Vf.Moldoveanu ! Cadoul perfect ! (26 ian 2025)
Traseu: Valea Rea-Stana Lui Burnei-Caldarea Vaii Rele-Refugiul Vistea-Portita Vistei-Vf.Vistea Mare-Vf.Moldoveanu (triunghi rosu) si retur Vf.Piscu Rosu-Vf. Galbena-Valea Galbena-Curmatura Pojarnei-Valea Rea (cruce albastra)
Diferenta de nivel:1395m D+, 10h36', circuit
O tentativă de ascensiune spre cel mai înalt vârf din România începe astăzi, pentru că nu aveam idee dacă o să reușim sau nu. Într-un anotimp iarna, atipic, cu o lună ianuarie săracă în precipitații dar și călduroasă, abordăm ascensiunea pe ruta Valea Rea. Sunt câteva rute prin care poți aborda Vârful Moldoveanu iarna și trei dintre ele presupun cel puțin două zile de trekking, datorită prezenței zăpezii în straturi consistente pe drumurile forestiere și imposibilitatea de a ajunge cu un mijloc de transport cat mai aproape de baza uriașului. Ascensiunea pe fața nordică se face pe Valea Viștei, iar pe fața sudică pe Valea Buda și Valea Rea. Pe toate văile se înnoptează la refugii sau stâne.
Astăzi încercăm o abordare directă, într-o singură zi.
La 3:30 am trezirea, fac repede un ceai și mă echipez. Cobor la mașină și la 5, profitând și de bucata de autostradă nou inaugurată ajung la Vali acasă la Vâlcele. De aici încarc echipamentul în mașina cu tracțiune 4x4 Renault Koleos a lui Vali și luăm direcția Valea Rea. De la barajul de pe Valea Rea zăpada a început să apară într-un strat subțire. În zonele în care izvoarele din versanții se revarsă peste stradă făcând poduri de gheață s-au format adevărate cratere. Traversarea acestor zone necesită atenție sporită și o mașină cu tracțiune pe toate cele 4 roți. Si asta a fost doar începutul. Odată cu înaintarea spre Stâna lui Burnei zăpada este tot mai mare, iar șanțurile care traversează drumul dintr-o parte în alte pot fi trecute doar de mașini cu garda la sol înaltă. Înaintăm încet din precauție. Pe la ora 8:00 ajungem la 2 km de Stâna lui Burnei, iar Vali hotărăște să tragă pe dreapta pentru a nu rămâne împotmolit în zăpada mare. Găsește un loc bun de parcare, parțial sub niște molizi înalți. Coborâm din mașină și luăm în piept gerul dimineții. Termometrul indica -10°C. Ne echipăm rapid că gerul strânge și la 8:28 ne punem în mișcare de la altitudine de 1346 m.
un sant transversal greu de trecut fara un 4x4!
un fel de "love"!
Parcurgem aproximativ 1,5 km până la bifurcația potecilor. Un indicator ne arată cele două trasee și timpii pentru străbaterea lor vara. Din drum, in stânga începe poteca spre Vf. Moldoveanu pe Valea Galbena, marcat cu cruce albastră, iar în dreapta, după ce traversezi Pârâul Valea Rea începe traseul triunghi rosu pe Valea Rea. Planul nostru era să abordăm urcarea pe Valea Galbena, deoarece Valea Rea este expusă riscurilor de avalanșă. Suntem la intrarea în traseu și căutăm împreună urmele care ar fi trebuit să existe pe potecă, dar acestea lipsesc cu desăvârșire. Vedem câteva marcaje desenate pe copaci, ceea ce ne sugerează că ăsta este traseul, dar nici o urmă de bocanc prin zăpadă. La cât de mare era zăpada nu avea cum să nu se vadă orice urmă de picior. Nu am privit doar în plan apropiat ci am căutat o posibilă intrare prin preajma poteci, dar zăpada forma aceiași plapumă albă neatinsă. Ne sfătuim, privim spre Valea Rea, pare încurajatoare poteca care se întrevede aici. Parcă nu voiam deloc să înotăm prin zăpada să deschidem poteca așa cum am făcut de două ori la ascensiunile spre Negoiu. Așa deci, abordăm urcarea pe Valea Rea. Mă pregătesc să trec podețul făcut din doi bușteni, dar este plin de zăpadă înghețată. Pare dificilă trecerea, mai ales că nu aveam colțarii in picioare. Vali găsește o trecere peste pârâu pe bolovani și îl urmez îndeaproape. Iată-ne pe poteca bătătorită. Trec înainte și fixez o cadență care ne duce repede la trecerea peste Pârâul Mânăstirii.
cele doua rute spre Vf.Moldoveanu si decizia triunghiului rosu!
