul de ieri și cel de astăzi sunt cele mai grele, atât prin diferența de nivel, cât și prin lungime.Încep drumul de întoarcere și pun accent pe coborâre, ca să evit bătăile de cap cu bășicile. Încerc să calc pe iarbă sau pământ, evit bolovanii ascuțiți și mă ajut de bețe.Drumul de întoarcere nu este mai ușor, doar că acum cunosc mai bine traseul. Deși am trecut de două ori pe aici, unele porțiuni îmi sunt încă necunoscute.Pe lângă discuțiile scurte cu turiștii întâlniți și pauzele mai dese, un moment îmi atrage atenția. La Lacul Capra, un grup de fete se scăldau în lac topless.Ajung la mașină după 11h28’, cu 28 km parcurși și o diferență de nivel de 2634 m D+.

După aproape 3 zile pe munte și 9 vârfuri cucerite, statistica arată astfel: 

32h57’ petrecute pe traseu, 

88.1 km (92 km în realitate) 

7877 m D+.

De data aceasta nu mai zăbovesc mult la Bâlea Lac. Savurez doi cârnați și o porție de cartofi, apoi cobor în Cârțișoara, unde mă opresc la un supermarket și îmi refac proviziile. Prețurile sunt mult mai rezonabile decât sus.

Ajung cu mașina în Stațiunea Sâmbăta de Sus, unde mănânc bine, îmi pregătesc rucsacul și, când se întunecă, urc cu mașina până la barieră. Acolo îmi pregătesc sacul de dormit, pun dispozitivele la încărcat și mă bag la somn.Dorm atât de adânc încât nu simt și nu aud.

Ziua 4 - ultimele 5 vârfuri și finalul proiectului

Ziua 4 începe la 5:30. Servesc un iaurt și, la scurt timp, mă pun în mișcare.Obiectivul zilei de astăzi este îndrăzneț, dar dacă îmi reușește, închei cu succes misiunea celor 14 vârfuri cucerite în regim self support.Astăzi vor fi două drumeții pentru ultimele 5 vârfuri.

Primul traseu de astăzi este Valea Sâmbetei - Cabana Sâmbăta - Fereastra Mare a Sâmbetei - Vârful Dara și Hârtopul Darei, deci două vârfuri.

Se fac 45 de minute de când am plecat din parcare și sunt la Cabana Sâmbăta. Se anunță o zi însorită și astăzi.Aici mă întâlnesc cu câțiva drumeți, cazați la mănăstire.Ceasul îmi arată că s-au făcut 72 de ore de când am intrat pe primul traseu sau 69 de ore de când am atins primul vârf.Pe primul pisc mă întâlnesc cu două grupuri de turiști și, pentru că am trecut în față și urc prin pădure, folosesc fluierul.Primesc apostrofări de la două doamne, că sperii caprele negre și că pe Valea Sâmbetei nu sunt urși. Ca să nu stau să le explic cum stă situația, îmi cer scuze și merg mai departe.După aproximativ 2h20’ ajung în Fereastra Mare a Sâmbetei, între cele două vârfuri Bălăceni (2286 m) și Slănina (2268 m).

Perspectiva Vârfului Dara nu arată prea încrezător, deși am contact vizual cu el, este mult drum de bătut până acolo. Nu drumul în sine este problema, ci timpul când o să intru în al doilea traseu al zilei sau ultimul al proiectului, dar asta rămâne de văzut.După câteva succesiuni de urcări scurte, poteca devine aproape plată pe distanțe lungi. Ce înseamnă asta? Simplu: rulaj, fără mare efort.Dacă privești traseul, care este în mare parte vizibil, ai spune că este un semicerc; la pas el respectă forma mai multor petale de flori.Traseul de creastă trece pe sub vârfurile Bălăceni, Cheia Bandei (2381 m), Mogoș (2398 m), Iezer (2429 m), La Fundu Bândei (2454 m).Este cea mai usoara zona de creasta din Muntii Fagaras.Văile munților sunt pline de turme de oi.Traseul de creastă devine puțin accidentat în apropierea celor două vârfuri, câteva porțiuni pe stânci dar fără grad de dificultate, câteva urcări scurte și ajungem aproape de Fundul Bândei.

Aici părăsesc traseul de creastă bandă roșie și virez dreapta pe o potecă nemarcată, dar foarte bine vizibilă spre cele două vârfuri.Sunt aproximativ 500 de metri de la ieșirea din potecă și până la primul vârf.

Al 10-lea vârf atins de peste 2500 m este Hârtopul Darei (2506 m), după 3h42’.Poteca te duce direct la acest vârf după o urcare ușoară.Aici suflă un vânt foarte tare și nu prea îmi vine să stau. După câteva fotografii mă îndrept spre cel de-al 11-lea vârf de 2500 m, Dara.Acesta se află la aproximativ 300 de metri de Hârtopul Darei, într-o ușoară urcare. Timpul până aici: 3h49’.

Nu am încotro și trebuie să stau, pentru că trebuie să mănânc. Cerul senin îmi scoate în față toată creasta Făgărașului. Toate vârfurile cucerite zilele anterioare sunt acum vizibile la orizont.Drumul de întoarcere este mult mai ușor, pentru că este mai mult de coborât. După ce am plecat din Vârful Dara, mi-a trebuit o oră de mers fără pauză ca să ajung sub Vârful Cheia Bândei. Știam eu că cam atât am făcut și când am traversat Făgărașul pe creastă.1h25 minute până în Fereastra Mare a Sâmbetei, și asta pentru că pe drumul de întoarcere am întâlnit mulți turiști curioși care voiau să știe care este Dara, unde este Hârtopul, cum este traseul etc.Aproape de Fereastra Mare a Sâmbetei mă întâlnesc cu cele două doamne care m-au apostrofat pe urcare că fluier. Îmi venea să le zic că pe traseu am întâlnit 279 de capre negre, dar mi-am văzut de drum.

