Vf. Cârja, bătrâneții ! Prospectare Parang! (17 feb 2024)
Traseu:Statiunea Parang- Vf. Parangul Mic - Vf. Carja (Banda Rosie) si retur pe acelasi traseu pana jos la telescaun
Lungime Traseu: aproximativ 19.42 km, 10H02' ,D+1525m
Traseul de iarna urmeaza o alta ruta fata de cel de vara!
Începem optimiști ziua. Itinerariu s-a schimbat cu câteva ore bune înainte de a pleca la drum. Motivul, programul telescaunului Parâng. Scenariu era așa, cu o seară înaintea sa plecăm; ne trezim la 3:00, iar la ora 7:00 suntem la începutul traseului (Telescaun Parâng, aflat la o altitudine de 1050 m). Să urcăm o diferență de nivel de aproximativ 700 m până unde era finalul instalației de telescaun. În jurul orei 9:00, ar fi trebuit să ajungem acolo. Dacă plecam cu telescaunul la 9:00 (atunci când se deschide instalația), am ajunge la 9:15 la finalul instalației. Ca timp ieșeam aproximativ la fel, însă ca efort ar fi fost un consum enorm de energie. Așa că plecăm din Pitești pe la 5:00 ca să fim la 9:00 când se deschide telescaunul. Am mers pe ruta Pitești-R.Vâlcea - Brezoi - Voineasa - Obârsia Lotrului - Petroșani, aproximativ 200 km, cu timp estimat google maps 3h50'. Și atât am făcut. În zona Voineasa am întâlnit zăpada foarte mare, de peste un metru. Drumul a fost curat. Singura parte dificilă a fost in jurul Mânăstiri Jieț, datorită zăpezi foarte mari, a zecilor de izvoare care se revărsau peste stradă creând poduri de gheață. Ajungem în zona telescaunului, parcarea din dreapta era ocupată, găsim loc între mașinile parcate pe partea stângă pe marginea drumului. Ne dăm jos și începem să ne echipăm. Tocmai ce pornește și instalația de telescaun. Urcăm la platformă, stăm la coadă și iau două bilete. Prețul unui bilet este 27 lei (25 lei taxă telescaun și 2 lei taxă salvamont). Suntem în jur de 10 persoane. Ne vine rândul, ne așezăm pe bancă, unde angajatul telescaunului ne pune o pătură, apoi ne asigură cu un grilaj metalic și începem să urcăm. Distanța fața de pământ crește și asta îi dă emoții și frici lui Mary. Altitudinea caștigată vine și cu temperaturi negative. Cel din fața noastră a scos pătura de sub fund și s-a învelit cu ea. Razele soarelui au mai atenuat efectele gerului. De precizat că acest telescaun este cel mai lung din stațiune. Mai există unul cu plecare puțin mai de sus față de acesta, dar nu ajunge până la stațiunea Parâng. După 15 minute de urcat, ajungem la stațiunea Parâng. Aici este plin de viață. Stațiunea este plină de turiști. Unii învață să schieze, alții se dau cu placa, unii cu sania, ce sa mai cu toții sunt în mișcare. Ne echipăm bine, că afară gerul încă se resimte, iar noi am fost statici. Pornim la drum spre obiectivul nostru. Traseul bandă roșie, trece fix pe pârtia de schi. Ca să nu încurcăm, încercăm să mergem pe marginea partiei, doar ca aleile prin zăpadă duc catre diverse pensiuni. După ce bâjbâim în sus și-n jos, decidem să ne întoarcem pe pârtia de schi, mai ales că trak-ul mapy.ch arăta că pe acolo era traseul.
rasarit pe la Voineasa
Petrosani sub ceata
start traseu...Staiunea Parang ,banda rosie
bine spus
Retezat!
