Exploratorii M - Canionul Horoabei! Spectaculos!

Canionul Horoabei! Spectaculos! (08 iun 2025)

Traseu circuit: Cabana Padina- Canionul Horoabei (traseu nemarcat)-Saua Strunga(traseu nemarcat)- Cabana Padina (banda rosie,cruce rosie)

Diferenta de nivel: 690m D+

Timp total: 5h37'

Distanta parcursa: 10.12 km. (aproximativ,am scurtat traseul cu 500 m)

Probabil cel mai frumos canion din Romania.

Ziua de duminică ne găsește pregătind intens deplasarea spre masivul Bucegi. Obiectivul nostru este Canionul Horoabei. Aveam o oarecare incertitudine asupra reușitei noastre, datorită vremii ploioase din zilele precedente, dar cele 3 ore de la Pitești spre Cabana Padina ne-au liniștit temerile. Drumul pe marginea Barajului Bolboci are trei sectoare de forestier foarte proaste.

Cu greu găsim loc de parcare pe o pajiște la 15 minute de mers pe jos de Peștera Ialomiței, plătim 20 lei și începem ultimele pregătiri. Afară era parțial senin și nu se anunțase ploaie. Încrezători pornim toți patru spre intrarea în canion. Deschid aplicațiile de orientare și ne continuăm deplasarea spre Peștera Ialomiței, trecând peste pârâul cu același nume. Acum avem pârâul în partea stângă. Scrutez cu privirea tot ce ar putea fi un semn distinctiv care să indice intrarea în traseu, dar nu se întrezărește nimic. Urcăm în amonte și trecem din nou peste Ialomița învolburată. Apar niște marcaje cruce albastră, dar sunt șterse și rare. În aplicațiile de explorare (Strava,Mapy.ch,Garmin Explorer) poteca este indicată și noi suntem în dreptul ei, doar că trebuie să trecem Pârâul Horoabei, care are un debit mare. Probabil din motivul acesta nu exista o intrare propriu zisă pe traseu pentru că apa ar muta orice formă de podeț. Peste pârâu se văd niște urme de potecă. Înaintăm in amonte și ne îndepărtăm de așa zisa intrare în traseu indicată în aplicații. Urmăm cursul apei și ajungem într-o poiana unde se află și Cabana Horoabei. Aici relieful ține cu noi și Pârâul Horoabei este spart în două astfel oferindu-ne posibilitatea să trecem peste. În câțiva pași ajungem in poteca, pentru că pământul bătătorit și cursul apei rămân singurele forme de orientare.

Intrarea in Canion.Probabil cel mai frumos canion din Romania!

Peisaje magnifice,plin de suspans,mister,actiune,tehnic,provocator...plin de apa...la SUPERLATIV

multiple cascade intr-un peisaj salbatic...

foarte frumos cand debitul Paraului Horoabe este crescut

traseul este nemarcat...la fel ca si intrarea in traseu...pentru ca apa muta mereu podetele improvizate...peste Raul Ialomita

se merge in amonte pana se gaseste o posibilitate de traversare...

Verdele viu, copacii căzuți peste potecă, bolovanii uriași acoperiți cu mușchi și sunetul apei în cădere descriu intrarea într-un spațiu încântător. Mă așteptam să fie aglomerație, sfârșitul de săptămână prelungit cu sărbătoarea de Rusalii și grămada de mașini parcate care umple drumul atât pe o parte cât și pe cealaltă erau un motiv întemeiat. Dar primi doi drumeți întâlniți pe potecă, aveau să mărească doza de incertitudine a reușitei cu relatările lor deloc încurajatoare. După ce se îndepărtează de noi, Mary se uită la mine și mă întreabă dacă am citit ceva despre acest canion sălbatic. Da, citisem multe lucruri și am văzut și câteva clipuri video, ce-i adevărat, Pârâul Horoabei nu avea debit. Încrederea în sine și pregătirea fizică mă motivează sa-mi păstrez optimismul așa că înaintăm. Relieful transformă poteca de pământ într-un traseu cu obstacole. Copiilor le place și nu vor să fie ținuți de mână. Apar stâncile, urcările și coborârile pe marginea apei sunt adevărate provocări dar nu ne lăsăm intimidați. În această porțiune suntem prinși și depășiți de doi turiști. Singurii care au trecut pe lângă noi în sens ascendent.