8:28 start
Si iarna are farmecul ei. foto:Dragnea Vali
privind in spate spre stana lui Burnei
Suntem ajunși undeva la 1500 m D+. De aici începem un urcuș susținut care scoate primii stropi de transpirație pe frunte. Din spate soarele dogoare destul de tare. Ne oprim și ne dezechipăm. Continuăm să urcăm și facem pauze dese, urcarea abruptă este solicitantă. Zăpada este prezentă într-un strat subțire, sau în unele zone nu era deloc. Partea aceasta a versantului este expusă la soare și topirea zăpezi este accelerată. Ajungem sub piatră urmând parțial poteca de vară. Vali trece înainte și observ că zăpada pe care calcă este înghețată. Încerc să trec și eu dar îmi vin în minte secvențele din momentul alunecări pe drumul de întoarcere de la Negoiu, doar că aici panta era mult mai abruptă. Găsesc un loc unde pot sa-mi pun colțarii și purced la trecere peste zona cu zăpadă înghețată fără probleme. Altceva. Ajungem în Căldarea Văii Rele la o altitudine de 2034 metri după 2h56'. Avem în față trapezul Viștea-Moldoveanu, dar și lungul drum până acolo sus. Vântul bate destul de tare și punem hainele pe noi. În față pe partea dreaptă a căldări se văd urme de pași pe care le urmăm și noi. Aici zăpada este într-un strat mare și se cunoaște la înaintare, dar o cadență bună ne aduce din ce în ce mai aproape de Portița Viștei. Însă surpriză, undeva la 300-400 metri sub Refugiu Viștea urmele dispar subit. Căutăm în toate direcțiile dar nimic. Începem să facem planuri de abordare traseu. Unul era să străbatem restul traseului până in Portiță traversând restul văi pe diagonală luptându-ne cu nămeții sau varianta a două să luăm în picioare piscul de 200 metri în abrupt până în refugiu și apoi să urmăm poteca de creastă care era vizibilă. Alegem varianta a doua și astfel începem să urcăm abrupt. În apropiere de refugiu stratul de zăpadă este și mai mare, dar mai sunt 50 metri.
caldura mare, pauza! foto:Vali Dragnea
Piscul pietros al Caldari Vaii Rele si urcarea in abrupt pana acolo
si cu ajutorul betelor,tot greu este
o bucata de poteca extrem de dificila
asa arata panta cu zapada inghetata
nu ne asumam riscuri
in centru Moldoveanu si Vistea Mare,vazute din Caldarea Vaii Rea
atat am facut(2h56') pana la intrarea in Caldarea Vaii Rele
Un perete de 7-8 metri zapada viscolita.Ce poate face natura!
optimist! foto:Vali Dragnea
urmele dispar subit
urcus sustinut spre refugiul Vistea si un vant insistent
Portita Vistei la baza piramidei si urcarea spre Varful Vistea Mare
Varful Moldoveanu vazut de langa refugiu Vistea
Refugiul arată foarte bine, este recent recondiționat. Pentru un refugiu aflat în creastă la 2300 metri arată impecabil. Deschidem ușa și intrăm, aveam 4h08' . Interiorul a fost schimbat complet. Pereții au fost căptușiți cu lambriu din lemn de brad. A fost pusă o masă nouă, blaturile de la paturi au fost schimbate total. Ușa are un sistem de auto închidere interesant folosind un principiu mecanic cu greutăți. Există și un mic panou fotovoltaic, care încarcă niște acumulatori, unde se pot încărca diverse dispozitive. Există un bec care funcționează cu o astfel de energie. Foarte frumos, sper să rămână în acest fel cât mai mult timp. Feriți de vânt servim câte un sandviș și ciocnim un pahar de ceai. Transpirația a început să se răcească și lucrul ăsta îl resimțim amândoi. Punem capăt pauzei și ne pregătim moral pentru ascensiunea spre Vârful Viștea Mare. Strâng bețele și scot pioletul de tură.
