-25°C si supararea Papusii! (18 dec 2021)

De mult aveam în plan să fac câteva drumeții iarna. Odată, pentru că iarna oferă multe peisaje unice și, a doua oară, să testez noile echipamente (haine, colțari). Problema care apare la o astfel de drumeție este să găsești ziua perfectă (ziua liberă, zăpadă multă, soare și un partener (grup) care să îți susțină „nebunia”). Anul acesta, luna decembrie a fost bogată în precipitații, care în zonele înalte s-au transformat în ninsoare. Una dintre condiții îndeplinite, îmi zic. Munții albi erau vizibili și de la Pitești. Acum urma să găsesc timpul necesar și un partener de drumeție. Din vorbă în vorbă cu un coleg de serviciu, Marian, am ajuns să studiez un site „Pe Crestele Carpaților”. Aici am găsit un anunț cum că pe 18 decembrie anul curent se organizează o drumeție la Vf. Păpușa în munții Iezer-Păpușa. Aceasta fiind una din destinațiile pe care le aveam pe listă, am optat pentru ea.

Perfect, îmi spun în sinea mea. Din acel moment am început să mă documentez despre starea vremii. Aplicația pe care o folosesc este Meteoblue. Deschid aplicația, caut Munții Iezer și mă uit la starea vremii. Zăpadă multă și temperaturi foarte scăzute, undeva în jurul valorii de -25°C (realfeel-ul). Aceste temperaturi îmi sunt familiare încă din drumeția din 2017 de la Vf. Iezer, din aceiași munți.

18 decembrie, mă trezesc pe la 4:45, servesc un sandviș cu iaurt, apoi mă echipez și merg spre parcarea EuroMall, unde aveam întâlnire cu grupul. Ajung la 5:45, mă uit în jur și sunt singur. Încet, încet drumeții încep să sosească, încât la 6:05 eram 8 persoane. Înainte de a pleca la drum, facem o mică incursiune la benzinăria de vis-a-vis pentru mici cumpărături. La 6:15 plecăm spre Cabana Voina. Drumul până la Câmpulung a fost ușor, în ciuda faptului că noaptea au căzut precipitații. În schimb, după ce am ieșit din loc. Lerești, zăpada proaspăt căzută acoperă carosabilul, făcându-l greu practicabil.

Pe la 8:30 facem prima regrupare. O parte din grup a preferat să vină cu mașinile personale la cabana Voina, urmând să facem joncțiunea acolo. După ce cobor din microbuz, trag puțin aer rece în piept, privesc în jur și încep să mă echipez. Îmi pun parazăpezile, fesul și mănușile, pornesc GPS-ul și ceasul, stăm puțin la taifas abordând diverse teme, apoi pornim spre Cabana Cuca. Traseul, bandă albastră, aproximativ 5 ore vara, iarna... Drumul forestier până la Cuca are aproximativ 4 km, este ușor de parcurs, neprezentând mari diferențe de nivel. Ninge ușor, zăpada este așezată într-un strat subțire de 5 cm, temperatura -2°C. Brazii acoperiți de zăpadă creau un peisaj mirific. Acel peisaj pentru care iubesc să merg iarna pe munte. Era liniște, doar pașii noștri prin zăpada proaspăt așternută creează un zgomot de fundal. Micile pauze de fotografii ne mai opreau din mersul monoton. Cu cât ne apropiam de Cabana Cuca, zăpada era din ce în ce mai mare.

Ajunși la Cuca, facem o mică pauză pentru o nouă regrupare. Grupului trebuia să se mai alăture câteva persoane. Profit de această pauză și servesc un sandviș, totodată discut cu Marian, colegul meu, despre alimentație și echipamentul de iarnă. Printre noi domnește nerăbdarea de a începe ascensiunea, dar suntem nevoiți să mai așteptăm. Avantajele și dezavantajele de a merge într-un grup mare. Nici nu am terminat bine pregătirea de drum și, uite, că alți patru drumeți se alătură plutonului. Gata de plecare, ne așezăm în șir indian și începem să brăzdăm zăpada. După 100 m, virăm stânga pe potecă și începem o urcare abruptă prin pădure pe Plaiul Grădișteanu. Profit de micile pauze ale celor din față și fac câteva fotografii. Constat că bateria telefonului avea să se descarce instant de la 90% la 25%, iar la următoarea ședință foto era descărcată complet. Frigul, principalul suspect, apoi cei 3 ani de utilizare. În rucsac aveam un acumulator la care l-am conectat imediat.

După aproximativ 2 km ieșim în golul alpin. Aici zăpada măsura în jur de 50 cm. Ghidul decide să facem o mică pauză pentru a-i aștepta și pe cei rămași mai în spate să se alăture. Din inerție, fără a fi ceva voit, eram al patrulea în șir. După regrupare ne punem în mișcare. Zăpada mare ne creează probleme la deplasare, datorită înălțimii acesteia.

În fața noastră, la 200 de metri, datorită multitudinii de culori a echipamentelor de iarnă, un alt grup de circa 7-8 persoane se lupta să facă potecă prin zăpadă. Încet, încet îi prindem din urmă. Vântul, care în pădure doar adia, și-a schimbat direcția și intensitatea. La scurt timp, facem joncțiunea și chiar depășim o parte din persoanele din grupul din față. Zăpada mare este pe alocuri înghețată, datorită altitudinii de 1600 m unde ne aflăm în acel moment, ceea ce ne permite să înaintăm puțin mai repede. Pentru că ghizii se cunoșteau și s-au dat la vorbă, am profitat pentru un nou set de fotografii.

