Vf. Parangul Mare! 26 km pentru nr. 4 (14 mar 2026)
Traseu: Statiunea Parang-Vf.Carja-Vf.Parangul Mare-retur-Vf.Parangul Mare-Vf.Parangul Mic-Telescaun Parng(baza)
Diferenta de nivel: 1267 D+, distanta 26,4 km, 11h10' (5h50' urcarea,cu pauze cu tot).
Vreme frumoasă, echipă frumoasă, un drum lung până la Petroșani, așa începe ascensiunea spre al patrulea vârf ca înălțime din România.
Cum iarna a trecut, mai rămâne o condiție de bază de îndeplinit ca să pot valida o drumeție pe zăpadă: prezența acesteia pe 90-95% din traseu. O analiză simplă a vremii îmi indică faptul că am toate șansele să găsesc zăpadă pe traseul Stațiunea Parâng – Vf. Parângul Mare, pentru că locul de start este pe la aproximativ 1700 m.
Ajungem în parcarea de la telescaun pe la 8:40, ne echipăm și mergem la cabina de bilete. Suntem primii turiști. Citesc afișele cu tarifele percepute pentru urcare și orarul. În partea dreaptă pe geam, pe o foaie A4, era o informare cu hotărârea consiliului local cum că în intervalul orar 9:00 - 10:00 urcarea cu telescaunul este gratuită. Când apar angajații telescaunului confirmă lucrul ăsta. Un început bun. Le recomand băieților (Valy și Cosmin) să se echipeze bine, pentru că în 2024, la prima tentativă de a ajunge iarna la Vârful Parângul Mare, am înghețat în telescaun pe durata urcării. Urcarea durează în jur de 25 minute. Pe fiecare stâlp de susținere a cablului este trecută și altitudinea. Am ceva emoții, căci zăpada este prezentă doar în zonele în care soarele nu pătrunde cu razele lui. Dar emoțiile se risipesc repede; cu cât urcam mai sus, zăpada era omniprezentă într-un strat omogen. Ajungem în Stațiunea Parâng pe la 9:25. Cerul este senin și soarele încălzește bine. Facem ultimele pregătiri și începem urcușul pe pârtia de schi. Zăpada este tasată și înghețată. Urcăm ușor panta abruptă până în apropierea Vârfului Badea (1850 m), făcând diverse ajustări la echipament ca să creștem confortul. Aici ne oprim la bancă și facem o mică ședință vizavi de direcția pe care o avem de urmat. Mai exact, aveam două opțiuni: să continuăm urcarea spre Vf. Parângul Mic sau să urmăm poteca de vară. Decizia a fost pentru poteca de vară, care oricum ne ducea în creastă. Doar că urcarea este mai domolă, în comparație cu urcarea susținută până la Vf. Parângul Mic. Bucuria mea, chiar dacă nu zâmbesc, este că mergem pe zăpadă. Și dacă aici este zăpadă așa cum este, privind spre Vf. Cârja, albul imaculat îți copleșește privirea. Mai rămâne un singur lucru de făcut: să ajungem la Vf. Parângul Mare. Încet, încet pășim pe zăpada înghețată, abordând diverse subiecte. După o oră de mers suntem în creastă. Aici zăpada este parțial înghețată, lucru care ne permite o locomoție foarte bună. Mai întâlnim și zone cu zăpadă moale, în care piciorul pătrunde aproape până la înălțimea ghetelor. Până aici, decizia de a nu pune parazăpezile a fost bună. Până la Vf. Cârja am văzut pe social media că există potecă; nu știu dacă poteca continuă și spre Vf. Parângul Mare, dar rămâne să aflăm. Cu noi pe traseu a mai plecat un drumeț, dar și un câine.
26 km pentru Parangul Mare
Vf. Carja si Vf. Parangul Mare
Ocolim Vf. Scurtu, 2203 m, pe o potecă mai mult înghețată și acum avem în față măreția Vârfului Cârja. Acum doi ani zăpada mare nu ne-a permis astfel de rute și a trebuit să luăm pieptiș toate piscurile. Mary se descurcă bine și ține pasul cu noi. Valy și Cosmin au o locomoție bună și țin trena sus. Intrăm într-o zonă bătută de un vânt rece, care ne aduce aminte că suntem totuși pe creastă și ne echipăm corespunzător. Eu, care filmez și fac fotografii, sunt binișor în spatele lor. Pas cu pas ne apropiem de urcarea spre Cârja. Zăpada se prezintă bine, gheata pătrunde în zăpadă câțiva centimetri, ceea ce conferă stabilitate și ne face să amânăm prinderea colțarilor.
Ajungem la baza vârfului. Valy începe urcarea, urmat îndeaproape de Cosmin. Niciunul nu și-a pus colțarii. După o mică pauză de apă, începem și noi să urcăm, tot fără colțari. Mary înainte și eu după. Urcușul susținut îi taie din elan lui Mary, dar timpul este de partea noastră. Trecem de baza vârfului și poteca traversează o zonă cu zăpadă înghețată care nu îți permite să pătrunzi cu gheata. Emoțiile cresc, bețele se înfig suficient de bine în stratul înghețat. Piciorul îl plasez în dreptul bățului, în caz de alunecare să am punct de sprijin. Cei câțiva metri de zăpadă înghețată se termină și ajungem într-o zonă cu zăpadă moale. Valy și Cosmin ajung în apropierea vârfului unde ne așteaptă. Reușim să depășim zona abruptă și să avem contact vizual cu ei. După regrupare mergem cu toții spre Vârful Cârja 2405 m. Suntem prinși din urmă de câteva persoane. Pentru că vremea este superbă, iar vântul nu adie aici sus, decid să mănânc, pentru a nu mai face greșeala din drumeția de la Vf. Omu, când am mâncat abia după ce am ajuns în vârf. Pauza de masă este binevenită pentru toți. Urmează ședința foto, apoi discuții legate de timpul estimat până ajungem la Parângul Mare. 3h30' a fost timpul consumat până am ajuns în Vârful Cârja. Acum 2 ani ne-a luat 5 ore, dar zăpada era mult mai mare. Ca să nu mai am emoțiile de la ascensiunea vârfului Cârja, pun colțarii și o sfătuiesc și pe Mary să purceadă la fel. Doar că, odată cu coborârea de la Cârja spre Parângul Mare, zăpada este moale și piciorul se afundă bine în zăpadă. Mai mult ne chinuim. Odată ajunși la bază, stabilim să-i scoatem și bine facem.