Refugiul Vistea
atat am facut (4h08') pana la refugiul Vistea
Nu este bomba in refugiu,chiar daca seamana cu una.Este un sistem de alimentare de la un panou fotovoltaic pentru incarcare device-uri
un toast cu ceai pentru cele doua varfuri
Zăpada pe creastă alternează. Sunt zone unde este foarte mare și înotăm prin ea, dar si zone unde zăpada a fost viscolită. Ajungem la baza piramidei. Vali își pune colțari. Cu pauze scurte, facem față urcări și astfel reușim să cucerim Viștea Mare 2527 m după 5h30'. Vremea ține cu noi, chiar dacă sunt nori negri, ei sunt de altitudine. Priveliștile sunt încântătoare în toate direcțiile. Ședințele foto nu au lipsit. Traseul de creastă până la Vf. Moldoveanu este parțial vizibil. Aveam ceva dubi cum traversăm spintecătura dintre cele două vârfuri. Vali începe deplasarea pe creastă spre vârful cel mare. Sunt zone unde poteca este foarte îngustă și asta îmi aduce aminte de Mont Blanc partea de final. Zăpada înghețată este stabilă și ne permite să ne fixăm foarte bine cu colțarii în ea. Ajungem la spintecătură și poteca se lasă ușor în dreaptă. Se coboară pe zăpadă înghețată fără a fi nevoie de lanțuri. La fel se și urcă în cealaltă parte. Depășim cu brio această porțiune de traseu și în câteva minute suntem pe acoperișul României. Vârful Moldoveanu a fost atins, de neimaginat, într-o zi de ianuarie a lui 2025, pe ruta Valea Rea. Aici suflă vântul tare și continuu. Nu te saturi privind. Se văd mai toate grupele de munți. Întreg lanțul Carpaților Orientali. Într-un dialog cu Vali, încercăm să-i identificăm rând pe rând, cât mai mulți; Rodnei, Călimani, Rarău...În jurul nostru Cozia, Buila Vânturarița, Bucegi, Iezer-Păpușa. Deși aveam stabilită o cale de întoarcere pe unde am venit, scurtând traseul prin Căldarea Vaii Rele, din vârf, arată destul de bine și coborârea spre Vârful Piscul Roșu.
la drum ...sa cataram titanii
Valea Vistea, una din rutele de acces spre Vf. Moldoveanu
Portita Vistei si rutele
asa incepe
nimic de speriat, avem controlul
putin cate putin,foto:Vali Dragnea
privind in spate spre refugiul Vistea
si-n dreapta
si-n stanga spre Moldoveanu
aceasta este lumea mea...o parte! foto:Vali Dragnea
la Vf. Vistea Mare, foto:Vali Dragnea
fata de teava de acum doi ani ...carabina asta este un simbol mult mai inspirat
si drumul spre EL
pasind pe creasta ingusta
coborand in spintecatura
traversand spintecatura, foto:Vali Dragnea
zapada inghetata ne ofera prize bune, foto:Vali Dragnea
inapoi in creasta,foto:Vali Dragnea
totul este in regula,continuam.Foto:Vali Dragnea
inca putin
in fata Vf. Lespezi si Vf. Negoiu
om la varf
cel mai mare...de la noi,foto:Vali Dragnea
foto:Vali Dragnea
Pentru diversitate și explorare de culmi noi, ne schimbăm planul și după 6h...începem coborârea pe noua rută. Coborârea ne permite să analizăm foarte bine și Valea Buda și exact cum am făcut și cu Valea Viștea încercăm să găsim posibile rute spre Vf. Moldoveanu pentru alte ocazii. Ajungem destul de repede sub Vf. Piscul Roșu și tăiem coborârea spre Șaua Curmătura Moldoveanului aflată la 2330 m. Aici zărim pe fața sudică a Vârfului Galbena (2419 m) o turmă de cel puțin 20 de capre negre. Începem urcarea spre vârf, deloc ușoară, dar abordabilă pentru lipsa zăpezi ,datorită faptului că a fost viscolită. Ajungem pe culmea vârfului Galbena și avem în față un alt vârf, Scărișoara Mare 2489 m. Dar ieșim de pe traseul ce duce spre acel vârf și urmăm crucea albastră spre Căldarea Văii Galbena. Privind de sus, toată coborârea pare relativ ușoară, dar cu fiecare metru parcurs zăpada este în creștere. Rare sunt zonele unde putem merge pe deasupra sau pe mici porțiuni de vegetație uscată, acolo unde zăpada a fost viscolită. Coborâm și înotăm croindu-ne drum prin zăpada virgina. Lipsește orice fel de urmă, este de un alb imaculat și neatinsă. În această căldare pe lângă Lacul Galbena mai sunt și alte lacuri și mici pâraie care fac legătura între ele. Pe ici pe colo se mai zărește câte un colț de lac. Încercăm să ne păstrăm o traiectorie urmărind stâlpii de ghidaj care erau extrem de rari, dar Vali îi identifica extrem de rapid. Zăpada depășește destul de frecvent nivelul genunchiului și pentru prima dată mi se pune un cârcel în zona mușchilor biceps femural sau semi tendinos, că nu știu exact care din ei este, la piciorul drept. Rar spre deloc am astfel de probleme. Și atunci când apar, nu mă opresc, ca să mă vait ci continui să merg, pentru că locomoția este soluția problemei. Exact așa s-a întâmplat, a trecut de la sine în următoarea 100 de metri. Apa cu sărurile de hidratare nu au fost suficiente s-au terminat când am ajuns la Viștea Mare. Am rămas doar cu termosul cu ceai.
