Ceahlaul, Vf Toaca! Traseul Radacinilor !(29 iun 2019)

Trecem de Pasul Tihuța si intram pe DN17B cu direcția Stațiunea Durau. Ajungem la coada Lacului Izvorul Muntelui si la bifurcație facem dreapta si mergem paralel cu aceasta pe DN15 pana in localitatea Bistricioara. In localitate viram stânga si ajungem pe DJ155F. De aici aveam o vedere panoramica a masivului Ceahlăul, iar indicatoarele cu Stațiunea Durau sunt foarte dese, încât nu ai cum sa ratezi drumul. Nu găsim loc de parcare in stațiune si suntem nevoiți sa continuam pe drumul forestier câteva sute de metri, trecând pe lângă bariera. Chiar daca traseul turistic începea de la Cabana Durău, nimerim cu parcarea lângă poteca care traversa drumul forestier dinspre cabana. Este ora 6 am. Merg pana in stațiune si caut cabana rangerilor pentru a plăti taxa de 10 lei pentru intrare in parc, dar nu găsesc pe nimeni. Revin la mașina si facem ultimele pregătiri pentru intrarea in traseu.

Afara este o vreme superba. Senin, cald, perfect pentru o drumeție montana. La ora 6:18 intram pe traseul cruce roșie si înaintam ușor prin pădurea de molid pe Piciorul lui Gheronte. Se urca ușor si la aceasta ora a dimineți este liniște. Apar si câteva indicatoare cu direcțiile unde putem ajunge si orele de mers dar si afișe cu atenționare! URSI ! ! !. Ne uitam unul la altul si ne continuam înaintarea. Doua lucruri mi-au atras atenția; poteca care șerpuia printre rădăcinile groase si întortocheate ale molizilor înalți si conglomeratele din jur, care dădeau impresia de bolovani căzuți din fundația unei case sau cabane. 

Ajungem si in mica Poiana Viezuri, unde spre stânga face traseul triunghi galben. Ceva vreme am înaintat pe poteca, gândindu-mă unde ar putea fi construcția dărâmata. La un moment dat, când înaintam pe poteca, apare vadul unui parau, dar fără apa. Peste albia pârâului era căzut un molid destul de gros, se pare, după cum arata ca acest lucru s-a întâmplat in urma cu câțiva ani. Am încercat sa-mi verific starea de spirit si echilibrul, traversând albia pe buștean. Si am reușit. Continuam finanțarea prin pădurea de molizi si pe poteca plina de rădăcini. Crucea roșie ne călăuzește calea pana in zona numita La Cupe, unde intersectam traseul cu cruce albastra . De aici pana la cascada Duruitoare care este pe Pârâul Rupturi si are o cădere de 25 m mai facem 10 minute. Aici luam o pauza mica de masa. Suntem undeva la baza muntelui, mai exact sub niște stânci numite Jgheaburi. Nu știu exact care din ele  Jgheabul lui Trifan sau Jgheabul Fântâna Rece? Acum observ ca tot peretele care lua forma unor jgheaburi este format din pietre sedimentate. Nici urma de construcție cum am crezut inițial. Caut pe net sa vad despre ce este vorba si aflu ca acest munte a fost fundul unui lac din perioada glaciara si relieful este unul carstic. De la cascada urmează o urcare susținuta, puțin tehnica pana in creasta. Mai întâi trecem prin Polița Scăiuș, apoi poteca continua prin Râpa Ariniș, iar de aici urcam prin Polița Ariniș. Intersectam traseul banda albastra care vine din dreapta si după ce mai mergem puțin , trecând pe lângă Piatra Lăcrămară, aflata in stânga, cele doua trasee intersectează traseul de creasta banda roșie, lângă Cabana Dochia. In acest segment am avut parte doar de un cocos de munte care ne-a cam speriat puțin atunci când si-a luat zborul. Ieșiți in creasta avem parte de niște panorame splendide, aproape in toate direcțiile. 

Lacul Izvorul muntelui si colinele din jurul lui, vârful Toaca, undeva in fata, care era ținta noastră. Pe creasta, poteca devine una ușoara nu doar  din prisma urcușului ci si al solului, care era nisipos. Doar vântul, care sufla destul de tare, ne mai creează unele probleme, fără sa ne împiedice înaintarea. Trecem pe lângă Vârful Lespezi 1805 metri, aflat in stânga noastră apoi ajungem in Șaua Lespezi 1734 metri. In partea dreapta a poteci pe o lunga bucata de drum am mers pe lângă un afiniș întins pe o suprafața foarte mare. Mi-a atras atenția plăcutele de informare si atenționare, cum ca nu avem voie sa culeg afine. Mă uimește acesta informare, fiind prima data când întâlnesc așa ceva pe un munte. Odată cu trecerea pe lângă Piatra Ciobanului aflata in stânga poteca începe sa urce ușor, pana aproape de Cabana meteo Toaca, aflata la poala vârfului cu același nume. Daca fauna nu s-a lăsat văzută in schimb flora montana in perioada asta ne-a lăsat o impresie frumoasa. Pajiștea alpina este plina de flori. Floarea-de-Colt sau Floarea-reginei a fost in centrul atenției. Ajunși la baza conului de piramida, ca așa as descrie ascensiunea spre vârful Toaca, rămânem uimiți ca acea forma neidentificata, care ridica semne de întrebare in legătura cu ce ar putea fi, este o scara de acces spre vârf. Si dai si urca. Treapta cu treapta, ședințe foto, căscat ochii de jur împrejur, frumos. Ajungem in vârf si după ce admiram orizontul încercând sa identificam cat mai multe din peisaj, facem o serie de fotografii si începem repede coborârea. Din păcate nu reușesc sa număr treptele nici la urcare si nici la coborâre. In schimb cineva din staful unui concurs de alergare care se desfășura in acea perioada ne ajuta. 520 de trepte urcate si tot atât coborâte, o ședința completa de fitness.

Coborârea o facem tot pe poteca cu marcaj banda roșie. Daca pe urcare nu am împărțit poteca cu nimeni, pe creasta ,dar mai ales pe coborâre a fost un aflux uriaș de turiști, la care s-au adăugat si cei de la concursul de alergare. Una din cele mai frumoase porțiuni din acest traseu este trecerea printre cele doua stanci Panaghia si Altarul. Având in vedere cum s-a format acest munte ,exista posibilitatea ca aceste forme de relief sa dispară. Ajungem in Șaua Panaghia si începem sa coboram in abrupt. Aceasta coborâre pune presiune pe picioare. Trecem rând pe rând de Piatra Lata, in stânga Pietrele lui Baciu, iar in dreapta Căciula Dorobanțului (Furculița) 1504 metri si ajungem la Cabana Fântânele 1220 metri. Urmam banda roșie si la scurt timp ajungem in drumul forestier. Mai mergem aproximativ un kilometru pe drumul forestier si ajungem la mașina. In timp ce ne dezechipam se apropie de noi un Rangers si ne întreabă daca am plătit taxa de intrare in parc. In urma dialogului plătesc cei 10 lei, pentru care nu primesc nicio chitanța. Ne urcam in mașina si cu greu reușim sa ieșim din aglomerația creata in stațiunea Durau.

In concluzie:

-un traseu solicitant, dar fără parți tehnice dificile, in care obiectivul nostru a fost atins.

-cele 520 de trepte pana la vârful Toaca si afișul/atenționarea cu interzicerea culesului de afine rămân singurele lucruri unice întâlnite doar aici.

-un alt lucru fascinant al acestui traseu/poteca sunt rădăcinile arborilor care pe porțiuni mari formează trepte naturale.