Parângul Mare ! Eroi pentru NR.4 (23 iun 2024)
Traseu:Statiunea Parang- Vf. Carja (2405 m) - Vf. Parangul Mare (2519 m) (Banda Rosie) si retur pe acelasi traseu
Lungime Traseu: aproximativ 22.00 km, 10H55' ,D+1200 m
Parângul Mare ! Eroi pentru NR.4 (23 iun 2024)
Traseu:Statiunea Parang- Vf. Carja (2405 m) - Vf. Parangul Mare (2519 m) (Banda Rosie) si retur pe acelasi traseu
Lungime Traseu: aproximativ 22.00 km, 10H55' ,D+1200 m
Ne trezim pe la 4:30. Prepar cateva sandvișuri, Mary îmbracă copii iar la 5:15 plecăm spre Parâng. Cei 200 km, sinuoși ai rutei alese au mai adus aproape doua ore de somn copiilor, încât aproape de Petroșani erau cu bateriile pline. Din DN7A viram stânga și începem urcarea spre Stațiunea Parâng. În dreptul instalației de telescaun un grup de tineri îmi fac încrezători cu mâna pentru ai duce sus în stațiune, dar rămân repede dezamăgiți când virez dreapta și astfel văd bancheta din spate a mașini. Fiecare curba de nivel aduce o noua gradare. Mașina trage din greu și decid ca ultima porțiune de asfalt să nu o mai urc. Gradele curbelor de nivel de peste 20% dar și huruitul motorului pun capat urcușului. Gasesc loc de parcare în afara drumului lângă un stâlp al instalației de telescaun. Era 8:45, când facem ultimele pregătiri înainte să plecăm la drum. Ne punem pălăriile în cap, mâncăm câte o banană, pornesc dispozitivele și începem urcușul optimiști fix la 9:04. Mai erau 400 de metri de asfalt până în dreptul pârtiei, cei drept foarte abrupți. Urcăm încet și facem pauze dese. Privim siderați cum motorul unui logan care a reușit să urce panta scotea fum precum un tren cu aburi. Ne continuăm urcarea pe pârtia de schi, acum un drum plin de bolovani. În primul kilometru din traseul nostru avem aproape 300 metri diferență de nivel. Strategia era să nu forțăm copii în acest prim kilometru și să facem cât mai multe pauze pentru a dispărea ideea de urcuș. Pentru că motoarele noastre se încălzesc, dăm pălăriile jos din cap și pentru că eu eram singurul care nu stăteam jos, le adun și le țin în mână. La un moment dat, vreau să fac câteva fotografii și pentru a fixa aparatul foto, mă descotorosesc de pălarii pe balustrada de beton a unor trepte de la o cabană de pe marginea pârtiei. Copii se ridică, la fel și Mary si se pun în mișcare. Intrăm în dialog unde o să facem următoarea pauză, pășind mărunt pe panta abruptă. După câteva pauze ajungem la vârful Badea 1850 m, unde poteca se bifurcă. Înainte se urcă abrupt spre vârful Parângul Mic, iar la stânga se merge pe bandă roșie spre Parângul Mare. Timpul estimat pe indicatoare 3½ -4h. De aici traseul devine aproape plat. Urcarea fiind foarte lentă.
start traseu...
Statiunea Parang - Vf. Parangul Mare
si retur
acolo,cel mai indepartat este Vf. Parangul Mare
pe sub Varful Parangul Mic
facem strategia pentru drumetie
Pentru a implica copii în ascensiune și ai ține ocupați le atribuim rolul de căpitan. Rând pe rând pe lungimea a două indicatoare schimbau trena. Sub vârful Parângul Mic poteca virează stânga și urcă domol până în creastă. Soarele a început să pripească bine. Mary vrea să le pună pălăriile în cap și mi le cere. Am un moment de repulsie și pentru câteva secunde rămân intr-o stare de gândire profundă. Am vrut să las rucsacul jos si să mă întorc să le iau, dar Mary a zis să le las, că ar dura prea mult drumul dus-întors. Apare prima răzvrătire. Max vrea să afle cât am mers, cât mai avem de mers și unde trebuie să ajungem. Răspunsurile nu au picat prea bine, dar reușim sa-l integrăm în tură după ce au primit un sandviș și o bomboană de ciocolată. Acum urmăm traseul de creastă, care este diferit de cel parcurs iarna. Vremea este frumoasă, rar sunt nori pe cer și nici urmă de ceață. Turiști de toate vârstele pe traseu, cât cuprinde, uni ne încurajează, alți ne admiră. Înaintăm pe același principiu