Vf. Moldoveanu! Și Rea și Galbenă! (26 iul 2025)
Traseu circuit: Valea Rea-Stana Lui Burnei-Caldarea Vaii Rele-Portita Vistei-Vf.Vistea Mare-Vf.Moldoveanu (triunghi rosu) si retur Vf.Piscu Rosu-Vf. Galbena-Valea Galbena-Curmatura Pojarnei-Valea Rea (cruce albastra)
Diferenta de nivel:1397m D+, 11h09',16.95 km
A sosit momentul pentru escaladarea celui mai înalt vârf din România (Moldoveanu 2544 m) pentru Alex și Max, ca parte a proiectului celor 13 vârfuri mai mari sau egali cu 2500 m. Am ales ruta clasică și poate cea mai circulată prin Valea Rea. Sâmbătă vremea se anunță foarte bună pentru astfel de drumeții. Știam lucrul acesta de ceva vreme pentru că interogarea aplicațiilor meteo crește în frecvență cu atât mai mult când sunt implicați copii. Și cu aceste informații, vremea la munte nu poate fi subestimată, nu se știe niciodată, așa că rucsacul meu conținea jachete de ploaie și vânt, pentru copii, iar Mary avea restul de vestimentație. Rucsacul mai cuprindea un bidon de 2l de apă, deși aceasta exista din belșug pe toată lungimea circuitului, câteva sandvișuri, niște biscuiți și câteva batoane de ciocolată. Ne trezim cu toții pe la 4 dimineața, cu bagajele făcute de cu seară, iar într-o jumătate de oră eram cu toții în mașină gata de drum. Cei 102 km de acasă până la Stâna lui Burnei i-am împărțit în două, partea de asfalt și partea de forestier. Citisem o sumedenie de recenzii despre drumul forestier, ce-i drept niciuna pozitivă, dar în lanțul de critici nu găsesc nici măcar câteva informații tehnice. Merg pe ruta Pitești-Piscani-Domnești-Slatina și parcurg acești 67 km în 1h20'. La ieșire din Slatina, odată intrat pe forestier, drumul este plin de gropi pe o distanță de 2-3 km. Apoi se poate merge foarte bine cu viteza a doua sau a treia până la baraj cu mici excepții. Cei 16-17 km până la baraj sunt aproape pe două benzi sau se pot petrece două mașini fără probleme. Odată cu urcarea de la stăvilar începe și drumul foarte prost. Cei 16 km până lângă Stâna lui Burnei sunt groaznici pentru orice tip de mașină. Multă răbdare, îndemânare mai ales pentru șoferii de mașini cu garda jos. Nu știu dacă poate fi vina cuiva anume pentru starea proastă a drumului și cred că în viitor dacă se ia în calcul modernizarea drumului sau refacerea lui, o să fie o lucrare sofisticată. Nu spun ca taf-urile celor care exploatează pădurile nu poartă o vină pentru starea drumului, dar una mică. După baraj, pe partea stângă cum mergi spre Stâna lui Burnei sunt atât de multe pâraie(eu am numărat în jur de 40) încât este o muncă de Sisif să le amenajezi pe toate. Și chiar dacă printr-o minune s-ar reuși acest lucru, tot nu se rezolvă decât parțial această problemă. La orice ploaie torențială sau care durează câteva zile se pot forma torenți care să schimbe geografia drumului cum se poate observa și în apropierea de stână. Deci, cauza drumului foarte prost sunt multitudinea de pâraie care se revarsă peste șosea. Doar câteva dintre acestea au torentul amenajat. La ora 8:15 minute găsim cu greu loc de parcare în poiana de pe partea dreapta cu un kilometru înainte de a ajunge la stână. Am spus cu greu, pentru că deși pe drum am fost depășiți de numeroase mașini(7-8), am găsit în poiană un număr mult mai mare de mașini. Facem echiparea rapid și la 8:25 începem drumeția. Parcurgem 1,2 km până la podul peste Râul Valea Rea pe drumul forestier rupt de apă și remodelat de alunecările de pământ. Trecem podețul precauți și intrăm pe traseul triunghi roșu și odată cu noi un val foarte mare de drumeți de toate vârstele.
