Măgura Branului ! Toamna !(27 oct 2024)

Traseu:  Castelul Bran - Vf. Magura Mare (1375 m) si retur,banda rosie

Aproximativ 11 km, 833m D+, 5h38'

Ca orice om pasionat de mersul pe munte studiez sau încerc să aflu câte ceva despre ruta pe care urmează să o parcurg. Traseul prospectat Bran - Măgura Branului nu este unul foarte popular și pe internet  nu găsești multe articole, iar cele care sunt, nu abundă în informații. Din acest motiv în această drumeție am decis să plecăm de acasă puțin mai târziu. Am ales acest traseu ca să ne bucurăm de culorile toamnei și să aflam ce este o magură din punct de vedere geologic si geografic.

Așadar pe la 8:30, suntem la ieșire din Pitești cu destinația Bran. Drumul în lucru de la Fundata - Moieciu ne-a întarziat ceva vreme și am ajuns în Bran pe la 10:50. Am parcat mașina vis-a-vis de vechea vamă Bran, în dreptul unui podeț de lemn ce traversează Râul Turcu. Afară era plăcut. Ne echipăm sumar și pornim la drum după ce admiram puțin Castelul Bran. După ce trecem Râul Turcu, ajungem într-o poiană unde găsim în mijlocul ei scrumul rămas în urma Focului lui Sumedru, deloc plăcut ochiului. Scot telefonul și vreau să fac o localizare a poteci cu aplicația mapy.ch ca să putem intra pe traseul corect. Poteca traversează o muchie parțial pietroasă ce avea să ne scoată primii stropi de transpirație cu un urcuș susținut. Problema suplimentară apărută, erau frunzele foioaselor care au cazut peste rădacini, astfel acoperindu-le și creând adevărate capcane. Oricât de bun cățărător ai fi, nu ai cum să eviți alunecarea. Copii, încălțați cu ghete de drumeție merg ca în zicală "un pas înainte și doi înapoi". Nu putem asista pasiv la acest declin și ne implicăm oferindu-le copiilor ajutorul necesar. Oricum și cu ajutor, pauzele erau destul de dese.

Găsesc o potecă, care nu apare pe harți, undeva în parte dreaptă când urci, care duce la un punct de belvedere, ceva mai aparte, pentru o vizualizare mai amplă si de altitudine a Castelului Bran.  Odată ajunși în muchie urcușul se mai domolește și poteca devine mai practică. Dar până ajungem în prima poiană mai avem de trecut 3 praguri. Cam așa arată o magură. O proeminență deluroasă sau stâncoasă, cuprinsă între cele două lanțuri muntoase (Munții Bucegi și Piatra Craiului) separată de acestea, de râuri. Traversăm prima poiană pe margine, iar în micile pauze ne întorceam privirea spre înălțimile Bucegilor. Ne afundăm din nou în pădure. De data aceasta pădurea fiind de conifere, poteca este plină de conuri, ceea ce le-a distras copiilor atenția de la înaintare. Au renunțat și la întrebarile devenite obsesive, datorită frecvenței, "cat mai avem?", "mai avem mult de urcat?". Găseau acea bucurie, pe care numai un copil o poate simți, în lovirea sau aruncarea acelor conuri încât au uitat și de noi. Dar această bucurie nu durează mult, coborâm puțin(100 m) și ieșim în a doua poiană. De data aceasta poiana este mult mai mare, iar soarele încălzea destul de bine. Dintr-o dată li se înmoaie picioare și își dau coate, dar nu din cauza soarelui arzător ci a poteci care urcă drept în sus în abrupt. Ce-i drept, o astfel de potecă pare dificilă și pentru noi adulți. Si eu, urăsc genul ăsta de urcări care stoarce toată energia din tine. Norocul nostru a fost că în această poiană ne-am intersectat cu foarte mulți drumeți, unii coborau, alții urcau. Cel mai numeros grup care numară 10 persoane plus doi căței, a fost și motivarea psihologică a copiilor. În grup erau și copii, iar asta la făcut pe Max să fie în frunte. Se citea din privirea lui că ar fi vrut să-și pună în practică una din abilitătile lui și anume să socializeze cu celălalt copil. Pe la jumătatea poieni întâlnim un loc de belvedere frumos amenajat cu banci și mese din lemn, care ofereau o priveliște minunată asupra Bucegilor și văilor din împrejurimi. Aici facem o pauză de masă. Copii mănâncă câte un sandviș cu șnițel, preparat de Mary acasă.