și trecem de o a doua bifurcație (Din traseul de creastă spre stânga se desprinde potecă spre Lacul Mija, linie galbenă). Pentru că pauzele s-au indesit decid că este timpul sa-l iau în backpack pe Alex. Oricum urma o urcare mai accentuată pe lângă vârful Scurtu. Traversăm o zonă mai plată și ne apropiem de urcarea susținută spre varful Cârja. Poteca devine accidentata și vreau sa-l iau iar in backpack pe Alex, dar nu vrea motivând ca urcatul pe bolovani îi place. Împreună cu Max au început urcușul. Privesc spre ei și arătau de parcă atunci începea drumeția. Stau aproape și îi ghidez pe unde să urce sau pe ce bolovani să pună piciorul. Partea asta le place mult. Trecem de rămășițele refugiului Cârja și urcușul devine susținut. Într-un final Alex se cere în rucsac. Un lucru bun, dar totodată istovitor (17 kg + 2 kg rucsacul + 2l apa+ 1 kg aparatul foto +2 kg haine, mâncare și alte echipamente = Valoare totala cărată în cârcă) Singurul lucru negativ al înaintări noastre este faptul ca Alex merge încet, dar nu îi poți reproșa nimic, atâta timp cât o face. Ajungem la vârful Cârja (2405 m). Avem 4 ore de când am plecat de la mașină și 3 ore de când am trecut de bifurcația din vf. Badea. Aici servim masa cu toți. Fiecare câte un sandviș. Din vârful Cârja dacă privești înapoi de unde ai venit și te uiți la ceas cât a durat drumeția, apoi privești spre vf. Parângul Mare, te aștepți ca distanța rămasă să fie parcursă în 3-4 ore. Estimativ ar fi însemnat să ajungem la vârful Parângul Mare pe 16:00-17:00. Chiar fac un calcul detaliat și îmi da undeva la 2h30' timpul până la vârf.
eu sunt capitanul !
ba eu sunt...!
pauza de masa
ocolim Vf.Scurtu 2203 m
spre Vf. Carja
pe aici ne place ...
urcare abrupta spre Vf. Carja
am ajuns la Vf. Carja
Îl iau pe Alex în rucsac și începem să coborâm de pe Cârja. O coborâre mult mai lentă. Trecem de vârfurile Stoienița 2421 si Gemănarea 2437 iar timpul spre uimirea mea este unul foarte bun. Aplicăm în continuare sistemul pauze scurte și dese, chiar dacă Alex este in rucsac. Pentru scurte porțiuni de potecă Alex a mers pe jos. Un grup de turiști de naționalitate maghiară care se întorceau de la vârf, le-a oferit recompensă două batoane de cereale, pentru efortul depus. Soarele arde la propriu, chiar dacă rafalele de vânt ne mai răcoresc. Vârful Parângul Mare vizual este din ce în ce mai aproape de noi, dar la pas mai avem ceva de mers. După ce dialogăm cu un domn de vârsta a treia, care a plecat cam în același timp cu noi, iar acum se întoarce de la vârf, avem contact direct cu ultima urcare scurtă până la Parângul Mare 2519 m. De ne crezut, intr-o 1h50' de la Cârja și 5h50' cu totul ajungem în vârf, atingem Parângul Mare. Un moment de bucurie maxim, euforic chiar, o descătușare că am atins vârful ăsta pentru care am bătut 11,2 km. În câteva minute rămânem singuri, toți cei din vârf au început să coboare. Doar câteva cadre împreună am reușit să surprindem cu amabilitatea unui turist. Mary îmbracă copii cu hanorace ca să pastreze caldura corpului și să nu resimtă vântul rece care bătea tare. Eu mă deplasez spre vârful Gruiu pentru a admira cele două lacuri. Lacul Mândra și Lacul Roșiile, vor face obiectul unei alte drumeți, alaturi de celelalte lacuri glaciare din Parâng. Mary pleacă cu băieții de la vârf, pentru că drumul de întoarcere este destul de lung. Deși prognozele meteo dădeau probabilități de 25-35% ploaie și multă ceața, chiar și unii drumeți au confirmat același lucru, la fața locului norii refuzau să acopere muntele. Veneau în proximitatea lui și se opreau, parcă le era frică să-l acopere. Un grup de turiști veniți de pe un alt traseu spre Parângul Mare s-au bucurat enorm de priveliștea oferită de vârf. Doamna mai învârstă s-a exprimat, că acum, a treia oară când ajunge aici în sfârșit se poate bucura de priveliști.