ora plecari de pe Vf. Moldoveanu
Coborarea de la Vf.Moldoveanu pe Vf.Piscul Rosu si urcarea la Vf.Galbena
privind in spate spre Vf. Vistea
o frumoasa cornisa
in centru spate Muntii Cozia iar in dreapta Muntii Buila-Vanturarita
Curmatura Moldoveanului ,urcarea la Vf.Galbena si in spate de tot Malita
urcarea la Vf.Galbena
privind in spate, in plan apropiat Vf.Piscul Rosu si putin mai in spate Vf.Moldoveanu
o turma numeroasa de carpre pe fata sudica a Vf.Galbena
Valea Galbena cu ale ei movile
zapada mare in Valea Galbena
foto:Vali Dragnea
Coborâm și iar coborâm, zici că nu se mai termină. Soarele este la orizont și noaptea ne suflă în ceafă. Este aproape ora 17:30 când ajungem la un ultim pisc în Curmătura Pojarnei (2045 m). Privind ceasul, constat că altitudine este aceiași cu piscul care deschide Căldarea Văii Rele. În concluzie, pe orice rută ai merge vara, fie Valea Rea sau Valea Galbenă ai de urcat intr-un kilometru și ceva cu 600 m D+ aproximativ. Atunci când ești întrebat pe unde este mai ușor, pe partea aia sau pe partea cealaltă, ambele abordări sunt aproape simetrice. Facem o mică pauză în curmătură și mergem spre buza piscului. Am rămas blocat la cât de abruptă era coborârea. În plus, Vali care a intrat primul se afunda aproape de șolduri în zăpada moale și mare. Încep să cobor. Faptul că te afunzi atât de mult în zăpadă îți oferă o oarecare instabilitate. Pășești în față și nu vezi unde se fixează piciorul, trebuie să aștepți să te afunzi complet în zăpadă. Partea bună era ca dacă reușeai să cazi, exista șanse mici să aluneci la vale. Ca idee, unghiul pantei era undeva în apropierea valori de 70°. Prin comparație în Strunga Dracului zăpada era mare, dar stabilă, parțial înghețată, aici era mare și instabilă. Această coborâre a avut cam 100 metri iar după alți 100 metri se termină într-un pod (termenul de "pod" definește in contextul acesta montan o zona plată aflată pe o pantă). Aici zăpada este și mai mare, nu de puține ori în doar 10 metri am fost nevoit să mă târăsc ca să ies la suprafață. De unde atâta zăpadă aici ? Dispar marcajele...încotro trebuie să mergem ? Telefonul meu era mort, vântul rece de pe creste nu i-a priit bateriei. Vali avea câteva aplicații pe telefon pe care le consultă. Eram în zona unei bifurcații. O potecă pe stânga, care cobora pe albia Pârâului Zbuciumatul și cealaltă rută prin pădure. Nu puteam risca să coborâm pe albia pârâului pentru că puteau exista porțiuni de gheață sau mici cascade care erau imposibil de abordat, așa că rămâne poteca prin pădure. Profităm de pauză și punem frontalele. Afară era beznă, zăpada ne ajungea la șolduri, eram încă în golul alpin și marcajele lipseau. Munții și ale lor poteci mereu surprinzătoare. Este bine că niciunul din noi nu a intrat în panică si am rămas încrezători. Începem să coborâm încet, nici nu aveam cum altfel. Scrutăm cu privirea în toate părțile doar-doar se ivește vreun semn, dar nimic. La un moment dat, în stânga pe niște brăduți Vali găsește două marcaje, cruce albastră. Ne bucurăm, dar după ce trecem de ele nu mai vedem nimic. Iar suspans, iar consultă telefon, caută marcaje, zăpada tot mare. Norocul nostru este că ne-am apropiat de pădure. Odată cu apropierea de pădure zăpada scade în dimensiuni, dar nu sunt marcajele. Pe o rază de cel puțin 30 km în jurul nostru nu exista