Creasta Pietrei Craiului! (26-27 sep 2018)

Cum ne-a venit aceasta idee!

Într-o dimineață de august,cand ne intorceam de la Brașov prin culoarul Rucar-Bran,în partea dreapta ne-a sarit in ochi proeminenta stralucitoare a  crestei Muntilor Piatra Craiului la rasarit.Am oprit instant masina si am admirat acel rasarit.Nu eram la prima experienta montana in acesti munti,atat vara cat si iarna.In timp ce admiram privelistea si scrutam cu privirea tot ce lasă soarele sa se vada,ne-a venit și ideea de a traversa acesti munti pe creasta,de la sud la nord in totalitate, nu doar o anumită bucata.

Pregatire traseu!

Am fixat ca posibila data anul 2018 lunile august-septembrie.A urmat o lunga documentare si pregatire fizica.Am pus cap la cap informatiile pe care le aveam din experientele anterioare,dar si ceea ce citeam de prin alte parti.Am sa descriu etapele de pregatire premergatoare drumetiei.

1.Pregatirea fizica!Acest traseu este unul din cele mai grele trasee din muntii Romaniei,atat prin lungimea lui(aproximativ 30 km),cat si prin tehnicitatea lui(foarte multe zone tehnice).Asa ca, pregatirea fizica nu era o optiune ci o necesitatea pe care am tratat-o corespunzator.Multe ore de alergare,atat in sezonul cald cat si in cel rece.Pe langa alergat un alt sport practicat frecvent a fost si ciclismul.Suficient,spun eu, pentru drumetia asta.Distante alergate 5k/10k/15k/20k.

2.Sa fie august sau septembrie? Dupa cateva discutii cu  membri echipei in urma repetatelor analize,am decis sa mergem in septembrie.De ce?Se cunoaste faptul,in general montaniarzii stiu,ca Muntii Piatra Craiului,in zona de creasta sunt lipsiti in totalitatea de izvoare sau orice alte surse de apa,iar luna august fiind una foarte calduroasa,ar fi trebuit sa luam la noi foarte multa apa,asta insemna rucsacuri grele.Am pierdut in schimb cateva zeci de minute de lumina.Cu cat te departezi de ziua solstitului, ziua pierde din marime in detrimentul nopti.Totodata am mizat pe un septembrie mai racoros pentru a scadea consumul de apa.

3.Locul de start!Desi am facut o analiza detaliatat si oricat de bine ne-am fi pregatit fizic,ne era imposibil sa-l traversam intr-o zi si cu rucsacuri grele in spate,asa ca am decis pentru doua zile.Aveam doua optiuni de start,una din localitatea Argesana Dambovicioara si a doua din localitatea Brasoveana Zarnesti.Cum pe culoarul Rucar-Bran nu exista decat un singur mijloc de transport(autobuzul) cu programul lui,in care nu ne incadram oricum am fi mers,am decis sa ducem la Zarnesti un autoturism si sa-l lasam acolo,cu apa,haine si ceva mancare si sa facem deplasarea de la Pitesti spre Dambovicioara cu un alt autoturism.Aceasta optiune era cea mai la indemana.Planul era:plecam din Pitesti la ora stabilita,cu rucsacii in portbagaj,ajungem la Dambovicioara,incepem urcarea,traversam muntele de la sud la nord,ajungeam la Zarnesti,ne urcam in masina,ne intoarcem la Pitesti,ne abateam de la drumul national spre Dambovicioara cativa kilometri pentru a recupera si cealalta masina si gata.A mai existat o varianta si anume cazarea in Dambovicioara la start si Zarnesti la sfarsitul drumetiei.Dar varianta cazari a picat datorita costurilor ridicate totale ale drumetiei.Noi voiam sa raman intr-o zona accesibila din punct de vedere financiar.

4.Rucsacurile si restul echipamnetului!Nu pot spune ca am pus accent pe un echipamnet anume sau un produs special,in afara apei,desi muntele nu trebuie niciodata subestimat.Rucsacii contineau ceea ce trebuie pentru o drumetie de doua zile,fara cort.Punctul de odihna era stabilita la refugiu Grind 2,in conditii de bivuac.Echipamentul vestimentar;incaltaminte de drumetie,pantaloni toamna-iarna,tricouri tehnice sintetice,doua perechi de sosete,polar,geaca dubla anti plaoie si vant,fes dublu,manusi.Echipamente auxiliare;saci de dormit rezistent la temperaturi pe minus,izomat,frontale,butelie si mini arzator,bete,trusa medicala,harta,busola,gps,lampa iluminat,etc.Mancare;cateva conserve pe care le-am impartit intre noi pentru a nu fi greutate prea mare intr-un rucsac,sandvisuri si batoane de ciocolata.

