Vf.Lespezi ! HORROR ! (10 iul 2021)

 Este timpul pentru un varf de peste 2500 m.Vara,caldura mare.Ma gandesc un pic la  tentativa esuata de a urca spre Vf.Lespezi,de acum doi ani.Atunci o ceata foarte deasă și rece ne-a oprit ascensiunea tocmai cand am ajuns la stâna Lespezi.Acum, acest gand ma poarta spre Vf. Lespezi,ce-ar fi dacă am încerca din nou!?

Aduc la cunoștința acest lucru familiei și în prima faza par incantati,chiar bucuroși.Vine sfarsitul de saptamana,trezirea de dimineață este un lucru dificil în general,dar mai ales în weekend.Mersul pe munte cere insa acest lucru.Pe langa drumetia in sine,mai avem de parcurs și un drum sinuos până la Piscu Negru de aproximativ 110 km.Fiind weekend,vara exista posibilitatea ca Transfagarasanul sa fie foarte aglomerat.După ce ne imbracam,servim cate ceva,pe repede înainte si pregatim rucsacii,coboram la masina.Ne oprim la supermaketul din cartier si facem cateva cumparaturi pentru drumetie,apa,banane,ceva dulce stimulent pentru cei mici,apoi plecăm spre Piscu Negru.Prima greseala a fost facuta.Desi traseul nu este unul foarte lung,diferenta de nivel avea sa-si spuna cuvantul.Pentru o casa diferenta 1300+,hrană trebuia sa fie mult mai consistentă,avand in vedere ca cea mai mare parte din traseu copii merg în backpack și port bebe.

Exact așa cum anticipam,ajunși în zona cetății Poienari Barajul Vidraru,drumul este foarte aglomerat și așa a continuat sa fie până în zona hotelului Piscu Negru.Viram stanga și coboram în parcarea neamenajate din partea stanga a poteci.Aici facem ultimele pregatiri si la scurt timp incepem sa urcam.Am plecat de la masina in jurul orei 11:10

Traseul:Piscul Negru-Stana Lespezi-Piciorul Lespezi-Vf.Lespezi(2522 m sau 2517 m ramane de vazut ce este cu aceasta dilema).Aproximativ 12 km,marcaj punct roșu.Urcarea este destul de solicitanta chiar din prima parte.Avem de străbătut un kilometru și doua-trei sute metri de pădure.După 400 metri traversăm o poiana mica,moment în care facem deja o mica pauza.Max care a vrut să meargă pe jos s-a resimțit și a cerut să-l pun în backpack.L-am convins să meargă pe jos ca urmează o portiune de 200-300 metrii in care panta este una domoala și nu pune mare presiune pe picioare.De mana cu Mary s-a pus in miscare.

 La scurt timp suntem depasiti de un drumet foarte dinamic,ca dupa ce ne-am salutat s-a facut nevazut pe poteca in adancul paduri.In linistea ce ne-n conjoara,pe poteca,dintr-o data in fata noastra apar niste dare de sange proaspete,care au ridicat niste semne de intrebare.La cativa metri mai in fata,o bucata mare,cam de un metru patrat de piele si iar dare de sange in jurul ei.Ouh!!!Un pic de spaima si multe intrebari.Ce s-a intamplat?De la ce animal este pielea?Nu aveau sa mai treaca decat cateva minute,adica cativa zeci de pasi si raspunsurile la aceste intrebari aveau sa vina.Doi ciobani,cu doi magari care aveau in spate desagii plin cu branza si un caine de stana destul de mare,se apropie pe poteca.Dupa salutul politicos a urmat un scurt dialog despre ascensiune si la final intrebari despre darale de sange si piele.In urma cu cateva ore,mai exact la primele ore ale dimineti,ursul,un mascul foarte mare,care nu mai are frica de caini,a atacat si mancat chiar aici in poteca un pui de magareata.Dintr-o data culoarea fetei lui Mary s-a schimbat.O stare de panica s-a instalat.Trebuie sa ne intoarcem pana se lasa intunericul,spune ea.Urcarea este dificila pentru amandoi.Iesim din padure,trecem pe langa stana unde ne oprisem data trecuta si la orizont se vede varful Lespezi proeminent.Cat mai avem de urcat,am exclamat atunci.Chiar ne batea acel gand si am adus in discutie sa ne intoarcem,mai ales din pricina acelui urs si din cauza ca eram nevoiti sa facem multe pauze. 