Până acum tot echipamentul avut pe mine s-a comportat conform așteptărilor. Ghetele impermeabile nu au permis zăpezii să pătrundă în interior. Șosetele din lână merinos mi-au ținut picioarele uscate și călduroase. Pantalonii dintr-un material sintetic la exterior și vătuiți pe interior mi-au ținut de cald, rafalele de vânt și temperaturile scăzute nu s-au resimțit. Cele trei straturi ale părții superioare (bluza tehnică sintetică, polarul subțire și geaca dublă formată dintr-o jachetă umplută cu vatelina la interior și la exterior o altă jachetă softshell ploaie-vânt, unite între ele printr-un fermoar) mi-au dat încrederea atât de necesară pt. astfel de drumeții, în condiții de vreme vitrege. Pe cap aveam un fes clasic, iar în mâini niște mănuși subțiri. O parte din echipament era dublat. Polar gros, fes dublu, mănuși groase impermeabile așteptau pe fundul rucsacului pt. a înlocui, în caz de nevoie, pe cele deja purtate. Parazăpezile în schimb și în mod special cea de la piciorul drept, s-au desfăcut la prinderea de sub bocanc. Și asta datorită zăpezii presate strânse în jurul ei. Dar și așa, zăpada destul de mare nu a pătruns sub pantalon. După ce l-am curățat, l-am fixat din nou pe picior.

Nu termin bine de fotografiat peisajele mirifice din jur, că dintr-odată cerul este acoperit de nori, atmosfera devine una încărcată și se pornește un viscol năpraznic, care scade temperatura la sub -20°C. Parcă eram într-un film de la Hollywood, când bestia se trezește și trimite asupra noastră tot ce are mai rău la îndemână. Păpușa s-a trezit din somn. Dintr-odată în jur a apărut agitația, mai multe voci cereau să ne întoarcem. Zăpada spulberată de vântul puternic făcea ca vizibilitatea să fie mică și înaintarea destul de greoaie. Vântul șuiera atât de tare, încât nu te mai înțelegeai om cu om. Închid geaca, pun gluga și scot ochelarii de schi. Ochelarii îmi acoperă jumătate din față și astfel sunt complet protejat.

Un episod surprinzător, cel puțin pentru mine, s-a petrecut în acel moment cu o cățelușă de culoare neagră care a urcat cu noi de la Cabana Cuca. Fiind ușoară, mergea pe deasupra zăpezii. În momentul când s-a urnit viscolul și temperatura a scăzut brusc, a intrat în panică și a început să schelălăie. Labele picioarelor i-au înghețat la propriu, pentru că a ajuns târându-se la unul dintre băieții din grupul nostru. Acesta, fără să ezite, a luat-o în brațe și a băgat-o sub geacă. Un gest excepțional.

În fața mea a mai rămas un singur băiat din grup, care a început să înainteze. Fără a mă uita în spate, am mers și eu după el. La un moment dat, după 100 de metri parcurși, ne oprim, scoatem telefoanele și filmăm această furie dezlănțuită a Păpușii. Când privesc în spate, să văd cine este în urma mea, zăresc destul de greu niște mâini pe sus, care ne arătau să ne întoarcem. Nu-mi venea să cred că trebuia să fac lucrul ăsta. Eram pregătit să înfrunt astfel de condiții, pentru asta am venit. Dar... atunci când ești într-un grup, iar ghidul și restul decid să facem cale întoarsă, trebuie să ne supunem deciziei de grup și să ne întoarcem. Coborârea a fost una ușoară, cel puțin până am pierdut ceva din altitudine. Zăpada mare pe coborâre ne oferea de data asta un imens avantaj. După ce ieșim din câmpul viscolului, atmosfera se luminează și priveliștea devine încântătoare. Brazii plini de zăpadă și muchiile versanților ce formează potcoava Iezer-Păpușa erau iar vizibili, până pe la 1700 m. Profităm iar de acest moment magic, facem poze și câteva tumbe prin zăpadă.

Ajunși la liziera pădurii, unde coborârea devine abruptă, decid că este momentul să testez colțarii. Îi scot din rucsac și îi fixez pe ghete. Îi strâng cum am învățat și fac lucrul ăsta destul de bine. Acum coborârea devine o simplă formalitate. Chiar dacă nu era gheață, iar zăpada era moale, mi-au fost foarte necesari, evitând astfel posibile alunecări și implicit accidentări. Colțarii nu schimbă cu nimic dinamica coborârii; trebuie să mergi puțin flexat și să apeși mai tare pe piciorul de sprijin.

La Cuca mă dezechipez. Strâng bețele, dau jos colțarii, parazăpezile, servesc puțină apă și al doilea sandviș, apoi cu Marian mergem la pas spre Cabana Voina.

Intrăm în cabană, la restaurant și servim câte un Pepsi, deloc ieftin (aproape 300% adaos comercial), schimbând impresii. Cu noi la masă a stat tocmai salvatorul cățelușei, al cărui nume nu l-am reținut.

Drumul spre Pitești a fost unul al amintirilor recente și gândul că poate iarna asta o să revenim pentru a reuși să îmblânzim Păpușa.