5.Vremea!Cu cat se apropia ziua de start,frecventa cautarilor pe site-urile de specialitate despre vreme ,pe care nu vreau sa le enumar acum,crestea.Studiam vremea si de cateva ori pe zi.Si pe buna dreptate vremea este foarte importanta,chiar determinanta intre a reusi si a esua.Dupa cum o sa cititi in descrierea drumetiei noi am prins cea mai racoroasa noapte de septembrie din ultimii ani.La data de 26-sep-2018 temperaturile din acea noapte la refugiul Grind 2 fiind de -9 grade si resimtita -13 grade,datorita vantului.

6.Logistica!Cum a mai spus la punctul 3,pe 25-sep-2018,am plecat cu masina personala spre Zarnesti.In localitatea Bran am facut stanga de pe DN73 pe drumul judetean DJ112H,care la acea data era in procesul de asfaltare.Din Zarnesti am mers pana la intrare in Parcul National Piatra Craiului unde am lasat masina.De aici m-am intors pe jos in Zarnesti cativa kilometri,de unde am luat un autobuz local(cursa regulata cu orar) spre Brasov.Din fericire acesta a avut trecere prin autogara Bartolomeu unde am coborat.Cu putin noroc am prins un maxi-taxi pana la Campulung-Muscel,iar de aici spre Pitesti un alt maxi-taxi(cursa regulata cu orar)

Prima zi!

Ne trezim pe la 5:00 si ne echipam. Il asteptam pe prietenul Ionut sa vina sa ne ia de acasa.Afara este racoare.La ora 6:00 suntem in masina,eu ,Mary si Ionut.Facem deplasarea intr-un cartier al Pitestului pentru al lua si pe al patrulea membru al echipei,Alexandru.La 6:30 parasim Pitestiul spre localitatea de start Dambovicioara.Pe la 8:30 iesim de pe DN73 in localitatea Podu Dambovitei si facem stanga pe DJ730 spre Dambovicioara.Mergem aproximativ 1,5 km pe un drum ingust si ajungem la intrarea in Cheile Dambovicioarei si implicit la intrarea in Parcul National Piatra Craiului.Traseul nostru ,marcat cu bulina rosie incepe chiar de aici de la bariera in partea stanga.Exista si cateva locuri de parcare,unele chiar amenajate.Bulina este mare si vizibila din aproape orice pozitie.Era ora 9:13 cand facem poza de grup si luam startul spre ceea ce numesc eu,cel mai greu traseu montan din Romania.

Traseul incepe cu o urcare abrupta si sustinuta de aproximativ un kilometru printr-o zona partial impadurita pana se ajunge in Plaiul Mare.Din putinele zone unde padurea ne permitea,arucam o privire in spate pentru a vedea localitatea Podu Dambovitei cum isi face aparitia sub soarele dimineti.Era senin. 

Din Plaiul Mare urcarea se mai domoleste,ocolim vf. Pietricelei si continuam aproximativ inca un kilometru si ceva prin Culmea Pietricelei traversand poieni mai mari sau mai mici,despartite doar de cateva randuri de pomi.Eram la altitudinea de 1221m.Traseul este marcat corespunzator pe toata aceasta portiune.Traversam Culmea Prepeleacului si dupa doi  kilometrii si ceva de urcare usoara,ajungem in Culmea Stanelor ,unde marcajul dispare.A trebuit sa mergem o portiune de poteca printr-o poiana destul de mare doar intuid posibilul marcaj si urmarind busola.Cainii ne-au mai animat si ei aceasta portiune de drum. 

Intr-un final cand ne apropiem de padure,aproape sters se zareste pe un copac bulina rosie,iar dupa alti cativa zeci de pasi si alte buline rosi.Respiram usurati si exclamam,nu ne-am pierdut!Facem si o prima pauza de masa,unde devoram cate un sandvis si un baton de ciocolata.Eram la 1500m.Dupa 15 minute de odihna,incepem ascensiunea.Cu cat urcam mai mult, prin diversele ochiuri de padure crestele Bucegilor si ale Muntilor Iezer-Papusa erau mai proieminente(vizibile). 

