Macar Vf. Lespezi ! (05 ian 2025)

Traseu:  Piscul Negru-Stana Lespezi-Piciorul Lespezilor -Vf. Lespezi si retur (punct rosu)

Diferenta de nivel:1376 m D+, 6h10' urcare,3h coborare.

Cornul Călțunului pentru mine Lespezi pentru Mary. Cu acest gând ne-am pus în mișcare. De câte ori am urcat la Vf. Lespezi am ezitat să merg și la Vf. Cornul Călțunului din diverse motive. Acum când mi-am propus să urc la toate vârfurile de peste 2500 metri atât iarna cât și vara situația îmi cere să abordez și acest vârf. Din nou pe drum spre roza vânturilor. Oricare ar fi motivul unei drumeții, mișcarea în sine este una benefică, chiar și într-o zi geroasă cum se anunță. Urmăresc de ceva timp vremea pentru datele de 4 -5 ianuarie și singurul inconvenient pare să rămână temperaturile scăzute încadrate între valorile (-11C° și -19C° cu un realfeel de până la -25C°). În plus studiez pe harta meteo unde se formează curenții și din ce parte bate vântul și astfel se conturează data de 5 ianuarie ca fiind optimă pentru ascensiune.

Cum mersul noaptea pe munte nu este unul din punctele forte a lui Mary, decid să începem drumeția pe la 8:00, când afară este lumină bine. Ajunși la Piscul Negru, începem echiparea pe un ger destul de apăsător, iar în câteva minute suntem la intrare în traseu. Aduc în discuție un mod aparte de abordare a ascensiuni spre vârf încât sa-i pară ușor de urcat, împărțind traseul în mai multe segmente. Este vorba de o distanță de aproximativ 5,4 km cu peste 1300 m D+. Primul segment este de la Piscul Negru până la ieșirea din pădure. Al doilea segment este de la ieșirea din pădure până la stâna Lespezi. Al treilea segment continua de la stâna Lespezi în Piciorul Lespezilor. Segmentul 4 și 5 sunt doua piscuri solicitante. Segmentul 6 este "traverseul", acea bucata de rocă care se ocolește vara și se trece peste, iarna. Segmentul 7 este asaltul final până în vârf.

Ezităm să ne punem colțari deși zăpada este prezentă de la intrarea în traseu și asta pune presiune pe picioare. Fiecare pas aduce un plus de instabilitate, poteca fiind cu porțiuni înghețate, zăpadă moale, pietre ceea ce ține mușchii picioarelor într-o continuă tensiune. Primul segment începe cu o urcare în abrupt destul de solicitantă. Eu mă opresc și îmi pun colțarii și asta s-a cunoscut imediat, Mary preferă să meargă fără și asta îi îngreunează înaintarea. Facem câteva pauze pentru regrupare. Aproape de ieșirea din pădure decide și Mary să pună colțarii. Primul segment complet, prin pădure, are 1,2 km. Dacă nu este gestionat bine efortul, în această porțiune, există posibilitatea să clachezi. Intrat în segmentul 2 de drum, aveam să ne confruntăm cu o zăpadă parțial înghețată care ne dădea posibilitatea să mergem pe deasupra, dar și porțiuni cu zăpadă moale în care ne afundam până la genunchi. Aceste porțiuni sunt cel mai dificil de traversat pentru că te încetinesc mult. Și în acest al doilea segment se urcă tot din abrupt, doar că este cea mai scurtă bucată dintre toate. Ajungem la stână și intrăm pe verandă. Soarele strălucitor oferă lemnului de brad din care este făcută stâna o nuanță aparte. Câteva cadre foto sunt tocmai potrivite.

Nu pierdem mult timp și începem să urcăm din nou. Încercăm să aplicăm niște tehnici de urcare pentru a găsi o cadență care să ne permită o înaintare bună. 50 pași cu un minut pauză. Am aplicat-o de câteva ori consecutiv, apoi am revenit la abordări separate. Pentru Mary era prea mult, pentru mine, mult prea puțin. În felul nostru am ajuns pe culme în Piciorul Lespezilor. Aici facem o pauză mai mare pentru că urmează doua piscuri destul de solicitante. Afară s-a încălzit binișor, chiar dacă temperatura era pe minus. Lipsa vântului a fost o surpriza plăcută. Începem urcarea primului pisc, calcând aproximativ pe singurele urme existente spre vârf. Ne apropiem de jumătatea urcări și privind în spate zărim alte persoane care ne urmează. Acest lucru îi dă încredere lui Mary. Aproape de terminarea primului pisc, ne întâlnim cu un cuplu care coboară de la vârf și ne dăm la vorbă. Urmele proaspete pe care le-am întâlnit de când am intrat pe traseu erau ale lor. Schimbul de informații decurge normal, din ambele sensuri. Aflăm că la vârf suflă vântul foarte tare, iar că pentru trecerea de piscul pietros au folosit cordelină. Facem schimb de profile fb, ne urăm drum bun și unii continuă să urce, alții să coboare.