o zi superba
Intrăm pe trasa corectă și luăm în piept urcarea destul de susținută spre vârful Parângul Mic. Deși atipică pentru o drumeție montană ora de intrare pe traseu a fost 9:30. Pauzele sunt dese, urcarea a pus mare presiune pe picioarele lui Mary. Sub soarele arzator ne încălzim și facem o nouă pauză de dezechipare. Două mesaje motivaționale ne dă un pic de energie. Peisajele din jur sunt de-a dreptul încântătoare. În spatele nostru dacă priveam se vedeau Munții Retezat îmbracați în alb. La poalele lor Orașul Petroșani înca acoperit de un val de ceața. În fața aveam vârful Parângul Mic, ținta noastră temporară. În dreapta se vedea în toată splendoarea lui Vf. Cârja și puțin mai în spate Vf. Parângul Mare. Cu aceste imagini ne continuăm urcarea susținută. Pe traseu, deși era aproape ora 10:00, nu prea erau mulți turiști. Chiar îi numărai pe degete. Pe la 10:35 ajungem la vârf, după 2,2 kilometri de urcare susținută. Aici facem o pauză mai mare. Încerc să aflu câteva păreri despre ascensiunea la vârful Cârja de la o persoană mai în vârstă care a reușit să-l urce, când zăpada era mai mică, undeva în lunile primăverii din anii precedenți. Astăzi era și pentru ei, că mai era însoțit de o doamnă ceva mai tânără, prima tentativă, iarna. Zăpada mare îi cam speria și pe ei. Așadar, lucrurile stăteau în felul următor. În fața noastră, la orizont erau 4 persoane, care înaintau destul de bine. Ei erau primii care spărgeau zăpada proaspăt căzută acum câteva zile. Noi eram la ceva distanță în spatele lor, iar în spatele nostru cuplul ce parea tată-fică. Cam așa se prezenta situația pe creasta Parângului în jurul orei 11:00. Traseul de iarnă este complet diferit față de cel de vară și mult mai greu. Dacă traseul de vară presupune mersul pe sub muchii și vârfuri ocolind astfel urcări de piscuri solicitante, traseul de iarnă, presupune mersul pe creastă, astfel fiind nevoit să urci și să cobori mult mai mult. Dar lucrul ăsta se face pentru un motiv bine întemeiat. Evitarea avalanșelor.
Parangul Mic
in departare...stanga Vf. Mija...dreapta vf. Carja
aici suntem la ...
cam mare zapada...
cat avem de mers...
cu inima de gheata...de Dragobete
cornise...
După urcări scurte și coborâri la fel de scurte ajungem în fața unui pisc ce pare a fi vârful Scurtu 2203 m. Este singura zonă în care se văd vârfurile stâncilor pentru că zăpada a fost viscolită. Iar pe toată porțiunea de creastă strabătută până acum erau numai cornișe care dădeau un alt aspect poteci. Urcăm cu greu piscul și de aici aveam o altă priveliște asupra poteci, atât în fața cât și în spate. În jurul vârfului Parângul Mic se întrevăd un grup numeros de turiști fără a putea stabili dacă vin pe creastă s-au rămân acolo. Facem o pauză mai mare și cu această ocazie mâncăm câte un sandviș. Suntem pe un fel de platou. Ne punem în mișcare, doar că urmele adânci în zăpadă au dispărut lăsând să se vadă doar niște dâre pe deasupra zăpezi. Cei din fața noastră și-au dat seama că înaintează greu și s-au echipat cu rachete de zăpadă. Unul dintre ei avea schiuri de tură. De acum în colo greutatea cade pe picioarele noastre, noi trebuie să spargem zăpada. Urmează o porțiune destul de dificilă în care zona traversată alternează cu zăpadă înghețată și troienită. Când mergeam pe stratul înghețat, înaintam ca pe asfalt, iar în troiene ne afundam pâna mai sus de genunchi și eram nevoiți să scădem ritmul. Ajungem aproape sub vârful Cârja cautând cu privirile refugiul. Dar nici urmă de el. Ce rost avea să ne mintă domnul în vârsta, ne întrebăm ? Nu se fac glume de gen pe munte și omul nu părea că s-ar fi pretins la astfel de lucruri. Chiar părea serios în sfaturi și foarte bine echipat. Avea chiar balon de avalanșă. Ne oprim într-o zonă cu zăpadă tare. Scoatem colțarii și ne echipăm cu ei. Iau unul din bețele de drumeție și îl înfig adânc în zăpadă, chiar pun mare presiune pe el. Pătrunde până la mâner. După ce-l scot constat ca zăpada aici are peste 1.20 metri. În timp ce noi ne pregăteam de asaltul final, ultimul din cei 4 din față aproape terminau urcarea la vârf.