civilizație, suntem noi doi, întunericul adânc al nopți și probabil niște jivine...:). Înaintăm, ne uităm în toate direcțiile, nimic. Frontala lui Vali bate mai tare și undeva în partea stângă apare un marcaj mare pe trunchiul unui molid la fel de mare. Poteca capătă și ea formele unei cărări umblate, deși nu exista urme. Cu cât ne afundam mai mult în pădure cu atât mai dese erau marcajele. Privesc ceasul și mai aveam de coborât încă 200 metri diferență de nivel. Zăpada s-a transformat în gheață și în liniștea nopți doar zgomotul crampoanelor și sunetul pârâul se auzeau. Eram singurii oameni în sălbăticia aia, că mult timp am privit în urmă să văd dacă mai urcă cineva la Moldoveanu, dar iarna nu-i ca vara. În cele din urmă ieșim în drumul forestier, fix unde ne-am oprit acum 10 ore să vedem pe ce traseu apucăm. De aici până la mașină mai aveam de parcurs 1,2 km. Pe drum vorbeam între noi și ne bucuram că am luat decizia bună de a nu urca pe Valea Galbena, că altfel drumeția noastră se termina cu mult înainte să ajungem pe vârf. Acesta a fost cadoul perfect pe care mi l-am făcut de ziua mea, chiar dacă lucrul asta s-a întâmplat la câteva zile după eveniment.
Coborarea din Valea Galbena in Curmatura Pojarnei
indicatorul din Curmatura Pojarnei
Vai... ce coborare...!
Vali nu a cazut,doar s-a afundat in zapada mare!Panta are peste 70 grade in prima parte
zapada foarte mare, in unele zone chiar peste un metru
Astea sunt datele de final
Concluzii:
-Drumul forestier spre Stâna lui Burnei poate fi abordat doar cu o mașină 4x4 și asta doar când se prind astfel de ferestre (zile multe fără precipitații sub forma de ninsoare, zile călduroase să taseze zăpada), altfel...
-Trebuie să fiu sincer cu mine. Chiar dacă am reușit un lucru grozav să facem această tură într-o singură zi, lipsa zăpezi într-un strat consistent este înspăimântătoare, mai ales pentru luna ianuarie.
-Decizia inspirată, dar analizată de a începe ascensiunea pe Valea Rea în detrimentul Văii Galbena ne-a ajut în succesul nostru.
-Dacă nu mai ninge abundent, ca să existe un strat consistent de zăpadă până la sfârșitul lui februarie, nu mai pot contoriza drumețiile de iarnă.
-Piscul Căldări Văii Rele este la altitudinea aproximativă de 2000 metri iar piscul Curmături Pojarnei este la 2045 metri. Dacă se pleacă de la indicatorul cu marcajele, unde altitudinea este de 1450 metri, am avea așa, Pe Valea Rea 1,7 km cu D+ de aproximativ 600 m, iar pe Valea Galbena 1,5 km cu D+ aproximativ 600 m. În concluzie ambele urcări sunt extenuante. Diferența între cele două rute este data de lungimea Căldări Văii Galbena care este puțin mai mare față de Căldarea Văii Rele și ascensiunea finală la Vf. Moldoveanu care este mai domolă față de ascensiunea la Vf. Viștea Mare care este mai abruptă.
-Vremea a fost ideală pentru drumeție
-Refugiul Viștea arată uluitor după recondiționare.
-Foarte puține marcaje în golul alpin pe Valea Galbena, lucru care ne-a creat probleme după ce s-a întunecat.
-Suspansul creat de lipsa marcajelor, întunericul adânc, zăpada fără fund, mersul la frontală în abisul munților și gândurile noastre au creat o atmosferă apăsătoare.
-Am ajuns la 4 din 13 vârfuri de peste sau egal cu 2500 metri cucerite iarna.
-O drumeție care a durat 10h20' cu o diferență de nivel de 1350 m, la care se adaugă cele 8 ore de drum dus-întors.