30 minute de mers prin padure, pe marginea paraului pana la intrarea in canion, cu urcari si coborari spectaculoase

un canion care intoarce din drum pe multi turisti...

cea mai mare cadere de apa

incepe nebuinia...

lanturi,stanci verticale,copaci cazuti....

se folosesc toate membrele...

Metru cu metru ajungem la primul pasaj dificil. După ce trecem în mersul piticului, printr-un tunel de câțiva metri prin peretele stâncos care se termină brusc intr-un hău de câțiva metri începe o porțiune de lanțuri. Mai întâi unele orizontale unde îi trec pe băieți în parte și imediat altă serie de lanțuri verticale unde purced la fel. Acum pot sa afirm, că după 30 minute merse prin pădure suntem în canion, lucru confirmat când trecem prin al doilea tunel. Acest tunel este ceva mai mare și in el este prezent un cățel care ne întâmpină bucuros. Ieșim din tunel și in fața noastră poteca continuă prin apă. Debitul ridicat face să schimbăm abordarea treceri. Aveam două opțiuni, una presupunea să traversăm cu toții prin apă, asta însemna să ne udăm cu toții, iar cea de a doua era să mă descalț și să-i trec în brațe pe copii, ultimă variantă am și aplicat-o. Am făcut prima trecere singur ca să găsesc trasa optima și să las rucsacul. Cele câteva zeci secunde prin apa rece aproape mi-au înghețat picioarele și abia am început. Să numărăm. Mă întorc, îl iau pe Max și-l trec în partea cealaltă, mă întorc îl iau pe Alex și-l trec și pe el, mă mai întorc odată sa o ajut și pe Mary. Deci, rezultatul este egal cu 7. Cele câteva minute sub dușul rece de la bloc pot spune că este răsfăț în comparație cu apa rece din pârâu. Trecem și de acest pasaj cu bine. Ajungem iar într-o zona cu lanțuri dar de data asta ceva mai accesibilă. După ce traversăm acest pasaj ne vedem ajunși într-un culoar îngust creat de versanții stâncoși. Înaintăm precauți fără a avea o perspectivă la ce obstacole avem de depășit. Mă bucur că niciunul dintre copii nu are fobii vis-a-vis de spațiile înguste că la cât de apropiați sunt pereții pot genera astfel de temeri. Întâlnim frecvent în această porțiune îngustă treceri de nivel care presupune urcări pe lanțuri și trepte de fier beton. Dar cu grijă depășim și aceste pasaje.

primul tunel...

zgomotul paraului involburat creste suspansul la traversarea pe lanturi

pe aici am traversat descult...pana la urma ne-am imprietenit cu apa...:))

asa se trece aici diferenta de nivel...

mister si suspans....

nu stim ce urmeaza in dreapta...

scari...

cel mai lung canion...

in jur de 4 km

analizam trecerea....

hei!...tu de acolo!...nu urci?

credeam ca nu se mai termina...

Canionul se mai deschide puțin dând impresia că se termină, dar de unde? Urmează o serie de treceri de nivel pe scări mai mari sau mai mici. Cea mai lungă, era poziționată vertical. Rând pe rând flanchez copii până ajung sus în siguranță. Față de drumeția clasică pe potecă, aici copii nu au cerut pauză și nici nu se simt plictisiți, ba mai mult, cânta și jubilează. Lăsăm în urmă acele pasaje cu scări și pentru o bucată bună canionul devine mai practicabil, dar ne facem loc tot printre bolovani. Deși am încercat din răsputeri să rămânem uscați, fiecare dintre noi a "a calcat strâmb" într-un ochi de apă. Mă uit la ceas și văd că am trecut de 4 km. Mă mir, pentru că nu se întrevede niciun final. Chiar și Mary sesizează lucrul ăsta și îmi atrage atenția. Mă uit pe aplicații pentru liniștea noastră, dar nu există semnal, așa ca nu văd detalii pe hartă. Chiar cochetează cu ideea că am rătăcit traseul, că nu am abordat poteca corectă. Dar ne liniștim repede, pârâul este lângă noi.

si cand ziceam ca se termina...

mai apareau niste stanci...