un pisc greu...
tot mare... !
vf. Carja
Luna!
ne pregatim de urcare...
Traversăm o coamă cu zăpadă foarte mare și înaintarea noastră are de suferit. Chiar ne gândeam să renunțăm și să ne întoarcem la mașină. Această idee era susținută și de faptul ca din spate nu mai venea nimeni. Cei doi au avut o tentativă de a traversa zona cu zăpadă mare dar s-au oprit. Grupul numeros, care număra 9 persoane s-a oprit și el din înaintare tot în acea zonă. Măcar pe drumul de întoarcere să avem parte de potecă cu zăpadă bătătorită, ne zicem. Mai facem câțiva pași, ne oprim, privim înainte, apoi înapoi. Acest ritual s-a repetat de câteva ori până am ajuns la baza vârfului. Privind în sus, arăta groaznic urcarea. Nici nu vreau să mă gândesc cum ar fi arătat această urcare cu zăpadă înghețată. De sus vine un schior, practicant de schi de tură. Era unul din cei 4 care era înaintea noastra. Coboară cu grija, că zăpada moale îi permite. Stăm puțin de vorbă. Aflăm ca cei trei din față vor să mai continue să meargă deși nici ei nu sunt siguri ca o sa ajungă la vf. Parâng. Vis-a-vis de urcare, această porțiune este cea mai dificilă. După ce aflăm cam cât costă un echipament de schi de tură pe componente ne luăm la revedere și începem urcarea. Pas cu pas înaintăm prin zăpada mare. Colțarii nu prea ne sunt de folos, dar un plus de siguranță ne aduc. Cel puțin știm ca nu avem cum să alunece piciorul înapoi. Aplicăm metoda 10/30. Adică facem 10 pași și stăm 30 secunde în repaus ca să nu forțăm. Reușim să traversăm această zonă foarte abruptă și expusă de aproximativ 100 metri. Când privești de departe, pare o pantă normală, însă odată aflat pe ea, perspectiva vizuală se schimbă. Urcarea se mai domolește dar vârful încă nu se vede. A mai trebuit să urcăm 5 minute să vedem cârja de oțel simbolul vârfului cu același nume
pe coama..
pauza
cea mai grea parte din traseu...
nu te uita in spate !
cam asa era cu unghiul pantei...
acolo in spate Muntii Fagaras!
marea de nori
inca putin...
Ne-a luat 5h40 minute să ajungem aici. Ne bucurăm, privim de jur împrejur, facem poze și cădem de acord ca Parângul Mare este imposibil de atins astazi. Era ora 14:45 și ne-ar mai fi trebuit cel puțin 3 ore ca să ajungem acolo. Structura zăpezi era determinantă și din păcate împotriva voinței noastre. Și celor 3 din față, chiar dacă se distanțase binișor tot le mai trebuiau 2 ore de mers. Oricum, după această experiența, trebuie să-mi întregesc echipamentul montan cu o pereche de rachete. Mai ales ca obiectivul meu rămâne cei 13 de 2500 metri, iarna. Nu aș fi crezut că la vârful Cârja 2405 metri o să fim atât de singuri. În vârf adie un vânt rece, care nu ne dă voie să zăbovim mult. Oricât de frumoasă este priveliștea, se face 15:03 când începem sa coborâm. Atâtea grupe de munți se pot observa de pe acest vârf încât dacă îi enumăr pe toți se face de o oră de geografie. Frumos, cu acest gând cobor. Încă un lucru am remarcat aflându-mă încă în vârf. Privind spre sud în zona sub Carpaților, era o perdea deasa de nori (ceață), care a persistat pe toată durata drumeția. În partea de nord a sub Carpaților era senin. Concluzia; cât de mult influențează munții circuitul curenților atmosferici.
si uite Carja :))
doar priviti...