 Il pun pe Max in backpack ca sa mai castigam ceva timp si pornim din nou la drum.Usor ne-am continuat ascensiune.Putin mai sus de stana Lespezi,traseul se bifurca.In stanga se merge pe traseul Valea Capriorului(cruce rosie) pana la Vf.Lespezi,iar in dreapta se merge pe Piciorul Lespezilor(punct rosu) spre acelasi varf.Noi am ales traseul din dreapta ca in fata noastra la ceva distanta vedeam drumeti,chiar foarte multi.Ajungem la piciorul Lezpezilor si aici avem parte de putin ragaz pentru ca o buna bucata din urcare este domoala.Max vrea sa mearga pe jos.Il preiau pe Alex pentru o bucata de drum,dar el se simte bine langa mami,asa ca ajutorul meu este in zadar.Incepe iar urcarea abrupta.Prindem din urma un grup de doua fete,contrar dinamici noastre.Am crezut ca inaintem lent,dar...Dupa cateva discutii si o portiune de drum mearsa impreuna am crezut ca ne gasim noi parteneri de drum,dar se pare ca urcarea asta spre varf este destul de anevoioasa.Dupa alte cateva pauze,si traversarea a trei piscuri,ajungem la finalul la cea mai dificila zona de pe Piciorul Lespezilor.O zona care necesita atentie sporita,dar nu dificila.Dupa ce traversam aceasta scurta portiune, dintr-o data peisajul se schimba brusc.Rosu,da vedem rosu in fata ochilor,nu varfuri,nu animale salbatice,nu suprafete cu zapada in mijlocul veri,doar rosu.Suprafete intinse de smardar sau bujorul muntelui(rhododendron) erau peste tot,de parca ziceai ca sunt puse de mana omului.Parca am intrat intr-o gradina de flori,unde totul era pus in ordine ca sa creeze un spatiu feeric.Alex care a tras un pui de somn s-a trezit brusc.Ne uitam de jur imprejur si admiram aceasta minunatie a naturi.Dupa cateva viraje scurte la stanga si la dreapta prin gradina,asa cum imi place sa compar acest peisaj, incepe ultimul asalt. 

Ascensiunea finala,putin efort si suntem acolo sus.Aerul rece ne forteaza sa imbracam copii.Max se incapataneaza si vrea sa continue pe jos,chiar daca era obosit si mai mult tara batul te sprijin,in loc sa se impinga in el.Impulsionati de aplauzele un grup destul de numeros care faceau cale intoarsa din varf,ajungem si noi.Roza Vanturilor,simbolul acestui varf,este admirata si atinsa de noi,ca recunostinta a reusitei.Pozele de grup,indentificarea varfurilor din jur,admiratul frumoaselor panorame si bomboanele m&m completeaza acest succes.Ne pregatim de coborare,era 15:58. 