Dupa cateva coborari scurte si urcari la fel de scurte mai putin inpadurite ne-am apropiat de o zona de padure de fag,unde bulinele rosii au inceput sa fie rare sau chiar deloc.Am pierdut ceva timp cautand pe la aproape fiecare copac din acea zona unde ar putea fi bulina rosie.Poteca lipsa,buline lipsa.Desi ne-am impartit si ne-am distantat usor,nu am gasit nici-un marcaj cu bulina rosie.Am luat decizia sa continuam,folosind busola si intuita.Am traversat o zona foarte dificila,cu copaci grosi doborati de vant si cu vegetatie foarte deasa.Cu greu ne-am facut loc prin acel desisi.Am mai mers pret de 200 metri  doar dupa busola si in fata noastra ca o salvare ca suntem pe drumul ce bun a aprut undeva pe un trunchi de fag bulina rosie.De aici o poteca larga unde putei merge om langa om a continuat pana in Poiana Pietrica. 

Marcajele au aparut si ele destul de dese.Ajunsi in Poiana Pietrica pe la 14:28 avem contact cu prima salbatciune.Prin tufisurile umede din poiana,o vipera de culoare neagra cu un sisit ingrozitor ne-a semnalat prezenta.Am ocolit-o fara sa o dernajam decat cu o fotografie,apoi undeva mai sus pe muche am facut o pauza mai mare cu ochii in patru. 

De aici vedeam toata creasta Muntilor Piatra Craiului,dar si Muntii Bucegi,Muntii Izer-Papusa.Erau albi de la prima zapada a anului.Dupa pauza binemeritata si sedinta foto,am lasat in urma padurea de foioase si am continuat ascensiunea printr-o padure de brazi spre vf.Pietrica. 

Ne apropiem de finalizarea primei grupe din masivul Piatra Craiului.Piatra Craiului este impartit in trei grupe.Pietrica in partea de sud unde eram noi,Piatra Craiului Mare(in zona centrala) si Piatra Mica in partea de nord.Din punct de vedere turistic este impartita in doua parti;Creasta Nordica,intre vf.Turn si Saua Grindului si Creasta Sudica intre Saua Grindului si Saua Funduri.Prima grupa si anume Pietrica fiind prea putin cutreierata de montaniarzi,pentru ca nu este asa spectaculoasa.

Aprope de intrarea in padurea de brazi un cocos de munte a facut sa ne bata inimile in pipet mai repede,atunci cand si-a luat zborul brusc, dintr-un tufis.Cu cat inaintam mai mult,urcusurile deveneau din ce in ce mai abrupte si dupa o jumatate de ora de mers,uita-ne ajunsi in vf. Pietrica la altitudinea de 1764m.De aici traseul continua pe creasta,urcusurile si coborasurile fiind precum dintii unui fierastrau.Trecem de La Arsuri 1859m,apoi de Saua Funduri 1896 m care marcheaza intrarea in zona centrala a Muntilor Piatra Craiului si ajungem la altitudinea de 2018 in vf. Funduri,unde facem inca o pauza si cateva poze cu tricolorul. 

Odata cu altitudinea se schimba si climatul.Deja apar primele semne ale ghetei pe zmocurile de iarba,dar si pe jnepenisi.Totul in jurul nostru capata culoarea alba.Jnepenisul era inghetat precum erau descrise padurile in basme. 

Dupa ce trecem de vf. Pietrei 2098. si vf. Lespezi 2142 m o turma de capre negre se zaresc pe Coama Lunga.Pasteau linistite si nu pareau deranjate de prezenta noastra.Era ora 20:08 cand trecem si de Coltii Grindului aproape de intuneric.In fata noastra apare si refugiul Grind 2(asa cum este cunoscut de turisit).Ajungem la refugiu,dupa ce trecem prin Saua Grindului,bucurosi dar istoviti de traversarea Crestei Sudice.Pe marcaje nu se putea distinge nimic.Startul de gheata era de 20 cm.La orizont orasele de la poalele muntelui erau deja luminate. 

