Concluzii:
-Experiența montană a fost foarte bună, dar trebuie completat echipamentul montan cu aceste rachete de zăpadă, mai ales ca trebuie să urc vârfurile de peste 2500 m.
-Traseul a fost greu, datorită zăpezi mari și diferă mult de traseul de vară fiind mai lung și implicit cu mai multă diferență de nivel.
-Stațiunea Parâng - Vf. Parângul Mare, bandă rosie, timpul estimat vara este de 4h. Timpul afișat pe stâlpii de informare. Noi am făcut 5h40' pâna la vf. Cârja, adică 65% din traseu, iarna. În plus am plecat pe traseu la 9:30.
-Chiar și cu Mary în echipă, s-a mers foarte bine.
-Prospectarea a fost în regulă și datele adunate sper sa-mi fie de folos data viitoare.
-Nu există surse de apă pe traseu, iar pâna la vârful Parângul Mare nu sunt nici refugii.
-Mă uimește, numărul mic de montaniarzi care au urcat la vf. Cârja, deși ziua a fost foarte frumoasă, 8 la număr.
-Simbolul în formă de cârje, foarte bine făcut.