start traseu
sa incepem circuitul,langa Stana lui Burnei
Cel puțin în valul acesta Max și Alex erau cei mai mici. Pe cei 700 metri care preced începutul celui mai greu pisc se urcă ușor, aproape nu se resimte efortul. Fragii din belșug de pe potecă destind atmosfera, iar copii culeg cot la cot cu noi micele fructe aromate. Privind spre piscul abrupt pe potecă, grupuri mai mari sau mai mici lasă să se înțeleagă cele spuse de social media, cum că în weekend traseul spre Vf. Moldoveanu este cel mai aglomerat. De ce aleg majoritatea turiștilor traseul spre Moldoveanu prin Valea Rea, în detrimentul celorlalte rute, deși drumul de acces este zob? Răspunsul este simplu, peisajele create de căderile de apă pe versanții stâncoși. Aceste cascade care au și peste 100 metri, iar când debitul este voluminos, căderea apei creează acel zgomot care te face sa-ți întorci privirile. După ce ne săturăm de fragi, ochii noștri sunt ațintiți în stânga la o astfel de cascadă pe Pârul Zbuciumatul.
cascada pe Paraul Zbuciumatul
Trecem peste Pârâul Mânăstirii și începem urcușul susținut spre Căldarea Văii Rele. Înaintăm puțin câte puțin, facem pauze dese pentru că urcarea scoate primii stropi de transpirație. Soarele bate din spate, dinamica urcări în face pe băieți să se dezbrace. Apă multă, biscuiți, pauze dese, urcarea susținută continuă. Ajungem în dreptul celei mai mari căderi de apă pe Pârâul Văii Rele. O cascadă parcă desprinsă din basme și datorită prezenței curcubeului. Curbele de nivel dese, urcarea șerpuită mai atenuează din efort și totodată îți permite să privești în toate părțile. Băieții resimt efortul și au mici momente de răzvrătire, dar după scurte pauze se pun în mișcare. La un moment dat în timp ce urcam îmi arunc privirea la cascada din pisc, iar deasupra ei zăresc Vârful Moldoveanu. În ianuarie am urcat pe aici și ultima parte din pantă era extrem de expusă și m-a obligat sa-mi pun colțarii ca să pot trece. Acum cărarea este altfel, poteca permite trecerea fără probleme. Ajungem în sfârșit în Căldarea Văii Rele la 2000 metri altitudine, iar peisajul pare desprins mai degrabă din Alpii Elvețieni.
floare de Cicoare
greu pe aici...
privind in spate spre Stana lui Burnei
una din cele mai frumoase cascade de pe Valea Rea
un curcubeu aproape permananet
hai...ca mai avem putin
cascada pe Valea Rea
greu dar frumos!
in spate Vf. Moldoveanu
am ajuns in Caldarea Vaii Rele
Poteca devine plată, iar copii aleargă. Doar trecerile peste pârâul Valea Rea îi mai temperează. Este timpul pentru masă. Găsim un loc undeva pe dreapta înainte să începem urcarea spre Portița Viștei lângă o bornă de orientare făcută din bolovani pentru ai ajuta iarna pe drumeți. Suntem și lângă pârâu. Cum unul dintre bidoanele de 2l era aproape gol merg la pârâu să-l umplu. Mă uit în bidon și apa era curată, din păcate un pic cam caldă, chiar și la 2000 metri. Copii servesc câte un sandviș și împart un baton de ciocolată. Poteca rămâne în continuare foarte aglomerată, grupuri mai mici sau mai mari de drumeți țin drumul către vârf. Urcarea spre Portița Viștei este domoală, doar ultima parte reprezintă o excepție. Întâlnim persoane care abandonează sau care, deja se întorc de la vârf. Privind în spate Lacul Iezerul Triunghiular este strălucitor și impunător în Căldarea Văii Rele. Odată ajuns în Portița Viștei se urnește și vântul. Pe de o parte vântul este bun că ne mai răcorește, pe de altă parte le zbârlește pielea copiilor. Pauza este bine venită, mai ales pentru copii. Privim cu toții urcarea spre Vf. Viștea Mare, apoi mă uit la copii și nu văd în ochii lor că s-ar încumeta să urce.
prin...
caldarea...