Începem urcarea celui de-al doilea pisc care se termină la "traverseu". În acest segment suntem prinși din urmă de un drumeț care avea o strategie de a urca, sufocantă. În primul rând urca drept, nu respecta urmele existente în zăpadă în zig-zag și făcea pauze dese.  Gâfâia de ziceai ca-i locomotivă cu aburi. Deși, la felul cum urca, mă așteptam sa-l văd destul de repede pe ultimul segment spre vârf, s-a lăsat așteptat. Asta ridica niște semne de întrebare. Ajungem și noi în zona stâncoasă și rămân puțin surprins de faptul că stâncile sunt destul de vizibile. În 2022 pe aici era un pod de zăpadă înghețat foarte mare. Odată cu înaintarea îl văd în sfârșit pe cel care ne-a depășit. Mă apropii de coborâre și observ ca stâncile sunt foarte vizibile iar zăpada este foarte puțină. În 2022 zăpada înghețată era într-un strat până în buza stânci ceea ce făcea coborârea mult mai ușoară. Analizez puțin coborârea și încă nu mă hotărăsc daca să cobor sau nu. Îmi venea în minte să mă întorc și să abordez trecerea pe poteca de vară, dar cei doi drumeți pe care i-am întâlnit dimineață ne-au spus ca sunt niște urme care se opresc. Probabil cineva a încercat dar, zona este foarte expusă și s-a oprit. Deci, nu este o opțiune abordarea pe ruta de vară. Mă concentrez pe coborârea piscului măsurând din priviri cum să fixez picioarele și mâinile. Arunc bețele la baza stânci, leg pioletul de mână, mă întorc cu fața la coborâre și încep să mă mișc. Fiecare mișcare este analizată și testată. După ce fixam piciorul stâng împingeam în priză să văd dacă este stabilă, apoi căutam o nouă poziție pentru piciorul drept, în același fel am procedat și cu mâinile. Partea proastă este că nu pot să înfig pioletul în zăpada înghețată, pentru că este mică. Găsesc însă o soluție salvatoare într-o crăpătură în stâncă, unde intră aproape tot pioletul și se fixează foarte bine. Aceasta fixare a pioletului mi-a dat ocazia să cobor piciorul stâng într-o poziție foarte bună și sa-l ancorez stabil în zăpadă și cu această mișcare reușesc să trec de pragul dificil. Cei câțiva pași până jos la baza stânci se pot face în siguranță pe zăpadă înghețată. Dar mai trebuia să coboare și Mary. În prima vază a fost mânată de instinct să coboare cu spatele, ceea ce este total interzis și periculos. Dar o conving destul de repede să abordeze serios coborârea și să capete o poziție corespunzătoare. Știind pașii făcuți și unde sunt prizele o ghidez de la jumătatea pragului, pentru că am revenit pentru sprijin. Era vizibilă emoția. Pun mâna pe piciorul stâng a lui Mary și îl trag ușor în jos, îl fixez în buza unui bolovan și apoi o pun să împingă în el pentru ai oferi stabilitatea și încrederea necesară. La fel procedez și cu piciorul drept. Îi arat unde să prindă cu mâna marginea ascuțită a unei stânci, după care urmează mișcarea care o aduce într-o poziție de siguranță și coborârea este aproape finalizată. Ajungem rapid la baza stânci, ne recuperăm bețele și pornim la drum pe ultimul segment al ascensiuni. Aveam 5 ore de mers, la baza stânci.