Vegetația de jnepeniș își face simțită prezența, puțin câte puțin. Ăsta este un semn ca traseul prin canion se apropie de sfârșit. Într-adevăr pereții stâncoși sau distanțat vizibil lăsând loc vegetației. Doar că înaintarea prin jnepeniș este dificilă, în plus se trece de pe un mal pe altul al pârâului, iar când ambele maluri sunt bine împădurite, există doar o singură cale de a înainta, prin pârâu. Ne împăcăm cu ideea și in pasajele cu mersul prin apă duc copii în brațe pentru câțiva metri. Ca să evităm surprizele neplăcute de a ne întâlni brusc cu ursul, fluierele pe care le aveau băieții în dotare au funcționat aproape fără oprire în jnepeniș. Cum înaintam noi așa, ne apare în față, un ochi de apă flancat de niște stânci înalte care la rândul lor erau flancate de o vegetație deasă de jnepeniș. Rămânem blocați pentru câteva momente. Mă întorc în spate și caut o posibilă potecă, dar nu găsesc nicio urmă de pas. Mă uit in stânga, mă uit în dreapta nimic din ceea ce ar trebui să arate o potecă. Pe pereți stâncoși în apropierea firului de apă sesizez niște urme. Concluzia este una singură, ca să înaintezi trebuie să treci prin ochiul de apă, practic să urci pe cursul apei pe stânci. Cum eram deja ud în încălțăminte, intru în ochiul de apă și încerc să găsesc prize pe cursul apei în stânci. Din fericire sunt și urc ca pe niște trepte mai înalte. Înaintez și găsesc un loc unde las rucsacul. Mă gândesc, dacă să scot cordelina să o folosesc, pentru a avea copii de ce se ține, dar asta ar însemna să se ude zdravăn. Dacă la picioare eram uzi cu toții, parcă mai sus de genunchi nu pica bine umezeala, asta în condițiile în care nu știam cât mai aveam de mers prin canion, iar după terminarea acestuia mai ne rămânea de parcurs 5-6 km. Decid să-i iau în cârcă. O procedură ușoară, care mi-a dat posibilitatea să înaintez rapid. Îi urc pe amândoi în albia parcă betonată și merg să o ajut pe Mary. După ce traversăm acest pasaj, ajungem într-o poiană mai mare, aflată pe stânga cum urci. În față două stânci oblice, ne obturează câmpul vizual.

unul din cele mai frumoase locuri din canion...(vezi video)

aici ne-am imprietenit total cu apa... 😀

După ce trecem de ele fără dificultăți, traversăm prin mijlocul pârâului o zonă de jnepeniș și ajungem fără să ne dăm seama la finalul canionului. Aici nu existe marcaje care să arate ceva, în schimb daca ești atent, în stânga se face o potecă vizibilă, care continuă pentru 100 metri prin jnepeniș și duce spre Șaua Strungă, iar dacă mergi înainte prin apă, puțin mai sus, pe partea dreaptă se face o altă potecă, destul de vizibilă care duce spre Șaua Bătrână. Nu vă bazați pe aplicațiile on-line ca nu există semnal (orange,rds). Dacă aveți harți off-line utilizați-le înainte să intrați in canion.

aici se termina Canionul Horoabe

Noi am optat pentru urcarea în Șaua Strungă pentru că traseul de întoarcere în parcare este mai scurt cu 1,5 km. Avem de urcat un pisc scurt printr-o pajiște alpină plină de flori galbene. Cum era de intuit sau așteptat Alex vrea sa-l iau în brațe urcarea asta scurtă. Fără să ajungem la o înțelegere îl iau în brațe până trec de urcare. Până în șa, se urcă lent, facem pauze de masă, traversarea canionului a crescut apetitul pentru mâncare, doar că zona unde au cerut hrana era expusă mirosului fin al blănosului, așa că am aștept să urcăm mai sus. Am tăiat puțin traseul și înainte cu 300 metri să ajungem în șa am folosit o scurtătură pentru a ajunge în traseul banda roșie - cruce roșie, Șaua Strungă -Cabana Padina. Un traseu plin de turiști chiar și la ora 17:00. Topim o tabletă de ciocolată pe această coborâre, nu singuri ci și cu ajutor de la drumeață de 6 ani care ni s-a alăturat pe coborâre. Ajunși la mașină ne schimbăm repede și plecăm spre Pitești