Vaii Rele
acolo sus trebuie sa ajungem!
incepem urcusul spre Portita Vistei
o privire in spate spre Caldarea Vaii Rele
cativa pasi pana la Portita
si aici pauza
Valea Vistei!
Lacul Iezerul Triunghiular vazut din apropierea Portitei Vistei
Dar norocul nostru, că prima parte a urcări spre vârf este pe bucăți de stânci ceea ce le place. Așa că înainte să rostească formula lor preferată "mai este mult până la vârf" deja urcase 40% din versant. Cu câteva pauze normale și multe ovații la adresa băieților din partea celor care coboară, ajungem la Vârful Viștea Mare 2527 m. Era deja aglomerat, iar oamenii stăteau la rând să-și facă poze cu simbolul care reprezintă Vârful Viștea, inspirata carabină. Ca o ușurare că au scăpat de urcare și că au ajuns în vârf, copii își schimbă dispoziția, de la crispare la bucurie, de parcă cineva a apăsat un buton. După fotografia de la vârf, par un pic nedumeriți și se uită spre noi puțin ciudat. Nu înțeleg care vârf îl mai avem de urcat, deși le-am spus de nenumărate ori că sunt două și ca să ajungi la cel mai mare trebuie să treci mai întâi de cel mic, pe ruta urmată de noi.
am inceput...
urcarea...
spre Vf. Vistea Mare
la Vf.Vistea Mare 2527 m
Pentru că poteca de creastă este aglomerată și destul de expusă luăm băieții de mâna. Eu pe Max și Mary pe Alex. În ordinea asta așteptăm și trecerea prin spintecătură. Este singura zonă tehnică de pe traseu, nu dificilă, dar care necesită o atenție sporită, mai ales când sunt copii. Cu cât se apropie rândul, decid să strâng bețele și pun aparatul foto în rucsac, vreau o trecere în siguranță. Coborârea este ușoară, lanțurile sunt mai mult pentru prevenție decât pentru susținere, dar până capătă această siguranță îi învăț să se țină de ele. Ajungem la baza coborâri. Îl las pe Max cu mâinile pe lanțuri și îl ajut pe Alex să ajungă jos. Acum urmează pasajul de 2-3 metri cel mai dificil din această parte tehnică. Dificil pentru copii sau cei care au diverse frici. Ideea trecerii fără probleme constă în sincronizarea mâinilor cu picioarele pe prizele existente. Cum trecerea la nivelul mâinilor era asigurată cu lanțuri, mai trebuie atenție doar unde punem piciorul. Și după această trecere, partea tehnică continuă, cu urcare pe stânci. Singura problemă aici, este păstrarea rutei/poteci ca nu cumva să ajungi într-o zonă expusă. După ce îl trec și pe Alex merg în fața băieților și metru cu metru îi ghidez pe unde să abordeze urcarea. Trecem și de acest pasaj, depășim un moment fiziologic stânjenitor, că deh, când ai copii lucrurile astea sunt firești și după ce poteca devine practicabilă lăsăm copii să urce singuri. Într-un sfert de oră ajungem pe Moldoveanu. Suntem pe cel mai înalt vârf din România la 2544 metri. Aici aglomerație mare. Este coadă destul de mare pentru fotografie cu vârful. Stăm la coadă, mâncăm biscuiți până ne vine rândul. Pentru că vântul suflă tare, îmbrăcăm copii cu niște bluze subțiri. Avem momentul nostru de extaz, apoi facem loc altor dornici de amintiri la înălțime. Mergem la cutia amintirilor pentru a scrie câteva cuvinte despre experiența ascensiuni. Max prea inițiativa și vrea să-și etaleze scrisul. Deși deloc caligrafic, reușește să răspundă scurt la întrebările punctuale.
trecerea prin Spintecatura Vistei/Moldoveanului foarte aglomerata
pana ne vine randul...incercam si asa
la Vf.Moldoveanu dupa 5h30...stat la coada la trecere prin spintecatura...stat la coada la fotografie...asa este la 2544 m...dar suntem pe acoperis!
scrie baiatule...scrie
chiar asa...