La coborâre, la bifurcația traseelor din Fereastra Mare - Piatra Caprei, mă întâlnesc cu protagoniștii filmului „Hoinar prin munti” și echipa lor.Erau in jur de 20 persoane, iar numarul celor care mergeau spre Fereastra Mare a Sambetei era in continua crestere.Pana la cabana numarul turistilor intalniti a fost foarte mare. Un adevarat pelerinaj.Afinele sunt coapte și, cât de mult m-aș grăbi, nu pot trece fără să mă opresc să culeg și să mănânc câțiva pumni.

Ajung la mașină după 6h44’, cu 24.9 km parcurși și 1703 m D+.

După a 5-a drumeție, în a patra zi pe munte, datele statistice arată așa: 

39h44’ petrecute pe traseu, 

113 km (117), 

9580 D+.

Pentru că am tras pe drumul de întoarcere, la mașină ajuns, aveam o foame de lup. Este ora 12:40 când părăsesc parcarea de pe Valea Sâmbetei cu direcția Platou Bucegi, Piatra Arsă.Aveam de mers 124 km, doar că timpul estimat de Google era de aproape 4h. Puțin inexplicabil la acel moment.Mă opresc la un magazin alimentar comunal de pe traseu. Iau o pâine, o sticlă mare de iaurt și niște salam feliat. Este prima dată când resimt starea de foame de când am plecat din Pitești.

Ajung în Predeal și încep să înțeleg de unde sunt cele două ore în plus. Datorită traficului de pe Valea Prahovei, aveam să întârzii cu 2h drumul până la Piatra Arsă.Deși sâmbătă, nu am ținut cont de acest mic indiciu când am recalculat ruta.Dar ajung la Piatra Arsă în jurul orei 17:00.Tocmai bine, mulți turiști pleacă și cu mare noroc, găsesc loc liber de parcare chiar la intrarea în traseu.Însă drumul până sus m-a dezamăgit, ploile din săptămânile precedente au distrus Transbucegiul.

Pregătesc rucsacul, pornesc ceasul și pornesc pe al 6-lea și ultimul traseu pentru a atinge și ultimele 3 vârfuri de peste 2500 m.Un nor negru, uriaș acoperă cea mai mare parte din Munții Bucegi.

Pentru o urcare rapidă este perfect, răcoarea de care aveam nevoie în sfârșit. Fără bluze cu mânecă lungă care să mă apere de soare. Deși rucsacul meu era ticsit cu geacă softshell cu membrană rezistentă la ploaie și kituri de tot felul. Muntele nu trebuie subestimat, iar calculele de acasă prevedeau și mers noaptea, chiar dacă practic m-am descurcat bine și nu a fost nevoie.La 17:12 încep cu o urcare ușoară spre Babele și Sfinx pe un traseu ultra aglomerat.Era puțin ciudat că eu, singur, urcam și toți ceilalți coborau.Interesante erau și poveștile lor despre drumeție pe care le împărtășeau în gura mare celor de lângă ei. De multe ori mă amuzam.

Prima oră de mers mă prinde în Șaua Șugărilor (2305 m), cu o vizibilitate foarte bună asupra celor 3 vârfuri.Norul negru s-a retras aproape complet, doar un vânt rece adia acum, dar era perfect.Ajung în Șaua Cerbului (La Obârșie 2308 m), puțin obosit și surprins de cât de mult a schimbat ploaia relieful, dar și poteca.Aici fac o scurtă pauză de masă: curmale, sare și apă. Stabilesc ordinea de cucerire a vârfurilor, să nu merg haotic.

Încep cu o urcare susținută pe lângă Stânca la Porumbelul până sub Vârful Găvanele (2472 m), iar de aici mai urc puțin, la fel de susținut, până ating al 12-lea vârf de peste 2500 m.

Vârful Bucura Dumbravă (2503 m) după 1h51’ de când am plecat din parcarea Piatra Arsă.Ce a urmat… normal, Vârful Omu fiind al 13-lea cucerit (2507 m), și privind peste umăr după o scurtă pauză, câteva fotografii și un suspin adânc, merg spre ultimul vârf de peste 2500 m: Vârful Capul Morarului (2501 m), după 2h05’. Ceasul arată 19:16 și acum încep primele calcule.

Cele două măsurători arată așa: miercuri 29 iulie, ora 6:15 încep prima drumeție. Tot miercuri 29 iulie, la ora 9:15 ating primul vârf (Peleaga). Astăzi, sâmbătă 1 august, la ora 19:16 ating ultimul vârf (Capul Morarului).Avem primul timp 85h01’ iar al doilea timp 82h01’. Acești timpi sunt realizați în regim Self Support. Nu am avut niciun ajutor. Nu m-a transportat nimeni dintr-un punct în altul, nu m-a așteptat nimeni cu mâncare, haine, apă sau alte minuni.

Drumul de întoarcere a fost odihnitor mental. AM REUȘIT. Oricât m-am străduit să prind apusul, nu a fost posibil, am mers mai repede decât mă așteptam.După ce am trecut de Babele, partener de drum mi-a fost o vulpiță cu care am împărțit niște biscuiți de care nu m-am atins aproape de la începutul primului traseu.Eram singuri pe platoul Bucegilor,singuri pe poteca ce acum 4 ore arata ca un drum din capitala la mare sarbatoare.

Cea de-a 6-a drumeție am încheiat-o cam așa: 3h58’, 16,8 km, 732 D+.

Datele de final ale celor 6 drumeții arată cam așa: 

43h42’ petrecute pe traseu, 

129.8 km parcurși (133) și 

10312 D+.