Exploratorii M - Piatra Dragoslavelor!

Piatra Dragoslavelor! Vf.Vartoapelor.Muntii Leaota!Muntele Prislopului! (18 iul 2020)

Traseu:Din DN73 sau E574 triunghi albastru la urcare pana la varful Vartoapele si coborare pana la saua Vartoapelor, unde am continuat pe traseul cerc albastru pana la intersectia cu traseul triunghi albastru(o parte din traseu aprox. 1km este comuna atat la urcare cat si la coborare).

Lungime traseu,aprox. 9km

Durata traseu: 5H30'

Altitudine maxima:1434 m

Un munte mic,doar 1434 m...dar...nabadaios(aprig)

Vremea se anunță frumoasă pentru mâine, așa ca rămâne valabilă drumeția din Munții Leaota. Mai exact urcăm în Munții Prislopului, Piatra Dragoslavelor. Un vârf proeminent vizibil din DN73 sau E574.

Dimineața zilei 18 iulie mă găsește în bucătărie preparând biberonul cu lapte lui Max și termosul cu apa caldă și pachețelele cu lapte praf lui Alex. Reușim să plecăm de acasă pe la 7:48. Ruta pâna la intrarea în traseu este Pitești - Câmpulung - Dragoslavele, aproximativ 70 km.

Traseul:

Începe chiar din DN73 pe un drum forestier parțial abrupt, triunghi albastru până în vârful Vârtoapele și coborârea am facut-o pe bulină albastră până am intersectat traseul triunghi albastru. O parte din traseu este comună. Mașina am lasat-o la intrare în traseu. Chiar dacă nu este amenajată o parcare propriu zisă, se poate parca pe drumul forestier la intrare fără să încurci traficul.

Facem ultimele pregătiri și plecăm la drum. Se merge aproximativ un kilometru pe drumul forestier până ajungem la o bifurcație. Aici urmăm triunghiul albastru și virăm spre dreapta. Max se ambiționează și merge pe jos pe această porțiune de dŕum iar Alex este extrem de curios. Își aruncă ochii de jur împrejur. Odată cu virajul la dreapta începe și o urcare susținută prin pădurea de foioase. Rar când mai gaseai câte un pod plat unde să-ți odihnești picioarele. Max se cere in backpack. Era de așteptat pe o astfel de urcare. Nu s-a schimbat nimic cu înaintarea noastră. Tot încet mergem. Zonele abrupte, copii grei, au pus ceva presiune pe picioare noastre. Dar ei erau fericiți. Se amuzau din orice și erau numai hohote. Încet, dar ajungem și la zona de grohotiș. Și aceasta tot în abrupt. Poteca traversează mijlocul acestei acumulari de bolovani și masoară aproximativ 100 metri. Calcăm cu atenție și masurăm fiecare pas. Răspunderea este mare, atât pentru mine care îl căram in backpack pe Max, cât și pentru Mary pentru că îl avea pe Alex în portbebe. Ieșim într-un fel de pisc. Decidem să facem o pauză mai mare și profităm de frumoasa panoramă oferită de acest punct de belvedere. Dacă tot stam și privim in jur, nu strică să servim și micul dejun. Niște sandvișuri cu șnițele pică foarte bine. Aerul și mișcarea amplifică pofta de mâncare, Max și David terminând în totalitate sandvișul. Totul era verde în jur iar florile de pe stânci erau în plină fluorescență. Deși altitudinea mică ne-a dat prilejul să observăm, comuna Dragoslavele și dealul Mateiașului, deja pot spune că drumeția este încântătoare. Ne ridicăm și începem să urcăm. Ajungem pe o potecă lată pe marginea unei creste stâncoase. În dreapta era hau, din curiozitate mi-am aruncat ochii și deși frumos, trebuie să avem grija. Peretele stâncos ajunge și la 200 metri. În stânga panta deși stâncoasă este împădurită cu fagi groși și nu are o înclinație așa mare. Pe jos poteca era plină de jir. Atât de mult încât puteai hrăni o turmă mare de porci câteva săptamâni. Urcarea este domolă fară un grad de dificultate aparte. Mai facem câteva pauze, moment în care constat ca Max dormea de zor in backpack, iar Alex nu era nici el departe. După ultima oprire Mary îl întoarce cu fața spre ea, semn că somnul era prezent. Ieșim în golul alpin. Se vede vârful, dar și piscul înierbat din abrupt pe care trebuie să-l urcăm până acolo. Cu pași mici și multe pauze reușim să răzbatem piscul și să ajungem in vârf. 1434 metri are acest piatră. Nu apucăm bine să ne odihnim că vântul nu ne dă pace. Ne aruncăm ochii de jur împrejur, pentru că acum avem ce admira. Munții Bucegi cu releul de pe Coștila, lanțul muntos Piatra Craiului, potcoava Iezer-Păpușa, comuna Rucăr, comuna Dragoslavele, dealul Mățău și o parte din orașul Câmpulung. Spre uimirea noastră încep să apară și alți drumeți. Începem să coborâm. Pe coborâre am ales traseul cu punct albastru. Max a vrut să meargă pe jos, acum fiind și odihnit. Însă dezlanțuit, pe coborâre, neatent se împiedică și cade. Face cateva tumbe și se oprește. Pentru cateva fracțiuni de secundă, datorită ierbi înalte s-a făcut nevăzut, dându-ne mari emoții. Nu apucă bine să se ridice că din față își fac simțită prezența o turmă de oi cu ciobani și câini. Câinii sunt foarte agresivi și se reped spre noi instaurând panică. Încep să țip la ei, să gesticulez cu bețele, astfel poate reușesc să le opresc înaintarea, dar fără ajutorul ciobanilor nu știu dacă aș fi izbăvit. În fine, ferocitatea dispare, dar mai rămân mârâielile. Trecem de turmă, dar și turma de noi și intrăm în padure. Pentru început câteva conifere apoi doar foioase. Fagul predomină pădurea. Ajungem într-o șa unde întâlnim un indicator care ne spune direcțiile unde putem merge. Începem să coborâm prin padurea de fag. Frunzele uscate care acoperă zone cu pietriș sau cioturi rotunde de crengi de pe potecă ascund adevărate capcane. Mary a reușit să atingă pământul de două ori cu fundul fără a suferi leziuni sau echimoze. Alex se trezește și el și scapă fără probleme. Ieșim din pădure și ajungem într-o poiană. Poiana Neagului, că despre ea este vorba este plină de flori, insecte și fluturi de toate culorile. Ne mai întâlnim cu o familie cu doi copii. Ne dăm la vorbă, subiectul abordat fiind copii, cum îi motivează să urce pe munte. Zâmbesc și apoi încep să râdă, spunându-ne că, le este extrem de greu. Max este în largul său, îi place să alerge prin poiană și mai ales să facă tumbe. Eu mă ocup de fotografiat tot felul de gândaci și fluturi, iar Mary îl coboară și pe Alex pe jos. Marcajele dispar, nu mai sunt vizibile niciunde, deși am scrutat cu privirea aproape fiecare copac care ar fi putut purta un astfel de semn. Din intuiție coborâm prin poiană până ajungem să intersectăm drumul forestier pe care am început să urcăm. Am întâlnit și doua zone mlaștinoase prin poiana, probabil de la pârăiașul care traversează poiana.

Ajungem destul de repede la mașină, iar după ce ne schimbăm plecăm bucuroși spre Pitești. Câteva fotografii cu imagini de pe traseu sunt înșiruite mai jos.