Ciucas X5! (2 iul 2020)

Traseu: Drum forestier-Cabana Varful Ciucas (Crucea Albastra)-Bifurcatie Traseu Tigai le Mari (Cruce Rosie)-Varful Ciucas (Banda Rosie) 

Trebuie să recunosc, că imaginile cu acest munte vizionate de-a lungul timpului in mediu on-line, m-au făcut să-l trec pe lista de destinații favorite. Așa că la treabă! Căutat date libere prin calendar, stai cu ochii pe aplicațiile meteo, doar-doar reușim să prindem ziua acea perfectă. Și așa a fost. Pe 2 iulie la orele dimineții suntem cu toți treji și pregătiți de drumeție. Suntem în format complet, eu, Mary, Max, Alex si David. Ne urcăm în mașină și ne pregătim de drum. Dar mai avem de parcurs un drum lung cu mașina pe ruta Pitești-Rucăr-Bran-Rașnov-Predeal-Săcele-Cheia. Aproximativ 200 km grei, nu atât prin lungime cât prin faptul că majoritatea distanței este prin zona montană. In jur de 5 ore ne-a luat parcurgerea acestei distanțe și asta pentru că am întalnit camioane de tonaj mare pe drum. Max are 3 ani si Alex 6 luni, pentru ei drumul a fost plictisitor, chiar dacă pe alocuri am mai făcut pauze și au mai băgat și somn. După ce trecem pârâul Teleajan pe DN1A(poza), virăm stânga pe Valea Berii și continuam să rulăm pe drumul forestier traversând Poiana Berii. Pentru că parcarea din stânga era plină ne continuăm înaintarea atât timp cât drumul ne permite. Nu pot spune că este un drum perfect, dar se înaintează bine. La un moment dat drumul devine abrupt și ca să nu am probleme am decis să opresc pe dreapta lângă pârâu. Am mers aproximativ 1,5 km. Aici ne organizam puțin și la scurt timp plecăm la drum. Traseu cruce albastra. Mary îl ține în portbebe pe Alex, eu iau backpack-ul în spate, dar îl las pe Max să meargă pe jos, iar David fiind deja mare se descurcă cu mersul. Nu aveam date despre dificultatea traseului, dar după câteva sute de metri în usoară urcare au început niște rampe de l-au făcut pe Max să se ceară în backpack. Așa că l-am fixat în scaun și ne-am continuat înaintarea. Destul de grea a fost această porțiune de traseu. Cu Max în spate, bidon de apă, alte lucruri cred că ajungeam la 20 kg. Nici pentru Mary nu a fost ușor cu Alex. In apropiere de Cabana Vârful Ciucaș (1595 m) poteca se mai domolește. Cele 3 piscuri urcate ne-au sleit de puteri. La cabană facem o primă pauză mai mare. Vrem să intram puțin în cabană dar un dulău mare stă de straja chiar in prag. Ne facem curaj, trecem pe lângă el și așa reușim să intrăm. Cabana este mare si primitoare. Nu zăbovim mult, ci doar dăm o tura cu privirea. Ieșim afară ne orientăm puțin încotro să mergem și după ce cădem de acord să ținem poteca cruce roșie, plecăm spre vârful  Ciucaș. După câteva sute de metri parcurși facem o pauză de masă, unde mâncăm cu toții niște sandvișuri preparate acasă cu excepția lui Alex care are mâncarica lui. Se urcă domol și Max face față urcări. Ajungem la o bifurcație. În față se ridică Tigăile Mari 1844 m. Ne uităm pe gps și urmăm poteca pe partea dreaptă, bandă roșie. Acest segment de potecă pe care îl străbatem face parte din E8. Se urcă tot domol, apoi avem și o porțiune de pod, prin pădure. Trecem și de Babele la sfat și ajungem într-o zona cu urcare mai susținută. Max folosește toate membrele dar reușește să urce. După 110 metri de mers pe un fel de culme ajungem în Vârful Ciucaș 1954 m. Aici bate un vânt continuu și rece. Facem câteva poze și începem să coborâm. Pentru coborâre am ales același traseu din cauza timpului limitat. Dar la vale este mai ușor, nu întotdeauna. Vremea a ținut cu noi și în afară de vântul rece din vârf a fost cald. Ca să mergem mai repede, decid să-l iau în backpack pe Max. Trecem de cabană și începem coborârea în abrupt. Cum am ajuns pe drumul forestier, datorită înclinației mari a pantei și a greutați din spate, îmi fuge piciorul și cad aproape în fund. Max este in regula și lucrul ăsta mă liniștește, deși eu am o frumoasă julitură de peste 10 cm. Într-un final ajungem și la mașină. Îl dau jos din backpack pe Max și mă ocup să pun echipamentele în portbagaj. Max își face de cap și intra în pârâul Berii încalțat. Dar pentru că a urcat aproape tot drumul l-am lăsat să-și facă damblaua drept răsplată. Drumul spre Pitești a fost dificil pentru că Alex s-a pus pe plâns și foarte greu a reușit Mary să-l calmeze.

Concluzii:

- Munții Ciucaș sunt foarte frumoși datorită formelor lor.

- Dacă eliminăm urcarea abruptă de pe drumul forestier, în rest urcarile sunt domoale.

- M-am bucurat ca Max a facut aproape în totalitate urcarea.

- Cu siguranță trebuie să revenim aici pentru un circuit mai mare.