lungul drum pana la Vf. Parangul Mare
Vf. Gemanarea 2437 m
pauza
inca putin
eroiiii pentru NR.4
Lacul Mandra si lacul Rosiile in plan mai indepartat
Reușesc să-i prind din urmă puțin mai în față. Soarele bate acum din față și ne chinuie. Pauzele s-au înmulțit, cum era normal. Reușesc cu greu sa-l conving pe Alex sa-l iau în rucsac pentru o înaintare mai rapidă. Ajungem plin de speranță la prima bucățică de zăpadă. Cum le-am promis copiilor puțin răsfăț în zăpadă, acum trebuie să ne ținem de promisiune. Zona nu este chiar în regulă limba de zăpadă este în pantă, așa că decidem să coborâm la o altă suprafață mai mare. Acum da, bucuria este maximă. După joacă, greu l-am convins pe Alex să ne continuăm drumul. Lacrimi multe și promisiuni la fel de multe. Ajungem la baza vârfului Cârja. Când vi dinspre vârful Parângul Mare, urcare la vârful Cârja este mai scurtă și domoală. Totuși după atâta mers, copii au încă energie. Mă gândesc la o procedură aplicată de mine, când urc iarna pe munte pante abrupte. 10 pași, urmați de pauză. Exact așa procedez și acum. Când ajung la 10 cu numărătoarea copii se grăbesc să se așeze jos și să caștige puncte. Primul care se așează câștigă un punct. De la 10 pași am sărit la 20, că era mai rezonabil. Și uită-ne în vârf. Două ore ne-a luat ca să ajungem aici. Coborârea accidentată de la Cârja îi stimulează pe Alex să meargă tot pe jos. Ținut strasnic de mână, reușește performanța asta. Pentru a înainta mai rapid mă înțeleg iar cu el să-l mai duc un kilometru în spate. Facem o pauză mai mare în spatele vârfului Scurtu și tragem speranța că poate un nor se pune între soare și noi. Timpul trece și soarele coboară încet, dar rămâne stralucitor și arzător. Pe fața lui Alex apar primele semne de roșeală. La Max nu sunt urme așa vizibile. Deși nu simt nimic, încă, nu am cum să scap de arsură. Inițial am vrut să le transformăm tricourile în turbane pentru ai feri cât de cât, dar nu ai cu cine să te înțelegi. Am avut după noi 5 litri de apă, abia ne-au ajuns. Pe drumul de întoarcere pot spune că m-am simțit oarecum cu setea domolită, deși cred că sunt sub limită cu hidratarea. Copii au avut prioritate și pe tot parcursul traseului am insistat să bea apă. În plus dulcele pentru energie cerea la rândul lui câteva guri de apă în plus. Mary s-a abținut cât de mult a putut.
pe drumul de intoarcere,langa refugiul de sub varf
pauza de biscuiti
pe drumul de intoarcere ,spre Vf. Carja
putina joaca in zapada
greu drumul de intoarcere
grele picioarele
Ajungem la bifurcația de la vârful Badea. Mai facem un popas la bancă din semi platou pentru o ultimă pauză și o priveliște peste umăr a Parângului. Starea de spirit nu prea era bună, oricât de mult am încercat să implic copii în discuții de tot felul. Partia de schi este la câțiva pași. Caut din priviri cabana/pensiunea unde am făcut pauza pe urcare și după ce o zăresc, traversez pârtia din dreapta spre stânga și ce să vezi. Toate cele 3 pălării erau unde le-am pus. Țineau umbră la balustrada de beton. Ce oameni cinstiți, nu pot să cred că nimeni nu le-a valorificat. Un mare plus pentru această stațiune. Ultimii 400 metri ii facem pe asfalt, până la mașină. După 22 km, 1200 m D+ și 10h55 finalizăm acest traseu. Ne facem repede comozi și începem coborârea. În Petroșani la primul magazin întâlnit, opresc și fac aprovizionarea, câteva bidoane de iaurt, apa minerala, pepsi. Mai fac o oprire la o stație de alimentare cu carburant și o pornesc pe drumul de întoarcere spre Pitești. De data asta o alta ruta, prin defileul Jiului. Putin peste ora 00:00, am ajuns acasă.
dupa 22 de km
la revedere Parang
uitate aici...gasite la intoarcere tot aici...
Concluzii:
-Traseul Stațiunea Parâng - Varful Parângul Mare, nu este unul dificil. Nu are părți tehnice. Pentru cei care nu sunt obișnuiți cu mersul distanța de 22 km aproximativ poate să li să pară obositoare.
-Diferența totală de 1200 m D+ ,raportat la această distanță nu înseamnă prea mult.
-Nu există surse de apă pe creastă. Nu pot face o estimare de câți litri ai nevoie. Totul depinde de cum este vremea în ziua ascensiuni. Doi adulți și doi copii sub 7 ani, 5 litri nu ne-au fost suficienți, pe o zi însorită.
-Max a mers toată distanța de 22 km, iar Alex a depășit și el 12 km, poate chiar mai mult. Chiar dacă până la Pitești s-au mai vaitat de picioare, a doua zi alergau de zici că nici nu au fost 22 km pe munte.
-Din cele 10h55' cât a durat drumeția, 6h47' au fost de mers efectiv, restul de 4h (pauze).
-Al 4-lea vârf ca înalțime din România, Parângul Mare 2519, a fost cucerit. O satisfacție în plus este că lucrul a fost realizat împreuna.
-Despre partea cu uitatul pălăriilor pe o balustradă în stațiune și găsitul lor în același fel, nu poate decât să ma bucure. Să se fi schimbat oare, mentalitatea românească ???
- 5 bile negre, pentru că am uitat cele trei pălarii pe balustradă. "Tati,cum ai putut să...!?"