În prima parte a ultimului segment se urcă ușor. Apoi vin câteva praguri scurte chiar pe coama piciorului. În stânga pe urcare zăpada era spulberată, iar în dreapta erau cornișele înghețate. În scurtele pauze avute, îmi îndrept privirile spre stânga și-n depărtare se vede Râul Olt, Munții Cozia și Munții Buila-Vânturarița. Vizibilitatea Râului Olt este o premieră pentru mine și în general un fenomen rar întâlnit. Pe la jumătatea urcări suntem prinși de un alt drumeț. Pentru că urcarea devine abruptă, pauzele sunt destul de dese, chiar și pentru mine. Așa că avem timp să ne prezentăm și să schimbăm informații. Oboseala acumulată până aici, dar și starea vremi care s-a schimbat, prin prisma vântului care face că temperatura resimțită să fie foarte scăzută, o aduc pe Mary în pragul abandonului, deși mai erau maxim 200 metri. Acești ultimi 200 metri sunt foarte abrupți. Zăpada este mare și moale, ceea ce face înaintarea destul de dificilă. Încerc în câteva rânduri să o conving să nu abandoneze, dar numai ea știe ce poate face. O las să urce in felul ei și eu urc în creastă. Cu tot soarele pe cer, temperatura este tot pe minus, iar vântul crâncen nu îmi dă pace. Acesta a fost și motivul pentru care cei doi drumeți care ne-au depășit au coborât destul de rapid de la vârf, deși ultimul mi-a spus că merge și la vf. Cornul Călțunului. În comparație cu vremea de acum câteva zile de la vf. Negoiu, unde erau în jur de -10C°, acum la vf. Lespezi aveam cel puțin -20C°. Fac o serie de fotografii și când mă întorc o vad și pe Mary. O încurajez pentru ultimii pași, deși nu știu dacă mă aude din cauza vântului, fac câteva poze cu roza vânturilor și îmi spune că o să coboare, ca nu merge la vf. Cornul Călțunului. Aveam 6h10' de urcare, când Mary a atins vârful. Am fost de acord, faptul că ajuns măcar până la vf. Lespezi a fost o performanță mare.

Decis să ating vârful Cornul Călțunului, cobor ușor în partea stângă a Lespezilor și merg pe creastă până întâlnesc o stâncă golașă mare. Mă uit după urme și nu văd nimic, nici nu aveau cum să mai fie la cum sufla vântul. În stânga un hău și stânci cu puțină zăpadă, în dreapta un perete la 90° de câteva sute de metri. Pe unde trec, asta este întrebarea care mă frământă? Trebuia să ajung în capul unui pisc, să-l cobor, apoi să urc până la Cornul Călțunului. Vântul mă macină încet-încet, dar rezist. Din dorința de a ajunge la celălalt vârf, ezit să pun casca, mănușile groase, ochelarii de schi și chiar să închid geaca. Încerc să mă folosesc de avantajul colțarilor, să mă fixez în zăpada mică înghețată, dar fără succes. Piciorul aluneca mult și nu îmi oferă o priză stabilă. Mă prind cu ambele mâinile de marginea superioară a stâncii și proptit în genunchi reușesc să trec. Sunt tot pe creastă, mai fac câțiva pași în ideea că poate găsesc urmele care să mă coboare la baza piscului, dar la cum bătea vântul, șansele sunt 0. Însă nici zăpada nu mă ajuta, pentru că era lipsă sau într-un strat foarte subțire. Cum nu aveam cordelină, ca să mă pot asigura, decid să renunț. Poate că este mai bine să revin atunci când circumstanțele îmi permit să abordez și acest vârf. Oricum este o plăcere deosebită să revin la Vârful Lespezi, chiar poate fi folosită ascensiunea ca un antrenament.

La întoarcere trec la fel peste bucata de stâncă din creastă. Când mă uit mai atent pe unde am trecut, zăpada viscolită lasă să se vadă forma unei mâini ce pare să spună, stop. Să fi fost un semn, o premoniție, chiar nu am vedenii :)? Ajung din nou la Vârful Lespezi mă uit unde este Mary si pare destul de aproape de "traverseu". Arunc o ultimă privire ceasului și aveam 6h32' când încep să cobor. Destul de repede ajung și eu aproape de piscul stâncos. Pe porțiunea asta de coborâre mai întâlnim doua grupuri de câte 4 persoane, primii în jurul vârstei de 40 ani, iar următorul grup par a fi de studenți. Mă opresc și stau de vorbă cu fiecare grup în parte. Ne urăm drum bun și fiecare își vede de poteca lui. La "traverseu" o ajut pe Mary să urce, apoi mă avânt și eu pe bucățile de stâncă până sus. Pare mai ușor acum dar nu fără griji. După ce ne-am văzut trecuți, coborârea a fost una formală. Am lăsat-o pe Mary în față ca să-și seteze un ritm de coborâre. Reușim să ajungem la mașină pe lumină după aproximativ 3h de coborâre și 9h de drumeție. Pe coborâre nu am forțat ca să evităm căzăturile și alte probleme.

Concluzii:

-O tură, nu prea ușoară, chiar dacă nu am atins Vârful Cornul Călțunului, drumeția rămâne o reușită, mai ales pentru Mary.