Parangule VENIM...!
asta este traseul pana la Vf.Parang
Cu grija ajungem la baza vârfului, trecem și de coama îngustă care îmi aduce aminte de crestele Mont Blancului și în partea dreapta îmi apare în față sub un strat de zăpadă niște ziduri. Îi arăt și lui Mary, probabil acesta era refugiul de sub vârf Cârja. Oricum, dezafectat și total nefolositor. Când să coborâm în zona platoului cu zăpadă mare, spre uimirea noastră un cuplu înaintează cu rapiditate. Ne intersectăm și ne salutăm. Mary grijulie vrea să le aducă la cunoștința că îi așteptă ceva foarte greu. Dar nu apucă să deschidă gura bine, că replica a fost "mulțumim". Individul din cuplul pe care noi l-am numit "mulțumesc", voia să nu dăm nicio informație care să o sperie pe partenera lui. Este și asta o strategie, dar cred că mai bine să conștientizezi de realitatea traseului. Traversăm zona cu zăpadă mare încet, că nu eram sub presiunea timpului sau a vremi. Vantul adia și era foarte rece. Drumul de întoarcere, de aici este mult mai bun, zăpada era acum presată bine, încât nu mai erai nevoit să ridici piciorul atat de sus. Ajungem la vf. Parângul Mic când soarele se pregătea să se pitească după munți.
cam asa era zapada pe aici...
cand vantul se intalneste cu zapada
cand Soarele ne calauzeste drumul.. 😉
ce poate fi mai frumos...?
Tu,de acolo....!
drumul de intoarcere...
ne urmareste pas cu pas...
De aici urma o lungă coborâre de 7 km. Clar o să coborâm la frontală. O noua experiența câștigată. Cum apusul a fost frumos, acel roșu închis cu nuanțe de portocaliu, luminile orașului Petroșani completau peisajul. După 4h30' cat a insumat drumul de intoarcere ajungem la mașină, telescaunul nu mai este funcțional după ora 16:30 si astfel coborarea a fost mai lunga cu 5-6 km. Ne dezechipăm și plecăm spre Pitești pe o altă ruta, de data asta pe Defileul Jiului - Horezu - R. Vâlcea -Pitești. 3h45' a durat drumul de întoarcere.
intr-un final,cand suntem in siguranta se retrage...
bezna....acolo este orasul Petrosani
la frontala 5 km...
cam asa a fost cu drumetia asta...10 ore,19.42 km,1500 D+.....SUPERB !!!MAI VREAU !!!
Concluzii:
-Experiența montană a fost foarte bună, dar trebuie completat echipamentul montan cu aceste rachete de zăpadă, mai ales ca trebuie să urc vârfurile de peste 2500 m.
-Traseul a fost greu, datorită zăpezi mari și diferă mult de traseul de vară fiind mai lung și implicit cu mai multă diferență de nivel.
-Stațiunea Parâng - Vf. Parângul Mare, bandă rosie, timpul estimat vara este de 4h. Timpul afișat pe stâlpii de informare. Noi am făcut 5h40' pâna la vf. Cârja, adică 65% din traseu, iarna. În plus am plecat pe traseu la 9:30.
-Chiar și cu Mary în echipă, s-a mers foarte bine.
-Prospectarea a fost în regulă și datele adunate sper sa-mi fie de folos data viitoare.
-Nu există surse de apă pe traseu, iar pâna la vârful Parângul Mare nu sunt nici refugii.
-Mă uimește, numărul mic de montaniarzi care au urcat la vf. Cârja, deși ziua a fost foarte frumoasă, 8 la număr.
-Simbolul în formă de cârje, foarte bine făcut.