Căpătăm o cadență bună și astfel înaintăm vizibil. Creasta este spectaculoasă, cornișele sunt uriașe, unele sunt crăpate și stau să cadă. Valy ridică drona și surprinde peisajele uimitoare ale versanților albi. Doar două urcări au fost mai susținute, Stoienița 2421 m și Gemănarea 2437 m, în rest s-a mers foarte bine. Deși noi am fost primii intrați pe traseu, în spatele nostru, în depărtare se văd diverse grupuri venind. Intrați în raza marelui vârf, un vânt demonic s-a urnit. Atât de frig este acum că mâinile mi-au înghețat instantaneu. Cred că realfeel-ul este undeva la peste -10°C. Noroc că m-am apropiat de containerul refugiu de sub vârf. Profit de acest adăpost să mă echipez. O ultimă urcare scurtă ne aduce în vârf. Parângul Mare a fost cucerit!!! Nu ne-am putut bucura pe deplin, pentru că vântul aprig nu ne-a dat pace. Ne organizăm și facem poze pe rând. Valy nu poate ridica drona din cauza aceluiași vânt. Învârtindu-ne în jurul vârfului pentru a surprinde cadre care mai de care mai spectaculoase, ajunge în proximitatea noastră un alt drumeț. Acesta își pune rucsacul în groapa săpată în zăpadă de alți drumeți care au dormit pe acest vârf. Intenția lui era clară, somn la bivuac în vârful muntelui.
cornisa uriasa,sta sa cada!
Hotărâm să începem coborârea, ca să scăpăm de vântul crâncen. Drumul de întoarcere este mai ușor, se coboară mai mult. Toți suntem bine și înaintăm acceptabil. Reușim să ieșim din bătaia vântului. Pentru că soarele bate din lateral, lumina lui este perfectă pentru fotografii. Cum pot rata astfel de ocazii, îmi zic! Mersul nostru și pauzele scurte ne aduc iar la Vârful Cârja. Ca să nu mai avem emoțiile de la urcare, punem colțarii. Valy, fiind mai încrezător în bocancii și picioarele lui, coboară fără colțari. Cosmin, în schimb, alege soluția de mijloc, pune gheruțele. Scopul este să ajungem cu bine la baza vârfului, mai ales acum pe drumul de întoarcere, când adesea intervine relaxarea. Coborâm fără probleme și ne continuăm drumul de întoarcere.
Suntem la 45 minute să prindem apusul pe creasta muntelui. Grăbim pasul ca să reușim să ajungem pe Parângul Mic. Mary cedează fizic și la bifurcație coboară pe poteca de vară, pe unde am urcat cu toții când am început traseul. Valy și Cosmin au un avans considerabil, pentru că au mers mai tare să prindă apusul pe Vf. Parângul Mic. În urma lor vin și eu, continuând traseul de creastă. În apropierea vârfului prindem acel apus galben-portocaliu minunat. Ședința foto nu a lipsit. Știam de acasă că o să coborâm la frontale. Mi-au rămas în minte acele imagini spectaculoase de acum doi ani, cu apusul și Petroșaniul văzut de pe Parângul Mic și, profitând de vremea bună, am dorit să le revăd. Acele imagini care îți relaxează mintea și îți oferă o satisfacție după 20 km bătuți pe poteci înzăpezite. Am citit aceeași bucurie și pe chipul lui Cosmin; pentru Valy, care este obișnuit cu astfel de imagini ale răsăritului sau apusului hibernal, datorită pasiunii pe care o are de a dormi la bivuac pe cele mai proeminente vârfuri, pare ceva obișnuit. Începem coborârea spre Vf. Badea. Grăbesc pasul și îmi arunc ochii peste muchie să o localizez pe Mary, dar la scrutarea potecii nu văd pe nimeni. Abia după ce ajung la băncuță, o localizez, undeva la 500 de metri de mine. Las rucsacul pe masa de lemn, scot frontalele și pornesc spre ea. Zăpada tare pe care am urcat fără probleme când am început ascensiunea acum este moale și piciorul se afundă bine, îngreunând înaintarea. După regrupare coborâm cu toții la frontale. Retragerea spre parcarea de la telescaun am făcut-o pe drumul care duce în stațiunea Parâng. Parțial acoperit de zăpadă, de gheața provenită de la zăpada topită, dar și cu porțiuni uscate, parcurgem ultimii kilometri. Ne dezechipăm și plecăm spre Pitești.
un frumos apus!
Petrosani
Concluzii:
- O drumeție solicitantă pentru lungimea sa de 26 km
- Un vârf de peste 2500 m atins pe un traseu care îndeplinește criteriul de peste 90-95% zăpadă, chiar dacă este luna martie.
- Al 7-lea vârf de peste 2500 m pentru mine. Deci 7/13
- Mary s-a descurcat bine, deși diferența de nivel pozitivă a fost 1267 D+
- Pentru Cosmin și Valy nu au fost probleme, ei fiind obișnuiți cu astfel de drumeții.