După consemnarea emoțiilor le arăt băieților pe unde este ruta de întoarcere spre Stâna lui Burnei. În timp ce dialogam cu ei, o voce blândă de femeie ne întrerupe conversația cu o întrebare. Ochii noștri se fixează în acea direcție.
-"Coborâți pe Valea Galbenă?".
-Da, răspund eu!
-"Putem să coborâm împreună?"
-Da, sunteți binevenită!
La scurt timp după conversație și după ce mai clonțănim câțiva biscuiți ne punem în mișcare. Suntem urmați de doamna cu întrebările și al ei partener de viață, că încă nu cunoaștem statul acestuia. Este ora 14:23 când începem să coborâm. Coborârea este ușoară, pentru ca pata nu este abruptă și lipsesc zonele tehnice, în plus este scurta. Apoi traseul continuă aproape plat pe o coamă până la Vârful Piscu Roșu 2440 metri. De aici coborâm ușor destul de mult până în Curmătura Moldoveanu 2330 m. Urmează ultima urcare mai serioasă spre Vârful Galbena 2419 m. Deși pare destul de lungă la prima vedere, curbele de nivel o fac extrem de abordabilă. Băieții nici nu o simt, deși aveam ceva emoții ca se vor răzvrăti. Odată ajunși în Vârful Galbena, mergem pentru 200-300 metrii pe coamă, apoi viram la stânga pe poteca cruce albastră.
coborarea de la Vf.Moldoveanu spre Vf. Piscul Rosu 2440 m
esti pregatit?
Caldarea Vaii Rele iar in spate Vf. Hartopul Ursului si Vf. Galbenele
urcarea la Vf.Galbena din Curmatura Moldoveanu
inca putin si am ajuns pe Galbena
in spate Vf.Moldoveanu vazut de pe Vf.Galbena 2419 m
acolo am fost!
Aveam în față întreagă Vale Galbenă. O lungă coborâre ne așteaptă, de data aceasta peste o pajiște alpină verde. De sus se văd și câteva lacuri, cel mai mare fiind Lacul Galbena. Singurul disconfort este produs de soarele arzător, care și aici sus la peste 2400 metri încălzește bine. Dar se coboară. Dacă până acum, privind în spate nu vedeam pe nimeni și ne gândeam că noi o să stingem lumina, pe coama ce duce spre Vf. Piscul Roșu număr 11 drumeți. Pentru liniștea partenerilor noștri de drumeție frica de urs se diminuează, că prezența lor în jurul nostru a fost justificată de prezența jivinelor și de temerea că ne prinde noaptea pe traseu. Ajungem la Lacul Galbena, după părerea mea al doilea ca mărime după Lacul Bucura din Munții Retezat. În ianuarie stratul gros de zăpadă nu a lăsat să se vadă nimic din el. Pe malul lacului cădem de acord să facem o pauză mai mare. Profit de moment că să umplu bidonul de apă din amontele unui pârâu care alimentează lacul. Aici apa este foarte rece. Băieții se joacă aruncând pietre în lac. Eu nu am stare, nu îmi pasă de pauză, nu mă simt obosit, așa că iau cursul pârâului și merg în aval. Îmi place enorm să privesc apa cum șerpuiește printre stânci. Acel sunt și strălucirea apei îmi liniștesc gândurile, mă relaxează. Mă întorc la locul de odihnă și după ce mai împart niște biscuiți sun mobilizarea, trebuie să ne continuăm deplasarea. Coborâm, facem două urcări scurte, mai trecem pe lângă două lacuri mari, cel din urmă dă naștere pârâului Zbuciumatul. Inspirat nume, la ce cascade este nevoit să treacă până se varsă în Valea Rea...!
cu un prieten!