După 15 minute de pauză începem să urcăm. Urcarea este lejeră, iar la 150 metri în față poteca virează brusc dreapta la 90°. Dăm într-o altă poiana mult mai mică, ce pare că ar fi fost cândva o curte, datorită unor ziduri de piatră ce o înconjoară parțial. Coborâm ușor pe lângă pădure și ajungem la un colț de stâncă, iar ca să păstrăm poteca ne ajutăm de toate membrele. Odată traversată această zonă ajungem într-o alte poiana foarte mare. Suntem pe un fel de coamă. În partea dreaptă se vede Zărneștiul iar în stânga zona sub Bucegilor. Tot în partea stângă, dar în proximitate apar și primele case, ce par a fi locuite. Fumul care ieșea pe coș este un semn în acest sens. Avem în față un urcuș drept de 150 prin poiana, apoi înaintăm spre padure în ușoară urcare. Frunzele rugini, care acoperă poteca ne indică faptul că traversăm o padure de foioase (fag). Stratul gros de frunze este o adevărată capcană, mai ales că in față urmează o zonă stancoasă. Ne folosim iar de brațe ca să traversăm acest segment. În plus am sporit atenția pentru că in dreapta era un hău de câțiva zeci de metri, orice alunecare putea cauza probleme . Copii au traversat această zonă ținuți de mână. Trecem acest segment, apoi urcăm susținut în diagonală pe sub niște colți de stânci până ieșim într-o alta poiană. Această urcare a solicitat la maxim copii, care ș-au pierdut rabdarea. Întrebarea "cât mai avem?", sună acum ca o poezie cântată în cor. Sunt nevoit să scot frecvent telefonul și să le spun distanța rămasă. Simt așa o răzvratire, pe expresia feței se poate citi un singur slogan "nu mai mergem pe munte niciodată". Mai erau 200-300 metri până la vârf, dar facem o pauză mai mare. Pauză de măgura. Ne apropiem de 6 km de la start iar vârful se întrevede printre ramurile copacilor. Poteca principală trece pe sub vârf. Ultimii 200 metri sunt în ușoară urcare. Ajungem în dreptul vârfului conform aplicatiei mapy.ch, dar până la vârf efectiv mai erau aproximativ 50 metri. Caut poteca, dar nimic care să semene nu îmi apare în față. Las copii si pe Mary în potecă și îmi fac loc cu mâinile printre crengile dese si uscate în încercarea de a găsi o cale. Ajung în cele din urmă în buza stânci, ce pare vârful. Din păcate niciun semn distinctiv care să indice acest lucru nu există. Îsi fac loc și copii odată cu Mary. Zona vârfului este extrem de expusă. După 3h20' ajungem în vârful Magurei Mari (1375 m). Urmează o ședință foto, apoi cinstim câte o prăjitură măgura, că doar eram în vârful uneia adevărate, nu de ciocolată. Aveam 6,2 km de la start și 750 D+. Distanța în sine nu este un etalon exact, pentru că am ieșit frecvent de pe traseu ca să fac poze și asta este posibil să fi adaugat un plus de câteva sute de metri. Dacă am fi continuat până în Zărnești, poteca ar fi măsurat 11 km. Deci eram pe la jumătatea traseului, dar planul nostru a fost să ajungem în vârf Măgurei Mari.

Drumul de întoarcere începe imediat după ce terminăm de mâncat magura. Ceasul s-a dat înapoi și asta înseamnă că se întuneca mai devreme. Alternarea mersului prin padure și poieni a fost benefic, că atunci când soarele ne încălzea bine, răcoarea păduri era bine venită. Traversăm zona expusă din pădure cu mare atenție, după care restul poteci este abordabilă. Inevitabil vin și pauzele, dar pe coborâre înaintăm destul de repede. Oricum, nu suntem cei care stingem lumina pe poteca, din spate mai vin drumeți, pe alți îi întâlnim la intersecția potecilor. Ușor-usor ajungem la ultimul pisc stâncos, care pe urcare ne-a făcut să transpirăm. Nici coborârea lui nu este ușoară. Pe Alex îl țin tot timpul de mână, iar Max coboară mai mult târâș. Se acceptă. Odată cu apusul soarelui atmosfera se răcește brusc. Ajungem în dreptul vămi Bran, trecem Râul Turcu și ajungem la mașină. Dupa 5h38', 11,73 km și 833 m D+ copii sunt istoviți, dar dornici să dăm o tură pe lângă Castelul Bran.

Așa că ne schimbăm în haine ușoare și mergem la plimbare. Pe la 17:30, cam toate tarabele și buticurile erau la ora închideri, iar prețurile sunt destul de piperate. La taraba de suveniruri, mi-a atras atenția un aparat foto retro, dar prețul de 680 lei ar părea acceptabil doar de colecționari și nici nu părea că ar funcțional. Turiști străini domină micile trotuare din jurul castelului. La singurul butic care vinde cozonac secuiesc (kurtos) este o coadă de 20 persoane așa că facem cale întoarsă spre mașină. 

Drumul spre Pitești a fost îngrozitor. Datorita lucrarilor la terasamentul drumului național am facut 1h50' din Bran până în Fundata.

Concluzii:

-Traseul este practicabil tot timpul anului, doar trebuie sporită atenția în anumite zone.

-Marcajele sunt dese și vizibile.

-Alex a făcut traseul integral pe jos, doar pe alocuri a fost ținut de mână.

-Pe lângă traseul montan în sine, culorile toamnei au încântat ochii, iar scopul a fost atins.