Pe Mary inca o dominau acele dare de sange de la inceputul drumetiei,incat mi-a spus sa facem in asa fel,sa ajungem pe lumina la masina.L-am pus pe Max in backpack ca sa marim ritmul.Pana la Piciorul Lezpezilor totul a fost in regula,coborarea era conform planului,trecu-se doar o ora.Oboseala cumulata pe urcare,cu greutatea lui Alex ,coroborata cu lipsa alimentatiei corespunzatoare avea sa-si spuna cuvantul.Lui Mary i s-au pus carcei la picioare.Banana si apa nu au fost suficiente pentru 1300+.Pana in apropiere de stana Lespezi am incercat tot felul de combinatii,dar ele nu au tinut decat mici portiuni din traseu.L-am dat jos pe Max si l-am luat in backpack pe Alex.Am mers asa putin,pana cand s-a pus Alex pe plans ca vrea la mami.Ne-am gandit ca fiind in spate se simte singur,asa ca da jos backpack-ul,pune port bebe-ul,apoi pe Alex cu fata la mine,dar nici asa nu am rezistat decat cativa zeci de metri.Iar s-a pus pe plans.Fa-i lapte,ca aveam o doza de lapte praf pt un biberon,dar nimic.Verifica scutecul,nimic,dar pentru a elimina orice cauza l-am schimbat si pe acesta.Am incercat si varianta clasica(tâtă),a functionat ceva timp,in schimb pe Mary o dureau picioarele.Apropiindu-ne de stana,am incercat sa animam putin atmosfera care deveni-se incordata.Ca un tata responsabil,ca doar eu am vrut la Lespezi cu toata gura,l-am pus pe Max in backpack,iar pe Alex in port bebe in fata si ca peisajul sa fie complet cu un asân incarcat m-am pus si pe cantat ca sa crem atmosfera.16 kg Max + 10 kg Alex,plus restul incarcaturi din backpack,cu greutatea rucsacilor sa fi fost undeva la 30 kg.Dar ce mai conta,chiar nu resimteam greutatea..😁😁😁😁.Am rezistat asa o perioada.Ocupati cu atmosfera si concentrati pe coborare,ignoram cerul.Si ca totul sa fie complet tocmai dupa ce trecem de stana,Alex se pune iar pe plans si ca bonus a inceput sa picure.Ce facem?Ramanem la stana sa ne adapostim de ploaie sau coboram la masina?Mai aveam un kilometru si doua-trei sute de metri.Daca ramanem la stana,riscam sa ne prinda intunericul ca nu stim cat tine ploaia.Intuneric=URS.Deci,coboram 😃😃😃😃.Il iau pe Alex de la Mary din port bebe si il tin in brate pentru ca inaintam mai repede.Obiectivul nostru pe termen scurt era sa ajungem la padure,ca sa ne ferim cat de cat de ploaia care crestea in intesitate.Ajunsi in padure,in loc sa se amelioreze situatia,a inceput concertul.Norii dezlantuiti,turnau peste noi apa in cantitati torentiale.Max s-a speriat si a inceput sa planga ca a inceput sa-i intre apa pe spinare.Cum nu suporta fâsurile si celofanele,iar distanta pana la masina fiind mica,nu ne-am mai oprit sa ne acoperim.Cand Mary a iesit din raza vizuala a lui Alex,acesta s-a pus si el pe plans.Dai si fa-i sa taca.Din spate Mary,striga la mine sa o astept,sa nu o las singura prin padure.Pe jos,apele siroiau.Eu alergam,ca la o cursa de maraton montan cu Max in spate si Alex in brate incercand sa-i fac sa nu mai planga.I-am rugat sa cantam impreuna Ploua!Ploua!,chiar daca fredonam cateva cuvinte rezultatul era acelasi.Intr-un final,printr-o fereastra aparuta intre crengile copacilor se vede masina parcata si dupa ce le atrag atentia copiilor,ca uite am ajuns,se vede masina!Alex se opreste din plans.Max in schimb,dupa vaicareala "cu intratul apei pe spate",a inceput sa se vaite si ca-l dor piciorele.Decid ca dupa o cursa de aproximativ un kilometru sa-l dau jos,probabil i-au amortit piciorele.Si astfel reusesc sa-l fac sa taca.Doar ca in cativa metri iesim din padure si brusc se opreste si ploaia.Ajung la masina cu ambi copii si dai sa deschid masina,borseta de la brau lipsa.Lasa copii langa masina si dai cu alergarea la deal cam 200 metri.Borseta imi cazuse cand am desfacut backpack-ul.O strig pe Mary,dar niciun raspuns.Ma intorc in fuga la masina,o deschid si dintr-o data o zapuseala ma izbeste in fata.Perfect,exact de ceea ce aveam nevoie,caldura.Pun copii pe bancheta din spate si incep sa-i dezbrac.Trag de haine,dau jos incaltamintea,caut in rucsacurile lor hainele de schimb si incep sa-i imbrac.Pana cand ajunge Mary la masina erau aproape imbracati.Cu greu,cred,ca o sa egalez recordul asta cu dezbracatul si imbracatul copiilor😉😉.Ce este frumos,ca odata stransi la masina,toti suntem bucurosi.Bucuria nu venea de la faptul ca reusisem sa ajungem la vf.Lespezi ci ca am reusit sa scapam de ploaie.Ultima jumatate din pachetul de biscuti a disparut instant.Dupa ce bag rucsacii in portbagaj si fac un scurt inventar al lucrurilor,care sa nu cumva sa uitam ceva pe langa masina sau pe masina plecam spre Pitesti.Nu ies bine pe drumul principal,ca dintr-o data ma taie o sete crancena.Sa alergi la propriu cu copii in cârca si in brate aproximativ un kilometru a insemnat un efort destul de mare.In bidon mai aveam putina apa,care era ca si cum nu ar fi fost.Stiind de la unele iesiri cu bicicleta, pe Transfagarasan, ca sunt niste izvoare pe marginea drumului incerc sa-mi aduc aminte pe unde sunt,scrutand cu privirea partea stanga a drumului.Cand in sfarsit vad unul,trag masina cat mai aproape de marginea drumului,infasc bidonul,deschid usa si ma indrept descult spre izvor.Nu apuc sa ajung bine la izvor,ca tot din partea dreapta,dar ceva mai in fata o ursoaica cu doi pui,venea agale spre izvor.Privesc cateva secunde sa vad care este intentia si cand constat ca nu isi schimba directia ma intorc la masina.Mergem mai departe si in drum pana la Barajul Vidraru am mai intalnit cativa ursi,dar si o a doua ursoaica,tot cu doi pui. 

Inainte sa intram pe baraj,am oprit sa iau doi porumbi fierti pentru copii si un bidon de apa pentru mine.Ajungem cu bine la Pitesti.O baie calduta si somn de voie.A doua zi eram fresh,nimeni racit,nu mai existau probleme musculare.Desi la meteo nu a spus ploaie,iar pe aplicatiile de pe telefon,nici pomeneala de asa ceva,muntii ne mai arata odata ca au propia lor clima.O ploaie care a durat 30 de minute,aparuta de nicaieri si disparuta la fel de repede,dar suficient ca sa creeze un pic de panica.