Lacul Galbena
probabil Lacul Zbuciumatul
La scurt timp ajungem în Curmătura Pojarnei 2045 m. Tot eram frecvent întrebat dacă am ajuns la jumătatea coborâri. Dacă mă refer la distanță, eram trecut de mult de ea. Dacă mă refer la dificultate eram la jumătate. După un traseu solicitant, cum este acesta urmat de noi, o coborâre abruptă poate crește gradul de stres fizic, accentuând disconfortul. Cum era de așteptat coborârea în prima parte este foarte abruptă, dar nu se grăbește nimeni și după două-trei curbe de nivel facem pauză. Soarele nu vrea să ne menajeze deloc, parcă arde și mai tare. Simt un moment de slăbiciune la Alex și îl iau în brațe pentru câteva curbe de nivel, dar încăpățânarea caracteristică nu-i dă pace și se cere jos. Panta se mai domolește și ne apropiem de poiana unde în ianuarie înotam în zăpada de un metru. Lăsăm bolovani și pietrișul de pe potecă în urmă și ne bucurăm de verdele poteci. Tufele cu afine coapte sunt din ce în ce mai dese la fel și pauzele. Aici timpul face pauză cu noi. Cui îi mai pasă de balega de urs din potecă, care confirmă cele spuse de turiști în mediul on-line, ca pe aici se plimbă un blănos? Afinele sunt delicioase, atât cei mici, dar și cei mari se bucură de aroma lor. Trecând de la o tufă la alta, facem joncțiunea și cu grupul celor 11. Dar mai aveam de coborât 300 m D+ plin pădurea de molid. Iar ne gândim că stingem lumina pe traseu, dar două doamne învârstă din grupul celor 11 coboară încet de tot. Moment prielnic ca să mai băgăm niște afine. Când ne afundăm adânc în pădure luăm în serios coborârea, care pe alocuri pare dificilă datorită rădăcinilor și înclinației pantei. Se simte epuizarea, Max face pauze dese, dar îl înțeleg și rămân cu el pe urmă. Mă bucur că nu-i tace gura, trăncănea ca un post de radio, atunci când nu are subiect de discuție cântă, când epuizează și discografia își aduce aminte că i-am promis o kendama profi. De fapt premiul, răsplata pentru reușita circuitului a fost kendama. Amândoi având promisă câte una de fiecare. Vorba lui, "ce nu fac eu pentru o kendama". Ca să obții unele lucruri în viață trebuie să depui efort, fie fizic, fie intelectual. Dacă au învățat ceva din asta o să vedem. Câțiva pași făcuți ne aduc în drumul forestier după 10h44'. Batem palma pentru reușită și după ce facem o pauză mică, parcurgem drumul forestier în ușoară coborâre până la mașină. Putem spune ca după 16,95 km în 11h09' cu o diferență totală D+ 1397 reușim să facem circuitul complet și să atingem două vârfuri de peste 2500 metri, unul fiind cel mai înalt din Romania. Mai rămâne de făcut drumul de întoarcere spre casă, care pare destul de dificil.
Aproape de Curmatura Pojarnei 2045 m
Valea Rea vazuta din Curmatura Pojarnei
pauza de masa
ultima portiune din circuit
datele de final
Concluzii:
-Circuitul pe Valea Rea și returul pe Valea Galbena este dificil doar datorită efortului fizic susținut, mai ales datorită primului pisc care duce în Căldarea Văii Rele.
-Odată depășit acest segment băieții s-au descurcat minunat.
-Pasajul tehnic din spintecătură rămâne dificil de traversat pentru vârsta lor, fără asistență.
-Prezența ursului în zona Stânei lui Burnei este reală, chiar dacă noi nu l-am întâlnit fizic, prezența fecalelor pline de afine, este o dovadă reală.
-Nu trebuie cărată multă apă în rucsac pereții stâncoși sunt plini de izvoare accesibile.
-Impresionant de multe afine pe coborârea pe Valea Galbenă.
-Băieții ating astfel 7 vârfuri de peste 2500 m