Conform prognozelor meteo,seara asta trebuia sa fie minus -13 grade si asa a fost.Deschidem usa si intram in refugiu.Scapam de vantul aspru si in cateva minute incepem operatiunea de schimbarea hainelor.In interior temperatura era de un grad.In unele descrieri gasite pe site-urile de specialitate se spunea ca usa refugiului se inchide ermetic.La fata locului adevarul era altul.Chiar daca se inchidea aceasta nu ermetiza.Ramaneu diferente de cativa centimetri intre toc si usa.Norcoul nostru a fost ca am gasit o folie de celofan foarte mare,pe care am folosit-o sa izolam usa si pe parcursul nopti desi afara erau -12 grade masurat,in interior aveam doar 0 grade.Asa a ramas temperatura in interior pana la rasaritul soarelui.Am cazut de acord ca daca temperatura scade sub 0 grade in interior,coboram la refugiul Grind 1(1610 m) pentru a nu ne pune sanatatea in pericol.Sacii de dormit si hainele termice ne-au ajutat sa depasim aceasta perioada si sa dormim oarecum linistiti.In plus,am folosit mini arzatorul si butelia sa facem cate un ceai si sa incalzim cateva conserve. 

A doua zi!

La 7:15 ne trezim toti aproape deodata.In interiorul refugiului era cald,termometrul arata 10 grade.Odata cu rasaritul soarelui,pe care l-am ratat,aceasta a incalzit tabla refugiului,crescand astfel temperatura in interior,desi afara,temperatura indica -4 grade.Era bine pentru ca nu mai batea vantul.In urma unei mici sedinte, inainte sa abordam Creasta Nordica pritenii nostri Ionut si Alexandru decid sa abandoneze traseul,coborand spre refugiu Grind 1 si de aici mai departe spre Cabana Brusturet si Cheile Damboviciorei,urmand un traseu marcat.Traseul pana aici a fost destul de greu,noaptea nu a fost chiar usoara,iar Creasta Nordica ce urma,era destul de tehnica si la fel de solicitanta ca si cea Sudicia.Dupa ce ne luam la revedre,eu cu Mary ne continuam traseul,abordand fiecare portiune cu mare atentie.La scurt timp dupa ce plecam de la refugiu,o turma de capre negre ne insoteste pana aproape de vf La Om(Piscul Baicului) 2238 m.Sunt pentru a treia oara aici,in acest varf.Facem cateva fotografii si plecam mai departe.

Creasta Nordica are aceiasi forma de relief cu cea sudica.Urcari,coborari abrupte si tehnice.Gheata depusa pe stanci ne-a creat ceva probleme la prize,dar le-am abordat cu atentie.Am trecut rand pe rand peste mai multe varfuri;vf. Caldarii Ocolite 2202 m,vf. Sbirii 2220 m,vf. Timbalaul Mic 2210 m,vf. Timbalaul Mare 2177 si intr-un final in jurul orei 11:44 ajungem la vf. Ascutit 2150 m. Dupa o coborare mai lunga si urcari mai scurte,ajungem la vf. Padina Popii 2025 m.Totoadata pierdem si altitudine.Pe acest sector de drum ne-am intalnit cu mai multi turisti,este mai popular.Pe la 14:30 eram deja pe vf. Turn si admiram frumoasa priveliste oferita de acest ultim bastion al Pietrei Craiului.In plan apropiat Zarnestiul,iar in departare podisul Transilvaniei si orasul Brasov.Dupa o pauza scurta si bine meritata,avem in fata o coborare foarte tehnica,cu portiuni de via-ferrata.Ajunsi la baza bastionului,un indicator din Saua Crapaturii ne spune ca mai avem 20 minute pana la Cabana Curmatura 1470 m.Aici ne bucuram de reusita in felul nostru. 

Intram pe traseul banda galbena care leaga Cabana Curmatura de Zarnesti si in aproximativ doua ore de mers lejer ajungem la Fantana lui Botorog.Drumul forestier pana la Cabana Gura Raului si o bucata de asfalt pana la locul unde am parcat masina l-am parcurs intr-o jumatate de ora. 

Ajunsi la masina,ne-am echipat corespunzator,am meditat ceva vreme la reusita noastra si am plecat spre Pitesti.Desi greu si abia terminat,imi doresc sa-l mai fac odata,poate primavara sau vara,oricand,cu siguranta, acest munte are mereu ceva de aratat.